Război în Ucraina. Un fost soldat american care luptă acum pentru Kiev povesteşte despre zilele petrecute în „casa ororilor”

FOTO: Getty Images (arhivă)

Kevin, un american de 30 de ani, face parte dintr-un grup de veterani al forţelor speciale străine, formată în principal din americani şi britanici, care s-au înrolat pentru a ajuta Ucraina.

Americanul a povestit pentru CNN cum, în martie, grupul a petrecut patru zile într-un centru balnear pe care ei l-au numit „casa ororilor”. Clădirea se afla la doar 50 de metri de trupele ruse, aceasta fiind cea mai avansată poziţie deţinută de forţele ucrainene din Irpin, o suburbie a Kievului. În acele momente forţele ruse încercau să treacă pentru a ocupa capitala.

Suburbia odinioară bogată este acum asociată cu presupusele crime de război făcute de forţele ruse.

Kevin spune că el şi oamenii lui au fost printre primii care au asistat la atacurile asupra civililor ucraineni.

Deşi a fost agent de combatere a terorismului american de nivel înalt, care a servit în Irak şi Afganistan, Kevin spune că aici, în Ucraina, s-a confruntat cu cele mai intense lupte din viaţa sa.

Kevin a povestit că el şi camarazii săi au implementat multe dintre tacticile de gherilă care au fost folosite împotriva armatei americane în locuri precum Irak şi Afganistan.

„Totul este mult mai descentralizat. Tactica grupurilor mici este cu siguranţă un avantaj imens aici”, spune el. 

Experienţa unei lupte adevărate

La fel ca mulţi veterani, Kevin povesteşte că s-a lăsat în voia sorţii de când a părăsit câmpul de luptă în urmă cu câţiva ani.

În momentul în care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a cerut, la începutul invaziei ruse, ajutorul ofiţerilor străini experimentaţi, Kevin avea un loc de muncă cu normă întreagă în SUA.Cu toate acestea, el a demisionat şi a venit în vestul Ucrainei,unde a fost condus direct la Kiev fiind în prima linie a luptei pentru capitală.

Kevin s-a alăturat Legiunii Internaţionale a Ucrainei, lansată de guvern în primele zile de război. Astfel, autorităţiule ucrainene îl plăteşte pe el şi pe camarazii lui cu un salariu modest, între 2.000 şi 3.000 de dolari pe lună, deşi soldatul spune că au cheltuit mult mai mult decât atât cumpărând echipamente de luptă. 

Legiunea Internaţională şi-a făcut chiar şi propriul site pentru a oferi cât mai multe informaţii recruţilor străini, de la cum să contacteze ambasada Ucrainei până la ce să împacheteze înainte de a veni.

Până pe 6 martie, guvernul Ucrainei a primit peste 20.000 de cereri, potrivit ministrului de externe.

În prezent, numărul luptătorilor străini aflaţi acum în Ucraina este un secret de stat, dar Anton Myronovych, purtător de cuvânt al Legiunii Internaţionale a declarat pentru CNN că „simbioza” înseamnă că „şansele de câştig ale Ucrainei sunt mult crescute pentru că cei mai buni dintre cei mai buni se alătură Forţelor Armate ale Ucrainei”.

„Aceştia sunt străini cu experienţă reală de luptă, aceştia sunt cetăţeni străini care ştiu ce este războiul, ştiu să mânuiască armele, ştiu să distrugă inamicul”, a mai adăugat el.

Pentru prima dată în viaţa sa, Kevin se apăra împotriva invaziei unui inamic mai bine echipat. El, nu inamicul, a fost cel care trebuia să-şi facă griji cu privire la atacurile aeriene. Nu exista niciun plan general, nici sprijin aerian şi nu exista nicio evacuare în caz de dezastru.

„A fost ca un film”, spune el. „A fost o nebunie de la început. Am luat foc indirect, din cauza unei arme de calibru mic. Eram în camionetă şi mergeam pur şi simplu pe stradă. Noi aveam camionetă, iar ei aveau tancuri şi elicoptere. Puteai auzi avioanele survolând. Pe câmp puteai vedea cum din avioanele acelea ieşeau trupele ruse. În acele momente, îţi spui: «Wow. E mult»”, a mai povestiti Kevin. 

În Ucraina, Kevin şi camarazii săi sunt pe partea în care inamicul loveşte, în timp ce în Afganistan, Irak şi Siria, ei erau cei care aruncau artileria. Până acum, ei nu au ştiut niciodată cum este pe partea atacată.

Kevin spune că, în faţa realităţii luptei, mulţi soldaţi străini au decis să plece: „Mulţi îşi spun: «Poate că asta nu este pentru mine»”. Zi de zi, Kevin şi prietenii lui au ajuns la concluzia că şi ei s-au săturat, dar mereu vine o nouă zi care aduce cu ea noi ordine şi noi misiuni. Aşa au realizat că încă sunt pe front. 

În cele din urmă, spune el, au ajuns la un complex care avea saună şi sala de sport unde au stat patru zile, chiar dacă clădirea s-a dezintegrat încet sub bombardamentele ruseşti.

„O numim casa ororilor, pentru că a fost literalmente un coşmar acolo”, spune el. „Au fost patru zile cu adevărat mizerabile, în care nu am prea dormit, în care eram atacaţi constant. Indiferent de câţi ruşi am îndepărtat în timpul luptelor, ei pur şi simplu au continuat să vină."

El şi ceilalţi străini din echipa sa au fost „şocaţi”, spune el. „Armata ucraineană a fost... calmă, rece, adunată, după cum se spune «este ceva absolut normal, nu vă faceţi griji pentru asta»”. Kevin este uluit de eforturile soldaţilor ucraineni. „Sunt stăpâni pe terenul lor. Ei cunosc fiecare centimetru din zonă. Ei cunosc mica alee de pe care putem ataca. Ei ştiu cum să ajungă acolo. Ei ştiu că aici ne putem ascunde. Ştiu în ce clădire să mergem. Şi mai ştiu ce case  au un subsol foarte frumos. Mereu îi vei auzi: «Hai peste 5 case. Este un subsol minunat. Acolo ar trebui să mergem»”.

Totul a luat foc

Kevin se primplă printre rămăşiţele clădirii, care a fost devastată de incendiu. În sala de sport, mrenele s-au deformat sub căldura extremă. 

„Acesta a fost un scaun”, spune el, arătând spre un cadru metalic. „Ne-au bobardat atât de mult încât am pus acest scaun aici, ca să putem sărim pe fereastră dacă ar fi trebuit să fugim”.

La un moment dat, în timpul confruntării, spune el, trupele ruse erau atât de aproape încât, întins pe podea, în noaptea întunecată ca beznă, putea auzi sticlă scrâşnind sub picioarele inamicului. Şi totuşi, este sigur că a luat decizia corectă de a veni în Ucraina.

„A devenit din ce în ce mai evident pentru noi că acesta era lucrul potrivit”, spune el. „Totul a luat foc.Ne-au bombardat fără încetare. Am văzut civili pur şi simplu ucişi."

El este de acord că a existat o ambiguitate morală în războaiele din Irak şi Afganistan. „Totul se reduce într-adevăr la lupta binelui împotriva răului”, spune el.

„O să  auzi că ucrainenii îi numesc pe ruşi «orci». Pentru că, pentru ei, este un simbol al binelui împotriva răului, ca în Stăpânul Inelelor - lumina versus întuneric”, povesteşte Kevin. 

„Ruşii ştiu exact ce fac. Au educaţie. Au reţele sociale, ştiri”, spune el. „Nu mi-am dat seama niciodată de ce ucideau femei şi copii. Şi nu a fost întâmplător. A fost o crimă. Am găsit mulţi oameni chiar la capătul străzii care au fost legaţi, împuşcaţi, aruncaţi pe marginea drumului. Barbar. Din ce motiv?”, a mai adăugat acesta. 

Rusia a negat în mod repetat acuzaţiile de crime de război şi susţine că forţele sale nu vizează civili. Procurorul general al Ucrainei, Iryna Venediktova, investighează mii de cazuri de presupuse crime de război ruseşti în toată ţara, iar principalul procuror pentru crime de război al Curţii Penale Internaţionale a călătorit în Ucraina pentru a investiga.

Kevin spune că simte că ar fi în vârstă de cinci ani în ultimele trei luni. Nu ştie cum să explice ce trăieşte aici prietenilor săi de acasă. Nu ştie dacă vrea. Dar ştie că Ucraina „este acolo unde ar trebui să fiu” şi intenţionează să rămână în ţară în viitorul apropiat.

„Am văzut acest joc în repetate rânduri în istorie. Oamenii îmi spun tot timpul: «Oh, asta nu este lupta ta» sau mă întreabă mereu«Ce faci acolo?». Cu toate acestea, multe lupte din istorie nu au fost ale noastre. Şi apoi au fost. Nu este problema ta până nu este problema ta”.