Situaţia Franţei a fost rezumată de filozoful parizian Pierre Manent:

„Cuvântul care se potriveşte noii realităţi e război. Unul care ne-a fost declarat. Un război în care sunt vizaţi fie doar evreii  — caz în care putem şi trebuie să vorbim despre un război împotriva evreilor —, fie evreii şi creştinii, blasfemiatorii, poliţiştii şi, în general, autorităţile şi instituţiile naţiunilor occidentale, fie cei numiţi deja, plus musulmanii «apostaţi».” (Situation de la France, 2015, trad. rom.: Cristian Preda).

Ocurenţa atâtor conflicte sângeroase ne confruntă scenariul unui război civil între minoritatea unor jihadişti şi majoritatea unor cetăţeni paşnici din societăţile liberale construite pe temeliile democraţiei şi ale Statului de drept (fie că vorbim despre SUA, Marea Britanie, Germania, Spania, Franţa, Belgia sau Israel). Nu vorbim despre un război civil convenţional (precum cel ilustrat de conflictul armat între Iulius Cezar şi generalul Pompei ori de Războiul de secesiune din Statele Unite), ci despre o reconfigurare a violenţei endemice într-un context marcat de globalizare (finanţarea terorismului islamist fiind făcută din exteriorul Europei).

Să observăm că una este violenţa animalică a individului pur iraţional, lipsit de aspiraţii mesianice, şi alta e originea violenţei ideologice, prin care ucigaşul justifică crima politică printr-un limbaj metafizic. Pentru indivizii care au obiceiul să împuşte oameni inocenţi pe stradă, modernitatea a construit spitale psihiatrice, închisori fortificate ori scaune electrice. Pentru teroriştii care, după ce au descărcat o mitralieră AK-47 în capul unor caricaturişti, strigă Allahu akbar!, modernitatea recentă mai caută încă soluţii. Vor învinge instituţiile Statului de drept şi societăţile libere ale Occidentului mişcarea de enclavizare a populaţiei musulmane care se reuneşte, astăzi în Europa, sub cupola faimoasei Sharia?

Replica la acţiunea beligerantă continuă a teroriştilor trebuie să fie, în opinia lui Pierre Manent, o apărare a instituţiilor care au dat naştere lumii occidentale: libertatea de conştiinţă, raţionalitatea discursului public, ordinea legală, proprietatea privată, exerciţiul politic de reprezentare, comerţul liber cu bunuri şi servicii, dar şi cetăţenia modernă (opusă identităţilor tribale). În mod evident, Occidentul n-a însemnat doar ştiinţă, drept, economie sau filozofie. Sufletul Europei s-a hrănit din virtuţile creştinismului, care ne-a lăsat moştenire sentimentul pudorii, lăcaşuri pentru meditaţie şi reculegere, catedrale gotice şi biserici romane, muzee pline de alegorii biblice şi ceea ce Novalis numea prin eine mächtige friedenstiftende Gesselschaft – „o puternică societate pacificatoare”.

Trecutul Europei îl cunoaştem. Dar ce ştim cu adevărat despre istoria Islamului militant? Bernard Lewis şi-a dedicat o viaţă întreagă studiului textelor originale. Profesorul londonez făcea următoarele observaţii:

  1. Războaiele de cucerire (jihad) împotriva reprezentanţilor Dar al-Harb sunt o constantă în istoria militară a Islamului.
  2. Regula supunerii s-a aplicat mereu, fără excepţie, tuturor minorităţilor religioase (evrei sau creştini) aflate pe teritoriul Dar al-Islam.
  3. Sabia omniprezentă în faţa ofensivă a propovăduirii Coranului e greu compatibilă cu noţiunea de „religie a păcii”.
  4. Instituţia sclaviei a fost tolerată de Islam chiar şi după abolirea acestei noţiuni juridice în ţările occidentale.
  5. Omogenitatea religioasă a reprezentat mereu un deziderat al lumii arabe, la antipozii pluralismului pe care modernitatea occidentală l-a amenajat.
  6. Retardarea culturală (vizibilă în absenţa tiparniţelor otomane la trei veacuri după Gutenberg, dar şi în numărul mic de traduceri din limba engleză în limba arabă) are până astăzi efecte dramatice în plan economic: în anul 1992, World Bank estima că populaţia islamică genera 11% din totalul producţiei economice mondiale (faţă de 48.9% atribuite societăţilor occidentale, net inferioare sub raport demografic).

Pe scurt: Europa are o uriaşă problemă.

Terorismul islamic e alimentat cu bani din afara Europei. Societăţile occidentale sunt vulnerabile. Statele naţionale au slăbit. Creştinismul e muribund. Iar adversarii libertăţii îşi vor continua asaltul.