Război în Ucraina. Lupte crâncene pentru eliberarea estului ţării. „Uber-ul“ artileriei ucrainene, coşmarul ruşilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
uctraina artilerie

În ceea ce pare a fi un efort tot mai disperat pentru a menţine linia frontului din est, armata ucraineană a trimis acolo numeroase întăriri. La sol, loviturile ucrainene sunt foarte eficace în urma folosirii unui program care concentrează focul unor dispozitive diferite asupra unei ţinte precise, sistem care a fost numit un „Uber al artileriei“.

La câţiva kilometri est de Bilogorivka, oraşele Lisiceansk şi Severodoneţk, asediate de trupele ruse, pot să cadă în orice moment, scrie AFP într-un reportaj de la fata locului.

La Bilogorivka, carcasa unei rachete poate fi văzută aproape de ultimul baraj al forţelor ucrainene în direcţia satului. Dacă armata rusă îl cucereşte, aceasta va putea lansa asaltul asupra oraşului Kramatorsk, capitala administrativă din estul Ucrainei.

„Vin în valuri“', spune Mikola, un soldat ucrainean, referindu-se la încercările repetate ale trupelor ruse de a înainta în direcţia sud, dincolo de râul Doneţ, în apropierea satului Bilogorivka. „Au încercat în weekend şi i-am respins. Acum încearcă din nou. E un du-te-vino. Ne lovesc, apoi îi lovim şi noi“, povesteşte soldatul.

Este practic imposibil de verificat ce se întâmplă în interiorul Bilogorivka, satul şi şoselele din vecinătatea sa fiind bombardate constant. Însă chipurile soldaţilor ucraineni se întunecă la simpla evocare a numelui acestei localităţi.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat în weekend că 60 de persoane au murit după bombardarea unei şcoli la Bilogorivka. Întrebaţi de France Presse, soldaţii ucraineni care s-au repliat din această localitate nu au putut confirma acest lucru, acea şcoală fiind în partea de nord a Bilogorivka ce se află sub control rusesc. „Ne pregătim să ne întoarcem acolo“, spune un combatant ucrainean, cu pseudonimul de război „Leto“ (Vară), lângă o camionetă militară ciuruită de gloanţe.

„Ce am putea face? Un ordin este un ordin. Dar nu avem foc de acoperire. Nu avem tunuri de tip mortier. Nu ştiu cum va lupta unitatea noastră“, explică soldatul.

Un moral bun şi sprijinul masiv pentru armată au permis Ucrainei la începutul invaziei ruse să apere Kievul în februarie-martie, apoi să blocheze înaintarea rusească în Donbas. Dar astfel de succese sunt acum tot mai greu de repetat, pe măsură ce numărul morţilor creşte în rândul trupelor ucrainene şi superioritatea militară a Rusiei îi permite acesteia să obţină progrese durabile.

Armata ucraineană anunţă lupte grele în Donbas şi recunoaşte unele cuceriri teritoriale ale Rusiei

Forţele ruse şi-au înteţit atacurile în estul Ucrainei şi aparent ar fi înregistrat câteva cuceriri teritoriale în regiunea Donbas, potrivit armatei ucrainene, informează joi dpa.

Regiunea estică Donbas este principala ţintă a forţelor militare ruse, de când acestea au invadat Ucraina, pe 24 februarie.

Protejarea republicilor separatiste proruse din estul Ucrainei a fost motivul oficial formulat de Kremlin pentru declanşarea "operaţiunii militare speciale". Cu câteva zile înainte să înceapă războiul, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut aceste republici ca fiind independente, provocând furia Kievului şi critici ferme din partea comunităţii internaţionale.

"Duşmanul îşi continuă atacurile pe frontul de est, cu scopul de a-şi impune controlul total asupra regiunilor Doneţk, Lugansk şi Herson şi a menţine coridorul terestru spre Peninsula Crimeea ocupată temporar", a informat joi Statul Major al armatei ucrainene, în raportul său asupra situaţiei.

Potrivit raportului, atacurile ruse din Donbas s-au concentrat asupra oraşelor Severodoneţk, Liman, Bahmut, Avdiivka şi Kurahove, precum şi asupra Rubijne, care era deja ocupat în mare parte de forţele ruse.

"În zona din jurul Severodoneţkului, inamicul întreprinde atacuri asupra localităţilor Kudriaşka şi Severodoneţk şi are parţial succes", a recunoscut conducerea militară a Ucrainei.

În speranţa de a avansa în orăşelul Liman, trupele ruse au încercat să instaleze poduri din pontoane de-a lungul râului Doneţ (Siverskîi Doneţ). Miercuri seara, Statul Major al armatei ucrainene a informat că aceste pontoane au fost distruse.

Între timp, Moscova îşi întăreşte trupele pe linia frontului din jurul oraşului Sloviansk, una dintre cele mai importante ţinte ale ofensivei ruse în Donbas. Potrivit raportului, circa 300 de vehicule militare ruse suplimentare au fost desfăşurate în zonă înaintea unor noi atacuri.

Potrivit raportului, au avut loc puţine schimbări în ceea ce priveşte situaţia pe teren în oraşul-port Mariupol, unde mai sunt combatanţi ucraineni baricadaţi în combinatul siderurgic Azovstal.

De asemenea, tiruri de artilerie au fost raportate în regiunea Zaporojie şi în jurul oraşelor Nikolaev (Mikolaiv) şi Krivoi Rog, în sudul Ucrainei. 

Rusia cere evacuarea oraşelor din estul Ucrainei

Conducerea militară rusă a cerut organizaţiilor internaţionale de asistenţă umanitară să evacueze oraşele din estul Ucrainei, transmite joi dpa. „Având în vedere situaţia umanitară catastrofală ce se profilează pentru majoritatea civililor din Kramatorsk şi Sloviansk, solicităm comunităţii internaţionale, ONU, OSCE şi Comitetului Internaţional al Crucii Roşii să adopte imediat toate măsurile pentru evacuarea rapidă şi în siguranţă a civililor din aceste oraşe aflate sub controlul iniţiat de forţele armate ucrainene“, a declarat miercuri seară generalul colonel Mihail Mizinţev din partea ministerului rus al apărării, citat de agenţia Interfax. Mizinţev a susţinut că trupele ucrainene stabilite în Kramatorsk şi Sloviansk folosesc ca scuturi umane propria populaţie civilă. Oficialul militar rus a mai declarat că în cele două oraşe mai locuiesc în prezent aproximativ 90.000 de civili.

De ce bombardează ucrainenii Belgorod?

Rusia s-a plâns din nou miercuri seară că Ucraina i-a bombardat teritoriul. Se pare că trupele ucrainene ameninţă baza de operaţiuni rusească din Belgorod. De aproape două săptămâni, trupele ucrainene au reuşit să recucerească tot mai multe suburbii din Harkov, al doilea oraş ca mărime al ţării.

Pentru Rusia, acest lucru creează o dilemă: la urma urmei, o reacţie sub forma unui contraatac asupra contraofensivei ucrainene spre Belgorod cere unele forţe militare care sunt de fapt necesare în Donbas. Ofensiva majoră anunţată progresează deja lent. Un angajat al Departamentului american al Apărării a raportat marţi seară că Rusia este în întârziere cu aproximativ două săptămâni în Donbas. Contraofensiva ucraineană îi obligă pe ruşi să aducă trupe spre nord. Se pare că forţele ruseşti din zona Izium se redesfăşoară spre nord pentru a încerca să atenueze presiunea acestei contraofensive şi să împiedice noi avansuri spre nord, spre frontiera rusă.

La câţiva kilometri în spatele graniţei se află cea mai importantă bază militară pentru aprovizionarea agresiunii ruse: baza de operaţiuni de la Belgorod, scrie Tagesspiegel.

De acolo, Moscova trimite convoaiele cu soldaţi şi echipamente de război spre Izium, poarta de intrare în Donbas. La Belgorod, soldaţii care au fost retraşi după eşecul din zona Kiev se adună pentru a ajunge la obiectivul principal al războiului - estul Ucrainei. Din punctul de vedere al experţilor, o pierdere a bazei de operaţiuni ar fi „o catastrofă“ pentru Rusia. Prin urmare, din punctul de vedere ucrainean, este logic să se lanseze o manevră de diversiune acolo după contraofensivele reuşite din jurul Harkovului.

Contraofensiva ucraineană va continua probabil să deturneze trupele şi resursele ruseşti de la desfăşurarea pe alte axe de înaintare, unde luptele au fost la fel de blocate de succesul apărării ucrainene. Contraofensiva va împiedica capacitatea artileriei ruseşti de a ţinti suburbiile de nord-est ale oraşului Harkov, va permite, potenţial, forţelor ucrainene să ameninţe zonele din ariergarda rusă cu propriile bombardamente şi cu alte atacuri şi - dacă forţele ucrainene vor reuşi să continue contraofensiva sau dacă forţele ruseşti se vor prăbuşi de-a lungul axei Harkov şi se vor retrage mai departe - va perturba operaţiunile ofensive ruseşti din jurul oraşului Izium, potrivit „Institutului pentru Studiul Războiului“ (ISW).

Tactica ucraineană pare clară: să lanseze contraofensive mai mici şi să imobilizeze trupele ruseşti pentru a lansa o ofensivă majoră în iunie. Guvernul ucrainean a anunţat acest lucru săptămâna trecută.

De ce are nevoie Ucraina pentru a câştiga războiul

Fostul comandant al Comandamentului pentru Operaţiuni Speciale al SUA în Europa, generalul în retragere al armatei americane Michael Repass, spune că, acum, comunitatea internaţională trebuie să îşi sporească considerabil sprijinul pentru Ucraina dacă doreşte ca ea să îi alunge vreodată pe ruşi.

Mike Repass, care a consiliat armata ucraineană în ultimii şase ani în baza unui contract cu guvernul american, a vizitat luna trecută Polonia şi vestul Ucrainei pentru a-şi face o idee mai clară despre evoluţia războiului din Ucraina.

Într-un interviu acordat CNN, Repass spune că lanţul ucrainean de aprovizionare cu echipamente militare este ineficient şi că sunt necesare forţe militare suplimentare pentru a-i alunga pe ruşi din Ucraina.

Pentru a câştiga războiul din Ucraina, Repass susţine ca SUA şi aliaţii săi trebuie să construiască o forţă strategică ucraineană care să însumeze cinci brigăzi de până la 40.000 de soldaţi, capabile să organizeze operaţiuni ofensive pentru a-i forţa pe ruşi să iasă din ţara lor.

uctraina artilerie

 „Uber-ul“ artileriei ucrainene

La sol, loviturile ucrainene sunt foarte eficace în urma folosirii unui program care concentrează focul unor dispozitive diferite asupra unei ţinte precise, sistem care a fost numit un «Uber al artileriei».

Ucraina a dezvoltat şi rafinat o soluţie inovatoare de ţintire pentru artilerie, care este, în multe privinţe, mai bună decât orice altceva. Nu este tehnologie din SUA. Nu este tehnologie israeliană. Este ucraineană.

În centrul acestuia se află pachetul de software „GIS Art for Artillery” al Ucrainei,  dezvoltat de Iaroslav Şerstiuk — unul dintre mulţi specialişti talentaţi în observarea pământului / geospaţiali (GIS) care lucrează în Ucraina.

Software-ul lui Şerstiuk aminteşte de software-ul Uber sau Lyft. ». Acest program de calculator, dezvoltat de ucraineanul Iaroslav Şerstiuk, distribuie ţinte celor mai apropiate tunuri, mortiere, lansatoare de rachete sau drone. Un fel de „Uber pentru artilerie”, l-a numit Trent Telenko, fost angajat al Departamentului de Apărare al Statelor Unite, pe Twitter.

 Software-ul poate coordona ţintirea într-un grup distribuit de mai multe arme, cu mai multe traiectorii, care se întind pe un întreg front, toate concentrate pe lovirea unei ţinte la un moment dat.

Aşa cum Uber vă poate oferi o călătorie mult mai rapidă decât dacă apelaţi la centrala unei companii de taxi, „GIS Art for Artillery” poate reduce dramatic timpul „de la apel la tracţiunea declanşatorului” - de la aproximativ 20 de minute la aproximativ 30 de secunde (!). În plus, este dificil să ripostezi, deoarece în loc să ţintească un singur sistem de arme, inamicul trebuie să identifice şi să tragă asupra unui număr de atacatori.

În timp ce doctrina militară rusă pledează pentru concentrarea artileriei într-un anumit spaţiu, sub formă de baterii grele, software-ul ucrainean permite forţelor Kievului să-şi împrăştie armamentul pe mai multe poziţii. Asta permite o mobilitate mai mare şi reduce riscul de foc de răspuns contra bateriei, deoarece poziţiile dispersate sunt mai greu de localizat şi lovit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite