Raport: Captagonul nu este drogul jihadiştilor, aşa cum se crede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jihadişti din Siria FOTO AFP/ Getty Images
Jihadişti din Siria FOTO AFP/ Getty Images

Un raport publicat joi arată că jihadiştii care au comis atacuri teroriste la Paris în numele Statului Islamic nu au consumat captagon, relatează AFP.

„Existenţa unui «drog al jihadiştilor» este un mit“, a declarat Laurent Laniel, unul dintre autorii raportului publicat de Observatorul Francez pentru Droguri şi Toxicomanie (OFDT).

Atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 morţi, au creat o asociere între jihadişti şi captagon, şi prin extensie cu Siria, relevă AFP.

„Însă niciunul dintre aceşti terorişti nu a consumat captagon înainte de a trece la acţiune“, a subliniat expertul sus-menţionat.

El îşi argumentează spusele pe baza autopsiilor efectuate pe cadavrele autorilor atacurilor, care au demonstrat că aceştia nu erau nici sub efectul drogurilor, nici al alcoolului.

Vândut sub forma unui mic comprimat alb, captagonul este la origine un medicament care a fost comercializat începând cu anii '60 şi al cărui principiu activ este fenetilina. Or, Launiel afirmă că „fenetilina nu mai este produsă în prezent“. „Ceea ce se numeşte astăzi captagon şi e vândut pe piaţa ilicită este constituit în principal din amfetamină“, explică el.

La finalul lunii mai, serviciile vamale franceze au anunţat că au realizat o captură de 135 de kilograme de captagon pe Aeroportul Roissy din Paris.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite