Raidurile aeriene din Siria l-ar putea viza şi pe un agent secret francez care s-a alăturat Al Qaeda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un dezertor din serviciile secrete franceze s-ar fi alăturat Al Qaeda
Un dezertor din serviciile secrete franceze s-ar fi alăturat Al Qaeda

Un fost agent al serviciilor secrete franceze care s-a alăturat grupării teroriste Al Qaeda a fost printre ţintele primului val de atacuri aeriene realizat de americani luna trecută în Siria, susţin surse pentru „McClatchy DC“.

Ofiţerul serviciilor secrete franceze ar fi cel mai mare în rang dintre dezertorii care s-au alăturat grupului terorist, iar această acţiune a sa este una dintre cele mai periculoase din cadrul confruntării Occidentului cu Al Qaeda, spun doi oficiali din serviciile secrete europene.

Identitatea ofiţerului dezertor este un secret bine-păzit. Doi oameni, independenţi unul de altul, au oferit acelaşi nume jurnaliştilor „McClatchy DC“, care au decis să nu îl facă public până când nu este confirmat. Însă, sursele au fost de acord că un fost ofiţer francez a fost unul dintre oamenii vizaţi de raidurile aeriene americane în opt locuri ocupate de Frontul Al-Nusra, o grupare afiliată Al Qaeda. Fostul ofiţer, se pare, ar fi supravieţuit atacurilor.

Rebelii sirieni care se luptă cu forţele guvernamentale  au declarat că oficialii americani le-ar fi spus înaintea atacurilor că monitorizează îndeaproape mişcările dezertorului francez. Oficiali din serviciile secrete europene spun că fostul ofiţer ar fi dezertat fie din serviciile secrete ale armatei, fie din cadrul Directoratului General pentru Securitatea Externă - GDSE.

Fostul ofiţer, potrivit unei surse din cadrul rebelilor, este expert în explozibile. El a luptat în Afganistan şi în Siria alături de Al Qaeda şi a format un grup de cinci bărbaţi care operau dintr-o moschee din Idlib, Siria

Francezul „este încă viu şi activ“ după raidurile aeriene, a declarat un oficial european, care l-a descris pe bărbat ca fiind „foarte bine antrenat în serviciile secrete occidentale, dar şi în explozibili“. Combinaţia dintre antrenamentul serviciilor secrete şi devotamentul pentru jihadişti l-a transformat pe francez într-unul dintre cei mai periculoşi luptători Al Qaeda, continuă oficialul serviciilor secrete citat de „McClutchy DC“.

Patru ofiţeri ai serviciilor secrete europene, din diverse ţări, având cunoştinţe despre această situaţie, au confirmat măcar parţial existenţa agentului francez. Însă, cu toţii au refuzat să vorbească de atribuţiile lui din cauza naturii sensibile a informaţiilor, dar şi pentru că se temeau că vor fi acuzaţi penal în ţările lor pentru că au dezvăluit informaţii clasificate. Unul dintre ei a denumit existenţa agentului secret francez ca fiind „absolut top-secretă“, potrivit „McClutchy DC“.

Nu ştim dacă a fost agent dublu sau dacă s-a radicalizat după ce s-a alăturat agenţiei. Colegii mei francezi, presupun, lucrează din greu să determine cum s-a întâmplat, dar cu siguranţă că nu împărtăşesc problemele care i-au adus în această situaţie care, vă puteţi imagina, este destul de ruşinoasă“, declară un alt oficial european.

Două surse separate din serviciile secrete europene au oferit numele bărbatului, dar au solicitat să nu fie publicat. Unul dintre motive a fost şi posibilele acte de violenţă împotriva familiei francezului. Când s-au solicitat comentarii din partea oficialilor americani, aceştia au refuzat să ofere vreo informaţie.

Un alt oficial, care spune că este la curent cu situaţia, a spus că situaţia aceasta „reprezintă un coşmar de care până acum am fost scutiţi“. Însă dezertarea ofiţerului francez este prima de care a auzit care implică „pe cineva cu un asemenea acces la securitate şi cu antrenament occidental“, spunea oficialul.

Pe cât de ruşinaţi trebuie să fie francezii acum, trebuie menţionat că serviciile secrete franceze sunt foarte bine văzute în comunitatea aceasta, în special ca profesionişti loiali. Acest eşec, şi chiar cred că aşa s-au petrecut lucrurile, trebuie văzut în contextul unei piedici, şi nu ca un simptom sistematic al serviciilor franceze“, spune oficialul.

„Se pare că şi-a început activitatea în armata franceză şi, poate pentru că avea origini arabe, cunoştea limba şi era şi foarte competent, ar fi fost împrumutat în diverse ramuri ale serviciilor secrete franceze. Toată lumea face asta“, este de părere sursa publicaţiei „McClutchy DC“.

Rebelii sirieni, care deja sunt nemulţumiţi de SUA pentru că nu i-au anunţat în avans despre raidurile aeriene şi ţintele lor, dar şi pentru că aceste lovituri nu au inclus puncte cheie ale guvernului Al-Assad, şi-au exprimat nedumerirea privind neimplicarea lor în prinderea francezului.

Însă un oficial european al serviciilor secrete spune că decizia de a încerca lovirea dezertorului cu o rachetă, în loc de încercarea de a-l captura, a fost parte a păstrării secretului privind existenţa lui. „Poate că unele probleme sunt mai bine îngropate sub o tonă de moloz“, spunea el.


Citeşte şi:

Statul Islamic bate la uşa României. Cine şi cum va răspunde?

Declaraţia de joi a fostului director al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, cu privire la implicarea unui cetăţean român în gruparea teroristă Statul Islamic ne pune în faţa unui fapt împlinit. Odată cu aderarea la structura militară nord-atlantică, România, o ţară cu puternice legături socio-economice în Orientul Mijlociu, se aliniază aceleaşi politici eşuate ce a dus tocmai la creearea acestei grupări fundamentaliste.

Operaţiunile militare împotriva Statului Islamic costă SUA 10 milioane de dolari pe zi

Operaţiunile împotriva statului islamic în Siria şi Irak, chiar dacă în momentul acesta se limitează doar la lovituri aeriene, sunt foarte costisitoare. Autorităţile americane au anunţat că aceată operaţiune costă 10 milioane de dolari pe zi. Franţa nu a făcut o evaluare, dar nu este deloc ieftină intervenţia aviaţiei militare franceze în Irak împotriva jihadiştilor.

Turcia: Vom lupta împotriva grupării Statul Islamic şi a regimului Assad

Turcia va lupta împotriva militanţilor grupării Statul Islamic (SI), precum şi a altor organizaţii teroriste, însă îşi va urma în paralel obiectivul de a-l înlătura de la putere pe actalul lider sirian, Bashar al-Assad, a anunţat de curând preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.

Gafele atacurilor asupra Statului Islamic: provizii şi muniţie pentru terorişti şi bombardamente pentru aliaţi

Piloţii avioanelor militare irakiene, aliaţii americanilor în lupta împotriva Statului Islamic din Irak şi Siria (ISIS), au dat, din greşeală, alimente, apă şi muniţie militanţilor terorişti în loc să-şi aprovizioneze proprii soldaţi.  Pe lângă asta, săptămâna trecută, un raid aerian al coaliţiei americane aproape că a lovit ţinte siriene aliate aparţinând Armatei Siriene Libere.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite