Războiul Rece şi îndiguirea Chinei: marea frică a europenilor

FOTO Shutterstock

Ştiam deja că Europa are o înclinaţie redusă spre confruntare - conflict, bătălii deschise, utilizarea violenţei şi desfăşurarea de trupe în zone de conflict. Un sondaj al European Council of Foreign Relations – ECFR de la Paris arată mai mult, arată chiar o reticenţă şi frică majoră faţă de perspectiva Războiului Rece, că adversarul e China sau Rusia.

Iar această frică majoră se traduce prin perceperea Războiului Rece în derulare între SUA şi China, în primul rând, între SUA şi Rusia, în al doilea rând, dar şi, într-o măsură mai redusă, a unui război rece în care ar fi implicată UE, dar fără a credita şi propria ţară în această confruntare. Iar rezultatul cel mai spectaculos este perceperea similitudinii valorilor şi a nevoii de relaţie transatlantică, chiar dincolo de perceperea marilor falii ideologice ale bătăliei dintre democraţii şi autocraţii la nivel global.

Marile frici securitare ale Europei: Războiul Rece, Rusia şi China

Sondajul de opinie a fost realizat în 12 state UE echilibrat, telefonic şi pe internet, pe 16.267 respondenţi, în lunile mai-iunie, fiind statistic reprezentativ pentru toate cele 27 state, cu Bulgaria, Ungaria, Polonia dintre noii membri. Marja de eroare e de 3%. Cele trei grupuri de teme esenţiale au vizat Războiul Rece şi perspectivele, democraţiile mai bune decât autocraţiile şi actorii cu cel mai mare impact la nivel global. Rezultatele exclud non răspunsurile (o problemă a sondajului pentru că nu indică dimensiunea relevanţei întrebărilor lansate la nivelul populaţiei a temelor supuse analizei). Totuşi rezultatele sunt relevante.

Războiul Rece nu numai că există, dar chiar se derulează acum, susţin europenii. 62% văd războiul SUA-China în derulare (15% îl resping), 31% văd războiul UE-China în derulare(35% resping varianta) iar când este despre propria ţară, doar 15% o văd în război rece cu China, iar 59% resping ideea. În privinţa războiului rece cu Rusia, 59% văd războiul rece SUA-Rusia (16% resping), UE-Rusia în proporţie de 44% (26% îl resping) iar propria ţară e în război rece cu Rusia pentru doar 25% dintre europeni (46% îl resping). Diferenţele reprezintă opţiunile celor care nu sunt siguri. Rezultatele variază în privinţa confruntării cu China între 33% Suedia şi 3% Bulgaria (faţă de respingerea între 91% Ungaria şi 39% Suedia) în timp ce Războiul Rece cu Rusia e validat de Polonia şi Franţa şi respins majoritar de toate celelalte state (Suedia, Germania şi Olanda sunt la limită).

Rezultatul subliniază, în primul rând, că există teama generală de Război Rece în Europa şi că europenii încearcă să plaseze această confruntare cât mai departe de ei (la SUA sau la UE-Bruxelles, nu la ei în ţară). Apoi, există percepţia clară a rivalităţilor şi a competiţiei, ba chiar a asertivităţii ruse şi chineze deopotrivă, un lucru nou pentru relaţia europenilor cu China. În al treilea rând, percepţia europenilor este mult mai aproape de percepţia americanilor, iar procentele susţin apropierea transatlantică în privinţa modului de a vedea lumea în mai mare măsură decât o reprezintă sau o susţin azi oficialii, cu precădere la Bruxelles(şi Paris).

Mai mult, europenii văd un Război Rece cu Rusia mult mai real şi palpabil decât cel cu China – probabil şi din motive de proximitate, problema preţului la gaze, cea a diminuării cantităţii livrate apărând mai târziu, ca şi Afganistanul şi retragerea intempestivă sau problema AUKUS, ridicată de către Franţa la nivelul unei catastrofe naţionale, care să justifice antrenarea UE într-o ruptură transatlantică. După cum am văzut, pentru Rusia raportul e 44%:26%, pentru China 31%:35% (cu 34% nu sunt siguri). Percepţia ameninţării chineze există, dar e împărţită şi nu există o majoritate care să o asume deschis.

FOTO Shutterstock

Regretul după Angela Merkel: Germania şi-a trait epoca de aur

O altă temă interesantă revelată de sondajul de opinie al ECFR este percepţia europeană în legătură cu sfârşitul Erei Merkel. Chiar dacă sondajul a fost făcut mai devreme (iunie-iulie), înainte de retragerea Cancelarului Merkel, Europa vedea deja, în persoana succesorilor posibili şi a perspectivei Europei, o problemă a Germaniei. Angela Merkel a reuşit să definitiveze reintegrarea Germaniei, să relanseze atractivitatea Europei, după pandemie, prin mutualizarea datoriilor pentru relansarea economică post-Covid-19, însă plecarea sa din funcţia de Cancelar a întărit scepticismul în puterea Germaniei.

Astfel, 34% dintre europeni văd perioada de vârf a Germaniei rămasă în trecut, în timp ce 21% o percep încă pentru astăzi. În schimb, doar 10% vedeau că această creştere şi relevanţă a Germaniei este în viitor şi 35% nu ştiu şi nu se pronunţă. În mod concret, Germania ar ajuta statele europene de origine ale celor chestionaţi într-o proporţie de 36% în chestiuni economice şi financiare, 35% la democraţie şi drepturile omului, 27% la apărare şi securitate, dar doar 20% în relaţiile cu Rusia şi 17% în relaţiile cu China, în timp ce 16% consideră că Germania nu ajută deloc statele lor.

Într-un sondaj anterior, din primăvară, Germania era de la distanţă singura ţară cu influenţă pe continent, în condiţiile în care SUA sau China se aflau în posturi superioare iar Franţa puncta şi ea doar marginal, şi numai în anumite state. Este greu de asumat acum, fără un studiu elaborat, care e influenţa UE la nivelul politicilor europene (în mod paradoxal, da), dar chiar şi pe baza studiului propus (se află şi în concluziile lui probabile) Bruxellesul pare să fi dobândit mai multă relevanţă în Europa după Covid 19, e percepută ca prezentă prin capacitatea de sancţiune cu infringement şi mai ales prin resursele financiare pe care le aduce diferitelor state, chiar dacă în materie de securitate şi apărare, de forţă geopolitică sau putere coerentă, în sens clasic, nu este apreciată de către europeni ca livrând. Aici, la capitolul apărării şi misiunilor externe, tot statele sunt dominante şi vor rămâne cel puţin atât timp cât decontul pentru orice acţiune externă militară a Uniunii va fi unul al liderilor naţionali, nicidecum al unor lideri europeni, percepuţi în continuare drept foarte distanţi şi aleşi indirect, deci mai puţin responsabili faţă de alegători.

FOTO Shutterstock

Democraţie versus autoritarism: o creştere a scepticismului anti-democratic european

ECFR notează o creştere a scepticismului european în raport cu modelul democratic, după ultimele evoluţii. Sondajul de opinie introduce întrebarea dacă democraţiile sau autocraţiile sunt mai eficiente în diferitele categorii de crize, dacă s-au descurcat mai bine unele sau altele. Deşi democraţiile precum Germania şi SUA, cum apar în sondaj, s-au descurcat mai bine pe toate temele investigate faţă de autocraţiile Rusia şi China, totuşi unele rezultate sunt îngrijorătoare pentru grupul de reflecţie european. În ceea ce priveşte pandemia, sunt 33% care susţin eficienţa democraţiilor versus 30% autocraţii, cu 37% nici una, nici alta, la schimbările climatice suntem la 43%-11% pentru democraţii, iar în cazul contribuţiilor la securitatea globală raportul e covârşitor 50%-14% pentru democraţii.

Aici cred că există câteva nuanţe şi erori de interpretare ale analiştilor ECFR: în primul rând, sunt investigate doar crizele, or UE nu este un organism organizat eficient pentru crize altele decât cele de natură economică şi de piaţă şi are reacţii lente. Se porneşte greu, dar forţa de impact a deciziilor europene, odată lansată şi convenită, este extrem de importantă. În plus, pe toate aceste direcţii, reacţia cetăţenilor a fost pozitivă în favoarea democraţiilor transatlantice. Singura excepţie care conduce concluziile ECFR se referă la pandemie, în condiţiile în care UE nu avea atribuţii la nivelul medical şi sanitar şi unde propaganda rusă şi chineză au jucat un rol important, alterând percepţiile cetăţenilor europeni, în urma unor campanii susţinute. Altfel, autocraţiile sunt respinse substanţial de europeni, chiar dacă se înregistrează un număr în creştere al celor care susţin partide eurosceptice sau antieuropene, xenofobe, islamofobe, extremiste.

De asemenea, analiştii ECFR susţin că lipsa unui duşman comun puternic fragmentează Europa (nicidecum impactul social media sau diviziunile crescânde în privinţa conducerilor democratice alese, din ce în ce mai slabe şi lipsite de personalităţi şi elite reprezentative). Când sunt întrebaţi despre impactul actorilor asupra lumii în care trăiesc, europenii văd multinaţionalele, cu 22%, situate deasupra guvernelor lor naţionale – 21%, imediat deasupra miliardarilor Bill Gates, George Soros, Mark Zuckerberg – 16% şi deasupra reţelelor elitist ascunse – 14%, în timp ce guvernul american cu 13% şi China, cu 6% depăşesc doar instituţiile internaţionale interguvernamentale – 6%.

Şi aici, ca şi anterior, putem măsura, de fapt, impactul propagandei şi a războiului informaţional ţintit asupra cetăţenilor europeni: teoriile conspiraţiei – pandemia legată de Bill Gates, interpretarea excesivă a unor partide în unele state privind influenţa reţelelor Soros sau a Facebook-ului domină percepţia, în timp ce procentele sunt, totuşi, suficient de echilibrate pentru a realiza că nu există o influenţă dominantă reală, doar imaginată, a unor actori externi puternici asupra treburilor curente ale Europei.

Şi ideea lansării unei campanii a autonomiei sau suveranităţii strategice europene ca reflex de nealiniere transatlantică este excesivă, la nivelul ECFR sau chiar a UE: de fapt, cetăţenii sunt mult mai apropiaţi în linia transatlantică decât o fac guvernele şi reprezentanţii de la Washington şi Bruxelles sau Londra. Sondajul nu chestionează deloc componenta Brexit ca impact, dar rezultatele trebuie gândite şi în baza impactului major al ieşirii Marii Britanii din UE prin dispariţia unei mase importante de votanţi care echilibrau anterior abordările, dar şi prin reacţia faţă de ruptura între europeni şi lumea anglo-americană. Dar acest lucru, probabil, pentru un studiu viitor.