Oricât de primejdios ar părea, trepuie să-l oprim cumva (pe Putin, n.n.). Asta şi pentru binele naţiunii ruse, nu numai pentru cel al naţiunii ucrainiene şi al Europei...am dori ca Occidentul să ne trimită arme care să ne permită să ne apărăm.”

Vadim Pristaiko, ministrul adjunct de Externe al Ucrainei, interviu pentru CBC Radio, 21 februarie 2015.

Nu este exclus ca ruşii sa tenteze acţiuni la limita art. 5 al NATO, pentru a testa capacitatea noastră de a reacţiona.
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, februarie 2015

Cred că un scenariu apocaliptic este improbabil şi sper că nu se va produce niciodată. Un mare stat european ca Ucraina ar trebui, înainte de toate, să revină la viaţa noirmală, să-şi restaureze economia, sferele sale sociale şi, în mod civilizat, relaţiile sale cu sud-estul ţării, să garanteze drepturile legitime ale populaţiei din Donbas.
Vladimir Putin, Preşedintele Federaţiei Ruse, 23 februarie 2015.

Cine şi ce va face pentru a răspunde apelului disperat al Ucrainei pentru a primi sisteme de armament ultra-moderne ?

Părerile sunt extrem de împărţite, aşa cum foarte realist sublinia într-un recent interviu ministrul nostru de Externe, Bogdan Aurescu, care spunea că, pe de o parte, nimeni nu ştie încă dacă efectul unei asemenea acţiuni va fi cu adevărat pozitiv şi, pe de altă parte, arătând că România nu dispune de asemenea tehnică performantă pentru a o trimite ucrainenilor.

Interesante remarci deoarece, pe de o parte se situează în limitele deciziei miniştrilor apărării din NATO de a nu trimite asemenea armament în Ucraina, dar arătând şi limitele de joc al performanţei sistemelor de care dispune România, fapt care ar trebui să trezească o îngrijorare reală privind capacităţile armatei române de a face faţă unei mişcări agresive externe, eventual chiar «test al capacităţii noastre de a reacţiona».

Şi atunci? Semnalele sunt că ucrainenii tot ar mai spera ceva ajutor de la ţările europene, multiplicând contactele diplomatice în acest sens.. Ce şi-ar putea dori? Eventual promisiunea de echipamente non-letale sau/şi, în cazul ţărilor din imediata proximitate a zonei de conflict, printre care şi România, angajamentul de a primi refugiaţi pentru perioade diverse de timp, de a trata răniţii în reţeaua noastră de spitale sau în centre ad-hoc organizate în apropierea zonei de frontieră, asigurarea de baze aeriene pentru zboruri de transport echipamente sau personal, oferirea accesului la datele radarelor noastre militare sau la alte pachete de informaţii, militare sau nu etc.

Numai că Ucraina vrea mai mult. Cu mult mai mult, adică «sisteme performante de arme letale».

Şi, cel puţin în condiţiile actuale, cererea se adresează în mod punctual SUA şi Canadei, dar face apel la o posibilitate teoretică ce este oricând deschisă: state membre sau nu ale Organizaţiei Atlanticului de Nord să decidă, aşa cum legal pot s-o facă, să trimită individual asemenea arme în Ucraina sau să formeze o coaliţie ad-hoc pentru «protejarea Ucrainei împotriva agresiunii ruse».

Este posibil, iar surse concordante spun că în pachetul pe care-l cer congresmenii americani (în valoare de 1 miliard de dolari) s-ar putea afla chiar echipamente de ultimă generaţie.

Coroborând aceste surse, lista (ce rămâne evident deschisă), ar cuprinde armament antitanc ultraperformant care să poată pune oarece probleme blindajului tancurilor ruseşti, /, ucrainenii solicitând în acest sens sisteme antitanc tip Javelin şi nu, cum au anunţat deja unele surse americane, armamentul antitanc M72LAW.


Lansator JAVELIN

S-ar mai adăuga un număr important de vehicule blindate de tip Humvee precum şi un număr neprecizat de avioane de recunoaştere fără pilot (UAV) , dar şi echipament de bruiaj pentru avioanele inamice de acelaşi gen. Asta în condiţiile în care un raport realizat de Atlantic Council în urmă cu două săptămâni spune că separatiştii folosesc deja drone Orlan-10 de fabricaţie rusească, posibil de contra-atacat cu sisteme americane de bruiaj eficiente. În fine, ar putea fi vorba, în imediat, de livrarea unor radare extrem de performante de tipul ThalesRaytheon Systems Firefinder cu o rază de acoperire de 50 de kilometri, deci eficiente în condiţiile în care rebelii separatişti folosesc lansatoare de rachete GRAD cu rază de 40 Km, iar armata ucraineană are acum (tot din surse americane) doar trei radare mai mici (Light Counter Mortar Radars –LCMR) cu rază de acţiune de 10 km. Aceleaşi surse anunţă că cererea ucraineană cuprinde spitale de campanie, echipamente de telecomunicaţii militare cu criptaj de tip NATO....

Suita de argumente prezentate de ucrainieni la Bruxelles şi peste Atlantic urmează această logică: deja separatiştii folosesc armament rusesc superior faţă de ceea ce avem noi acum în dotare, dar ce se va întâmpla dacă ruşii se decid să ridice nivelul de aproizionare actual, trimiţând spre Donbas echipamente aflate în dotarea unităţilor lor de elită. Se face referire directă, spre exemplu, la RPG-30, cea mai nouă armă antitanc cu două ţevi, una pentru grenada anti-tanc, a doua pentru un proiectil de bruiere care să provoace activarea sistemului inamic pe o ţintă falsă. Sau se vorbeşte despre cererea deja adresată de separatişti de a primi tancul T-90, cu al său tun de 125 mm, rachete AT-11 ghidate laser anti-tanc...sau vehiculul blindat de infanterie BMP-3 de 19 t dotat cu rachete Stabber anti-tanc şi capabil să transporte cu mare viteză un pluton de şapte infanterişti cu echipament greu. Este posibil ca în zona Donbas să fie trimise şi veste de protecţie de ultimă generaţie, rezistente la muniţia NATO 5,56 mm sau la cea de 5.45 mm folosită de AKM-urile ucrainiene. 

Context în care, în paralel, se duce o feroce bătălie a serviciilor de informaţii, militare în primul rând, dar antrenând-le şi pe toate celelalte într-o luptă fără nici un fel de reguli sau menajamente. Iată o probă, ce trebuie luată cu toată precauţia necesară, dar care circulă intens pe mai multe reţele, sursa iniţială fiind o piratare a documentelor vicepreşedintelui Joe Biden în timpul vizitei sale la Kiev. Autorii ar fi hackeri reuniţi în gruparea Cyber-Berkut , docuemntele respective fiind decodate şi traduse acum de mai multe surse, unele foarte apropiate unor servicii militare de informaţii occidentale. Iar acum toată lumea se întreabă ce este real sau, dimnpotrivă, dacă totul nu este decât o uriaşă intoxicare.

Acesta este, spre exemplu, obiectul unui articol semnat de Karine Bechet-Golovko şi reluat pe situl francez LES CRISES . Dacă documentele sunt autentice, este extrem de grav. Sunt oare? Vă dau posibilitatea să le citiţi pe acest link:  http://www.les-crises.fr/les-documents-du-financement-americain-et-de-la-formation-de-larmee-ukrainienne-par-karine-bechet-golovko/  şi să judecaţi singuri.

Cert este că, în cazul unei intoxicări, experţii au lucrat pe o serie de documente opriginale schimbând datele şi specificările din coloane sau preluând estimările din necesarul descris din documentul elaborat de Atlantic Council pentru a le “pune în pagină” în mod corespunzător şi cât mai convingător pentru a fi preluate de canalele publice de informare.

Cert este că că, dacă, de ambele părţi ale liniei de conflict, încep să apară asemenea sisteme de armament (acoperite până în acest moment de un embargo real şi sever, cel care nu este aplicabil armelor mici, găsite acum în vânzare liberă în orice oraş din Ucraina) este inevitabil să se deschidă şi o piaţă neagră prin care să poată fi vehiculate şi transportate rapid către alte zone de conflict, unde plata este direct în cash, aur sau diamante. Şi să nu vă gândiţi doar la destinaţiile standard, Africa sau Orientul Apropiat. Experţii adresează un avertisment, de data aceasta absolut real şi disperat: drumurile armelor vor putea avea ca punct final Europa, odată cu multiplicarea şi amplificarea fluxurilor migratorii devenite acum cel mai mare risc de securitate cu care ne confruntăm în prezent şi pentru viitorul previzibil.

Context în care, dacă Ucraina transmite un asemenea mesaj teribil, există oare vreo instituţie de profil din sistemul administraţiei româneşti care să fi realizat şi să poată prezenta public o analiză de risc a unei explozii a Ucrainei combinată cu vulnerabilitatea dată de capacităţile desuete de care dispune armata noastră?

Să nu uităm nicio clipă că, în cazul izbucnirii unui asemenea conflict total, suntem treapta pe care se poate merge spre centrul şi Occidentul european. De ce politicienii noştri nu vor să ia în serios situaţia, măcar atunci când au în faţă, traduse în limba română ca să poată pricepe ceva, mesajele de maximă îngrijorare ale colegilor lor europeni?