Quo vadis Ucraina

Cine poate anticipa cu siguranţă viitorul Ucrainei, bazându-se doar pe surse deschise, fie este inocent fie este un adevărat profet, iar asta pentru că traseul  vecinului de la Nord şi Sud-Est este unul complex ce poate fi interpretat doar prin elaborarea unor diferite posibile scenarii de viitor.

În decembrie 2013 începea să devină lesne de înţeles că Ucraina se întorcea cu faţa spre Bruxelles prin aducerea la Kiev a unui guvern proeuropean la presiunea EuroMaidanului, ceea ce implica în mod direct escaladarea unor tensiuni sociale în estul ţării precum şi o reacţie de natură  militară a Federaţiei Ruse. Primul fapt se datora unei realităţi mai puţin cunoscute, şi anume divizarea identitară a ucrainenilor împărţiţi din punct de vedere cultural aproape în mod egal între Est şi Vest. Mai apoi, Moscova nu poate accepta ieşirea din propria sferă de  influenţă a spaţiului său atât de vital din punct de vedere geostrategic.  

Să nu uităm că una din principalele lecţii ale geopoliticii euroasiatice ne spune că « Rusia împreună cu Ucraina reprezintă un imperiu, în timp ce Rusia fără Ucraina reprezintă o ţară ».

Printre altele, sfârşitul Războiului Rece a provocat o schimbare de percepţie a expansiunii acestor sfere de influenţă, iar asta pentru că dacă înainte de ’90 Uniunea Sovietică era vazută de către cancelariile europene drept o putere ce urmăreşte constant expansiunea ideologică şi nu numai către Occident, acum Moscova este iritată de apropierea  Bruxelles-ului de Răsărit. În ciuda culturii europene comune şi a multor asemănări ce leagă cele două blocuri, deosebirile rămân încă mult mai redutabile, iar ruşii nu au ezitat să le afirme.

Să nu uităm că Vladimir Putin consideră destrămarea URSS-ului drept cea mai mare catastrofă a secolului XX, încercând să pună bazele unei Uniuni EuroAsiatice văzută ca o contrapondere a Uniunii Europene prin care Moscova să îşi poată menţine propriile interese.

În acest context, nu este deloc surprinzătoare intervenţia militară din Crimeea, regiune care drept vorbind este mult mai apropiată Moscovei decât Kievului din punct de vedere istorico-cultural. Independenţa  regiunii, sau alipirea sa la Federaţia Rusă au devenit scenarii veridice însă este imposibil de crezut că Moscova se va mulţumi doar cu atât. Cu siguranţă aceasta ar fi catastrofa secolului XXI pentru ruşi, fapt ce face la fel de pertinentă posibilitatea secesiunii Ucrainei în două state despărţite de Nipru.

Andrei Illarionov, fostul consilier al lui Putin adăuga sâmbătă că  „Ceea ce se întâmplă în Crimeea este doar începutul. Urmează Estul şi Sudul”.

Excluzând Crimeea, este mult mai probabil în acest caz ca partea estică a ţării să se constituie într-o singură entitate statală decât să se alipească Federaţiei Ruse dând naştere unei Novorusia, aşa cum s-a vehiculat în presa occidentală, iar acest fapt doar pentru că Rusiei îi este greu (dar până la urmă nu imposibil) să suporte costurile integrării acestor teritorii. Vorbind de costuri, în replică, şi Uniunii Europene i-ar fi mult mai uşor să integreze partea vestică decât un vast teritoriu cu grave probleme economice înrădăcinate ca urmare a unui sistem politico-economic  bazat pe relaţii clienterare.

Însă aceste scenarii sunt de nedorit, SUA şi Germania anunţând de curând că integritatatea teritorială a Ucrainei este în interesul ambelor state. În 1994, la Budapesta, americanii însăşi, alături de  britanici şi ruşi, au garantat integritatea teritorială a Ucrainei în schimbul renunţării la armamentul nuclear.

Plecând de la această premisă, nu este exclus ca Rusia să  accepte integritatea teritorială a Ucrainei  sub o nouă formă de organizare administrativă care să delimiteze din punct de vedere economic estul şi vestul. Dacă cetăţenii vor putea trece fără probleme de pe un mal pe altul al Niprului, pentru bunurile  comerciale se vor plăti în schimb taxe vamale. În acest scenariu, Moscova ar reuşi să păstreze în sfera sa întreaga Ucraină, care în condiţia unui viitor conflict îngheţat în propriul său teritoriu, fie Crimeea fie altă regiune, nu se va putea apropia decisiv nici de Alianţa Nord Atlantică şi nici de Uniunea Europeană. În acest caz am putea fi martorii unei noi paradigme politico-economice ce s-ar putea înrădăcina în bătrânul continent. Pornind de la această circumstanţă este greu de închipuit cum va arăta Europa atunci când Bavaria, Voievodina sau alte regiuni vor cere partiţia economică faţă de celelalte regiuni naţionale mai slab dezvoltate.

Poate că aşa va arăta lumea postmodernă, sau poate nu. Cert este că evenimentele din Ucraina de astăzi au implicaţii dincolo de graniţele ţării şi dincolo de timpul nostru.