Raport preliminar MCV: România e acuzată de subminarea statului de drept şi a separării puterilor.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Comisiei Europene
Sediul Comisiei Europene

Comisia Europeană va adopta mâine cel mai dur raport de după aderarea României la Uniunea Europeană. Toate îngrijorările transmise de preşedintele Jose Barroso premierului Victor Ponta sunt consemnate în raport. Guvernul de la Bucureşti este chemat să acţioneze URGENT. Sunt ameninţate: statul de drept, independenţa justiţiei, separarea puterilor în stat, valori fundamentale ale UE. Bruxelles ia în calcul, potrivit mai multor surs

Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) va menţinut atât pentru Sofia, cât şi pentru Bucureşti, pe o perioadă nedefinită, iar următoarele rapoarte urmează să fie prezentate la sfârşitul lui 2013 şi, respectiv, la sfârşitul lui 2012, scrie Focus News.

"Comisia Europeană îşi exprimă îngrijorarea privind recentele presiuni exercitate de membrii Guvernului României şi de politicieni asupra Curţii Constituţionale: acestea sunt intervenţii inacceptabile împotriva unei instituţii judciare independente. Guvernul şi oamenii politici de la toate nivelurile trebuie să respecte principiul separării puterilor", se arată în proiectul de raport al CE asupra progreselor făcute de România în domeniul justiţiei, publicat de România liberă.

Aşa cum avertizase şi era de aşteptat, Comisia a introdus toate îngrijorările transmise de preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso premierului Victor Ponta în raportul pe justiţie şi a mai accentuat, încă odată, că Bucureştiul trebuie să reasigure Curţii Constituţionale, de urgenţă, competenţelele fundamentale.

Aprecieri sunt consemnate în raport la adresa ANI şi DNA, care deşi constestate în mod repetat, au înregistrat realizări şi au devenit eficiente.

De asemenea, sunt menţionate hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care dovedesc "maturitate" după ce ani de zile raportarele pe justiţie în privinţa României avertizau că există riscul prescrierii unor fapte în dosare de corupţie la nivel înalt şi criticau lipsa unor sentinţe definitive în dosarele în care sunt implicaţi politicieni.

Totuşi, menţioneză varianta de raport circulată astăzi, Parlamentul României a eşuat în implementarea deciziilor privind incompatibilitatea şi conflictul de interese".

MONITORIZARE dură după MCV

"În lunile următoare, toate nivelurile politice din România vor avea nevoie să demonstreze, prin acţiunile lor, angajamentul faţă de aceste principii, pentru a recăpăta încrederea. Comisia va monitoriza îndeaproape evoluţiile în această situaţie", se mai arată în proiectul de raport.

Potrivit unor surse europene consultate de Adevărul, în cadrul întâlnirilor de ieri seară şi din această dimineaţă la nivelul directorilor şi comisarilor CE, a fost vehiculat un termen de trei luni în care România trebuie să ia toate măsurile care să garanteze respectarea valorilor fundamentale ale UE în privinţa statului de drept şi independenţei justiţiei sub rezerva unei noi evaluări în cursul acestui an.

Financial Times nota că experţii UE iau în calcul o monitorizare atentă a evoluţiilor ulterioare raportului MCV. Liderii europeni plănuiesc să trimită reprezentanţi care să monitorizeze angajamentul faţă de democraţie, pentru a accentua presiunea pe Guvernul de la Bucureşti în contextul îngrijorării europene faţă de o potenţială criză politică în România, au declarat pentru Financial Times surse europene.

O concluzie a raportului care riscă să arunce România cu mulţi ani în urmă iar monitorizarea pe justiţie să se prelungească pe termen lung arată că: „România va recâştiga încrederea partenerilor săi din Uniunea Europeană doar prin dovezi că domnia legii este deasupa intereselor de partid, că toate părţile demonstrează respect deplin pentru deciziile juridice, inclusiv cele la nivel constituţional şi că reformele sunt ireversibile.", se mai arată în varianta de raport publicată de România Liberă.



 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite