Putin a „pierdut contactul cu realitatea“, i-a transmis Angela Merkel lui Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi Angela Merkel
Vladimir Putin şi Angela Merkel

Preşedintele rus Vladimir Putin a „pierdut contactul cu realitatea“, i-a spus cancelarul german Angela Merkel şefului administraţiei americane Barack Obama duminică seara, după convorbirea telefonică pe care o purtase înainte cu liderul de la Kremlin privind situaţia din Crimeea, potrivit The New York Times, informează Agerpres.

După această discuţie telefonică, Merkel l-a sunat pe Obama şi i-a spus că „nu este sigură că Putin este în contact cu realitatea“. „Se află într-o altă lume“, a spus ea, conform ziarului, care citează surse bine informate.

Cancelarul german Angela Merkel a avut duminică seara o discuţie telefonică prelungită cu liderul rus, la capătul căreia Putin a acceptat negocieri pentru soluţionarea crizei din Ucraina.

Potrivit AFP, Putin a acceptat iniţiativa acesteia privind crearea unui „grup de contact“ pentru începerea „dialogului politic“ cu privire la situaţia din Ucraina.

„Preşedintele Putin a acceptat propunerea cancelarului de a stabili imediat o misiune de anchetă, precum şi un grup de contact, eventual sub conducerea OSCE, pentru a demara dialogul politic“, se arată într-un comunicat al guvernului federal de la Berlin.

Mai mult, liderii G8 au renunţat să mai vină în Rusia la summitul preconizat să se desfăşoare în vară la Soci, iar Statele Unite au ameninţat cu excluderea Rusiei din acest grup. G8 reprezintă un forum internaţional al guvernelor unor state dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic şi militar, incluzând SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit, Rusia şi Japonia.

Pe aceeaşi temă:

Câteva motive pentru care nu ar trebui să îi plângem pe ucraineni Există în ultimele zile o sensibilitate deosebită faţă de Ucraina. Rusia a invadat Crimeea, pe care acum o stăpâneşte. Aparent am fi în pragul unui război rece, iar Rusia nu doreşte să bată înapoi. Pentru România, o Ucraină democratică, cel puţin la nivelul ţării noastre, ar fi perfectă, dar e posibil oare acest lucru?

Putin a „pierdut contactul cu realitatea“, i-a transmis Angela Merkel lui Obama Preşedintele rus Vladimir Putin a „pierdut contactul cu realitatea“, i-a spus cancelarul german Angela Merkel şefului administraţiei americane Barack Obama duminică seara, după convorbirea telefonică pe care o purtase înainte cu liderul de la Kremlin privind situaţia din Crimeea, potrivit The New York Times, informează Agerpres.

De ce nu se mai teme Rusia de Occident Criza din Kiev s-a transformat în ultima săptămână într-un adevărat conflict care stă să izbucnească între Rusia şi Occident. Vestului aproape că nu îi vine să creadă că Vladimir Putin a invadat Ucraina cu circa 15.000 de soldaţi. Reacţia oficialilor europeni şi americani este, cel puţin pentru moment, una de uimire. Publicaţia „Politico” se întreabă de ce Rusia alege să-şi rişte legăturile cu Occidentul în valoare de trilioane de dolari.

Invazia rusă din Ucraina nu poate fi oprită În Crimeea s-ar afla deja peste 15.000 de soldaţi ruşi, iar Moscova continuă să trimită tancuri, vase şi avioane de luptă. Dacă situaţia peninsulei pare decisă, Vestul face eforturi pentru a descuraja scindarea părţii de est a ţării, tradiţional rusofilă.

La Ucraina nu se renunţă fără luptă Care este costul deciziei Kremlinului în Crimeea şi care este cursul de acţiune global de urmat, luând în calcul şi escaladarea conflictului?

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite