Putin la judecata istoriei. Rusia şi aliaţii ei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ditamai ceaţa războiului propagandistic, cred că putem aduce şi puţină lumină. 1. Decenii la rândul, Stânga occidentală a făcut jocul Rusiei, începând cu scursura berlineză numită Gerhard Schröder (fostul cancelar social-democrat al Germaniei, aflat astăzi în board-ul Gazprom) şi terminând cu pro-comunista Mogherini (favorita lui Serghei Lavrov).

Toţi idioţii utili ai lui Putin au împins agenda extremistă a politicilor verzi, menite să crească dependenţa Uniunii Europene faţă de Rusia. 

Aşa s-au închis centralele nucleare, aşa s-a bătut palma pentru Nord Stream 2. Astăzi, Kremlinul bombardează Kievul cu avioane construite sau recondiţionate pe banii Germaniei. În plus, criminalul din Kremlin (care i-a mituit pe Schroder, Fillon şi atâţia alţi politicieni de carton din Occident) ameninţă Europa cu ridicarea preţului la gaze. Din păcate iarna, prin Hamburg sau Copenhaga, panourile solare n-au mult randament. Europa nu e Sahara.

2. Ani de zile, orice voce patriotică şi democratică din SUA şi UE a fost demonizată ca fiind xenofobă, extremistă sau putinistă. Apărai suveranitatea naţională în raport cu directivele globaliste? Erai un populist. Astăzi, Rusia încalcă flagrant principiul suveranităţii Ucrainei. Răspunsul Stângii isterice? Atât politicienii, cât şi jurnaliştii îşi dau ochii peste cap şi devin, subit, apărătorii cauzei naţionale a preşedintelui Volodimir Zelenski.

3. Prietenii noştri creştini-ortodocşi ar face bine să-şi amintească faptul că Vladimir Putin a implementat măsuri liberticide foarte dure pe timpul pandemiei (cu ştiutele discriminări de tip medical-certificaţionist). Ţări precum Suedia sau Anglia (unde avocata Şoşoacă n-are, totuşi, mandat parlamentar) au organizat la Stockholm sau Londra proteste mai dure contra politicilor sanitare coercitive decât manifestaţiile văzute la Moscova. 

Dincolo de lista lungă de abuzuri, hoţii, hărţuiri şi asasinate la adresa opozanţilor săi, Putin a utilizat Biserica Ortodoxă Rusă pentru promovarea unei ideologii autoritariste şi a unor politici belicoase, care n-au nimic de-a face cu Evanghelia lui Iisus Hristos.

4. Neomarxismul, încălzismul şi ecologismul radical sunt ideologii convergente, de care Rusia şi China s-au folosit pentru a dezbina popoarele Europei, pentru a sărăci clasa de mijloc, pentru a distruge familia tradiţională şi credinţa creştină, pentru a slăbi armata NATO (dar şi cultura masculinităţii), promovând fie etatismul intervenţionist, fie un leadership efeminat, lipsit de curaj şi vigoare. Faimosul Green Deal va produce o nouă clasă de iobagi digitali. Denigrarea sistematică a Occidentului, cultura woke din Universităţi, plus susţinerea unor organizaţii ca BLM & Antifa (şi a altor grupări marxiste radicale ce profesează vechea dialectică ordine prin haos) au creat terenul perfect pentru ca faimoasele divizii online de Agitprop ale Moscovei să-şi facă de cap.

5. La Davos, miliardarii lumii şi politicienii de top au declarat că Donald Trump şi patriotismul american sunt un pericol pentru pacea planetei, nu revizionismul lui Putin sau Xi Jingping. Astăzi, cetăţenii din Ucraina trăiesc la limita infarctului iar chinezii din Taiwan sunt profund îngrijoraţi de viitorul familiilor lor. Pe fondul slăbiciunii unor lideri ca Joe Biden sau Justin Trudeau, asistăm la o resetare a graniţelor şi a sferelor de influenţă între marile puteri.

6. Multe din soluţiile experţilor şi propunerile analiştilor de la Bruxelles vin cam târziu. Pentru Ursula von der Leyen prioritatea no. 1 a Comisiei Europene era, lunile trecute, vaccinarea obligatorie a copiilor... 

7. Deşi se imaginează probabil un Petru cel Mare sau Alexandru I, Putin va plăti scump pentru invadarea Ucrainei: economic, politic, existenţial. Vladimir Vladimirovici merită să iasă din istorie aşa cum a intrat în analele Rusiei: ca un ofiţer KGB care a slujit o viaţă întreagă bolşevismul cleptocratic. Prietenii săi se mai găsesc doar în Venezuela lui Maduro. 

În acelaşi timp, aventurierii, exaltaţii şi toţi belicoşii reprezentanţi ai retoricii neocon ar trebui să-şi amintească un mic detaliu: spre deosebire de Sadam sau Gaddafi, Putin deţine un important arsenal nuclear. Pe lângă sancţiunile economice nemiloase la adresa Rusiei, eforturile diplomatice trebuie să continue. Rusia va exista şi după debarcarea lui Putin, aşa cum Italia a putut renaşte după moartea lui Mussolini.

8. Vreme de 200 ani, Rusia s-a raportat la România ca un stat agresor (cu două excepţii: 1877 şi 1916). Ne-au furat teritorii, ne-au violat femeile, ne-au luat tezaurul, ne-au distrus ţăranii şi intelectualitatea. România aparţine Europei şi punct. Din vremea lui Ştefan cel Mare sau Iancu de Hunedoara, liderii noştri politici şi corifeii culturii noastre au emulat, atât cât s-a putut, modelul occidental. 

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite