Războiul împotriva Statului Islamic în Siria, „câştigat până la sfârşitul lui februarie“, estimează Macron

Războiul împotriva Statului Islamic în Siria, „câştigat până la sfârşitul lui februarie“, estimează Macron

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei Foto: EPA

Emmanuel Macron estimează că războiul din Siria împotriva grupării Statul Islamic (SI) va fi ”câştigat până la jumătatea-sfârşitul lui februarie”, iar atunci va ”trebui” să se stea de vorbă cu preşedintele Bashar al-Assad, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Pe 9 decembrie, premierul irakian (Haider al-Abadi) a anunţat victoria în faţa Daech (acronimul arab al SI), iar eu cred că până la jumătatea-sfârşitul lui februarie vom câştiga războiul în Siria”, a declarat Macron într-un interviu difuzat duminică, în emisiunea ”Entretien spécial” a lui Laurent Delahousse, la France 2.
 
Macron a declarat deja, în urmă cu câteva zile, că operaţiunile militare împotriva SI vor continua până la ”jumătatea-sfârşitul lui februarie” în Siria, contrazicând astfel Rusia care a declarat această ţară ”eliberată total” de SI.
 
Preşedintele francez a mai estimat că ”va trebui să se stea de vorbă” cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, a cărui plecare imediată este reclamată de numeroşi opozanţi.
 
”Bashar este inamicul poporului sirian. Inamicul meu este Daech”, a subliniat Macron. ”Bashar al-Assad va fi acolo. Va fi acolo pentru că este protejat de cei care, pe teren, au câştigat războiul, indiferent că e vorba despre Iran, Rusia, deci nu putem să spunem că nu vrem să vorbim cu el sau cu reprezentanţii lui”, a subliniat el.
 
”Aşadar, va trebui să se stea de vorbă cu Bashar şi cu reprezentanţii săi”, a continuat şeful statului francez, subliniind că acest lucru nu-l va împiedica pe liderul sirian, acuzat de numeroase atrocităţi, să ”răspunde de crimele sale în faţa poporului său, în faţa justiţiei internaţionale”.
 
”În procesul pe care Franţa doreşte să-l vadă apărând la începutul anului viitor, vor exista reprezentanţi ai lui Bashar, dar eu doresc totdată şi mai ales să existe reprezentaţi ai tuturor opoziţiilor, inclusiv ai celor care au părăsit Siria din cauza securităţii lor, din cauza lui Bashar şi nu a Daech”, a adăugat Macron.
 
Războiul din Siria, declanşat în 2011 prin reprimarea unor manifestaţii paşnice, s-a soldat cu peste 340.000 de morţi şi milioane de strămutaţi şi refugiaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările