Rachetele cu rază medie de acţiune, un pericol pentru Europa?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Perspectiva întoarcerii rachetelor cu rază medie de acţiune în Europa aminteşte cele mai sumbre zile ale Războiului Rece“
„Perspectiva întoarcerii rachetelor cu rază medie de acţiune în Europa aminteşte cele mai sumbre zile ale Războiului Rece“

Într-o recentă postare în cotidianul Washington Post, fostul Secretar al Apărării William J. Perry, părintele armelor nucleare de croazieră ale SUA, spunea despre ele că sunt o armă unică privind posibilităţile de destabilizare, deoarece ţinta pe care o vor lovi nu se va şti niciodată dacă este sub un atac convenţional sau nuclear.

Pe 7 octombrie, de ziua lui de naştere, preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu ministrul apărării, Serghei Şoigu. Ministrul l-a felicitat pe şeful statului rus anunţându-l totodată că, în acea dimineaţă specială pentru şeful de la Kremlin (7 octombrie 2015), navele ruseşti au tras o salvă de rachete de crozieră spre 11 poziţii ISIS din Siria. Cele 26 de rachetele de croazieră ruseşti, Kalibr-NK (SS-N-27 conform standardelor NATO), trase de pe corvetele clasa Buian-M, poziţionate de Federaţia Rusă în Marea Caspică au o rază de acţiune de 2500 km (sunt similare rachetelor americane Tomahawk). Navele Buian-M au un deplasament de 950 de tone şi o viteză de 25 de noduri fiind dotate pe lângă rachetele de croazieră cu tunuri de calibrul de 30 şi 100 de milimetri şi rachete antiaeriene de tip Igla-1M. Această clasă de nave sunt mai greu detectabile decât cele echivalente americane, de tip LCS/Littoral Combat Ship, care au un deplasament de 4.000 de tone.

Marea Caspică este o mare închisă, pe care strategii militari nu o considerau, până nu de mult timp, cu valoare militară strategică fiind înconjurată de cinci ţări: Rusia, Azerbaijan, Iran, Turkmenistan şi Kazahstan. Flota rusă la Marea Caspică are portul în Astrahan. Deşi Marea Caspică nu este vecină cu Siria, navele ruseşti dislocate acolo au avut un rol esenţial în deschiderea campaniei militare a Moscovei împotriva rebelilor sirieni şi a grupării teroriste ISIS, lovind ţinte (depozite, puncte de comndă etc.) ale acestora de pe teritoriul sirian. Potrivit specialiştilor americani rachetele Kalibr pot fi dotate cu ogive nuclere ceea ce creează pericolul real al declanşării unei crize nucleare odată cu apariţia lor în teatrele de operaţiuni militare. Preţul celor 26 de rachete trase spre 11 ţinte din Siria s-a situat între 8 şi 16 milioane de dolari.

rachete

În timpul Războiului Rece, în anii 1980, rachetele cu rază medie de acţiune (raza de acţiune cuprinsă între 1.000-5.500 km), la modă, se numeau SS-20 la sovietici şi Pershing I şi Pershing II la americani. Aceste rachete cu rază medie de acţiune au băgat spaima în două generaţii de europeni. Acum, la circa 25 de ani de la scoaterea din serviciu a celor două sisteme, între Washington şi Moscova începe o nouă cursă, deocamdată retorică a înarmării balistice a Europei (ruşii se pare că au testat, în 2012, o astfel de rachetă R-500, o rachetă de croazieră care foloseşte lansatorul 9K720 Iskander). 

Perspectiva întoarcerii rachetelor cu rază medie de acţiune în Europa aminteşte cele mai sumbre zile ale Războiului Rece, când aliaţii NATO ai Washingtonului găzduiau rachete americane cu rază medie de acţiune cu lansare de la sol şi rachete balistice de tip Pershing 2 pentru a contracara rachete sovietice de tip SS-20. Răspunsul Statelor Unite-NATO la desfăşurarea rachetelor sovietice în zona ocupată de Tratatul de la Varşovia a declanşat o mişcare de protest în întreaga Europă, în special în Germania unde activişti prosovietici acţionau organizat, sub conducerea agenţilor STASI recrutaţi de KGB. Protestele au fost urmate de negocieri între Statele Unite şi Rusia care au condus la semnarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), primul acord care interzice o întreaga clasă de rachete. Tratatul INF semnat în 1987 de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov este tratatul care a mai rămas în vigoare, după ce Administraţia George W. Bush a retras SUA din Tratatul ABM, care interzicea dezvoltarea rachetelor balistice intercontinentale, iar administraţia de la Moscova s-a retras ulterior din Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (FACE). Tratatul INF a lăsat în urmă o lume fără 2.692 de rachete nucleare de croazieră (846 distruse de SUA şi 1846 de URSS).

În 1991 preşedintele George H.W. Bush a ordonat în mod unilateral ca toate rachetele nucleare de tip Tomahawk cu baza de lansare de pe submarine şi de pe alte tipuri de nave să fie scoase, excepţia find numai un stoc de rachete de croazieră care se lansează de pe bombardierele B-52. Similar, Marea Britanie a scos rachetele de croazieră de pe submarine şi nave, ministru de externe de la vremea respectivă, Philip Hammond, argumentând operaţiunea cu următorul comentariu: „o bază de rachete de croazieră determină un risc semnificativ de eroare şi de escaladare neintenţionată” şi a continuat „incertitudinea pusă de asemenea arme poate creşte riscul unui război nuclear într-o situaţie internaţională tensionată”. În 2007 şase rachete de croazieră au fost încărcate din greşeală pe un bombardier B-52 şi au zburat peste 36 de ore deasupra SUA. Datorită faptului că rachetele de croazieră sunt asemănătoare cu cele convenţionale au fost uşor confundate. Dacă acest eveniment s-a întâmplat în SUA, el derulându-se sub strictele regulamente militare americane, ce s-ar putea întâmpla atunci când ruşii folosesc astfel de rachete în Orientul Mijlociu şi apare o greşeală?

Un alt moment semnificativ în sistemul relaţiilor internaţionale, cu consecinţe importante pentru securitatea Europei a fost semnarea Tratatului Forţelor Armate Convenţionale în Europa (FACE). Tratatul semnat de ţările Pactului de la Varşovia şi de ţările NATO, la 19 noiembrie 1990 la Paris prevedea reducerea considerabilă de către ambele părţi aflate în conflict de-a lungul Războiului Rece, a forţelor armate şi armamentelor şi respectarea unui oarecare echilibru între Occident şi Orient. Tratatul impunea restricţii în ceea ce priveşte echipamentul militar din Europa şi prezenţa forţelor armate în anumite regiuni sau la graniţele dintre state. De asemenea tratatul reglementa balanţa forţelor armate, a membrilor celor doua alianţe militare, limitând amplasarea armamentului convenţional de-a lungul liniilor de contact intre cele două organizaţii militare. În acest fel se elimina o posibilă concentrare a forţelor armate ce pot fi folosite pentru un atac spontan. Retragerea Federaţiei Ruse din FACE a deschis calea celor două acţiuni militare împotriva Georgiei în 2008 şi a Ucrainei în 2014.

Surse americane citate de presa internaţională au precizat că în Europa ar putea fi adus din nou armament strategic şi tactic. Pentru început, acesta ar trebui să fie suficient pentru a dota o forţă de 5.000 de militari americani. Parte din armament şi trupe ar urma să staţioneze şi în statele din flancul estic al NATO – Ţările Baltice, Polonia, România şi Bulgaria. Logica americană pleacă de la informaţiile obţinute de serviciile secrete că Rusia violează Tratatul Forţelor Nucleare cu rază intermediară de acţiune (ruşii au testat racheta R-500 cu rază de 500 km, o variantă a rachetelor Iskander precum şi rachetele RS-26 cu rază de acţiune care ar acoperi întregul teritoriu NATO). Chiar dacă niciun serviciu de informaţii european nu are capabilităţi suficiente de supraveghere a Federaţiei Ruse mai bune decît ale americanilor, niciun stat aliat din Europa nu dă semne că doreşte să se bazeze pe informaţiile americane cum că Moscova ar fi încălcat tratatul.

rachete balistice

Liderii Germaniei sunt împotriva unei astfel de noi experienţe privind desfăşurarea de rachete de croazieră cu ogive nucleare în Europa. Ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier, susţinut de experţii militari germani care şi-au exprimat opinia că RS-26 nu intră sub incidenţa tartatului, vorbeşte despre „un reflex al războiului rece”. În schimb, referitor la retorica preşedintelui Vladimir Putin respectiv la scutul antirachetă de la Devesel sau la cel ce urmează a fi construit în Polonia, şeful Serviciului de Spionaj (BND), Guido Muller, spune că anunţul preşedintelui cum că Rusia îşi va dota armata în acest an cu 40 de rachete balistice capabile să penetreze sistemul antirachetă nu este decît „spectacol de propaganda”. Propaganda de la Moscova referitoare la posibilitatea ca SUA să revină cu rachetele sale cu rază medie de acţiune în Europa a luat o turnură agresivă.

Este din nou necesară o politică serioasă, consolidată şi pe termen lung a Occidentului ca răspuns la expansionismul rusesc şi această politică nu poate fi decât una de constrângere identică cu cea din timpul Războiului Rece.

Deocamdată semnele timpului pe care-l trăim în Europa sunt peste tot. Ungaria a ridicat un gard de sârmă ghimpată la graniţa cu Serbia. Urmează Slovenia să ridice un gard de sârmă la graniţa cu Croaţia. Estonia ridică un gard de sârmă de 2,5 m înălţime la care se adaugă drone, camere cu termoviziune, radare şi senzori de supraveghere, la graniţa cu Federaţia Rusă. Vecinii letonieni au anunţat şi ei un plan de construire a unui gard la graniţa de est. Polonia plănuieşte ridicarea unor puncte de observare de ultimă generaţie la graniţa cu enclava rusescă Kaliningrad. Şi desigur Ucraina care are în plan să construiască un gard de-a lungul frontierei cu Federaţia Rusă. Vecinii Federaţiei Ruse construiesc garduri şi devin vigilenţi temându-se de omuleţi verzi politicoşi nevoie mare care pot lansa războaie hibride nedeclarate. Mulţi comentatori occidentali cheamă la o revigorare a spiritului documentului lui George Kennan, Lunga telegramă, care cuprindea, de fapt, filozofia de bază a unei politici de constrângere/încercuire a URSS în timpul Războiului Rece. Este din nou necesară o politică serioasă, consolidată şi pe termen lung a Occidentului ca răspuns la expansionismul rusesc şi această politică nu poate fi decât una de constrângere identică cu cea din timpul Războiului Rece. Această politică necesită înainte de toate o limitare a sferei de corupţie a Rusiei din Europa şi extinderea zonei de transparenţă a Occidentului.

În 2012, James Greene nota într-un raport pentru Chatham House că preşedintele Putin a utilizat schemele de corupţie plecate din Rusia în întreg spaţiul fost sovietic şi strecurate dincolo de el spunea acesta, în scopul de a-şi arunca umbra nefastă dincolo de graniţele Rusiei în dezvoltarea unui grup captiv de sprijinitori. Pentru a atinge acest obiectiv Moscova a folosit de la contracte netrasparente cu energie la companii create pe web, la intrări speculative de capital  în City-ul Londrei (centrul bancar al Marii Britanii) sau finanţarea partidelor politice extremiste în diferite state est sau vest europene.

Succesul unei astfel de politici a ridicat costul economic al conflictului global actual (Siria şi Ucraina), a făcut formală rezistenţa la presiunile Moscovei şi a dat Kremlinului un lobby coerent şi consolidat în capitalele Occidentale.

 Kremlinul a militarizat globalizarea!   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite