Raport polonez: Doar membrii vechi vor primi posturi de ambasadori ai Uniunii Europene. România, printre statele ignorate

România se află printre statele care nu vor avea niciun post de ambasador al Uniunii Europene, potrivit unui raport dat publicităţii de Institutul polonez pentru afaceri internaţionale (PISM).

În situaţia României se află şi alte state, care au aderat la UE recent. De fapt, potrivit sursei citate, singurii membri noi ai UE care vor primi posturi de ambasadori sunt Ungaria (ambasador UE în Norvegia) şi Lituania (ambasador în Afganistan).

Restul funcţiilor de ambasador al UE vor fi ocupate de reprezentanţi ai celor 15 membri vechi.

Raportul Institutului polonez pentru afaceri internaţionale acuză Bruxelles-ul că a atribuit mare parte din funcţii către state precum Franţa, Italia, Belgia şi Germania, şi că nu a ţinut cont de regiuni sau de limbi.

Ambasadorul UE în Rusia va fi  spaniol, cel din Ucraina va fi portughez, cel din Armenia italian, iar cel din Azerbaidjan belgian, potrivit raportului PISM.

Serviciul extern al Uniunii Europene a fost înfiinţat ca urmare a adoptării Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Serviciul este condus de Catherine Ashton.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: