Putin dispune de o unitate secretă care are drept misiune destabilizarea Europei

Putin dispune de o unitate secretă care are drept misiune destabilizarea Europei

Preşedintele rus are la dispoziţie o unitate specială, până de curînd necunoscută serviciilor secrete occidentale, care are drept principală misiune acţiuni de destabilizare în state europene, scrie „New York Times“. Prima campanie de destabilizare a dus-o în Republica Moldova, urmată de otrăvirea unui traficant de arme în Bulgaria şi apoi de o lovitură de stat în Muntenegru.

Anul trecut, a existat o încercare de asasinare a unui spion rus în Marea Britanie, folosind o neurotoxină. Deşi operaţiunile au purtat amprentele serviciilor de informaţii ale Rusiei, autorităţile din ţările respective le-au considerat iniţial ca fiind atacuri izolate şi neconcertate.
 
Oficialii de securitate occidentali au ajuns acum la concluzia că aceste operaţiuni, şi, probabil, multe altele, fac parte dintr-o campanie coordonată şi continuă de destabilizare a Europei, executată de o unitate de elită din cadrul serviciilor de informaţii ruse, specializată în operaţiuni subversive, de sabotaj şi asasinat.
 
Grupul, cunoscut sub numele de Unitatea 29155, funcţionează de cel puţin un deceniu, însă serviciile secrete occidentale au descoperit-o recent. Oficiali din serviciile de informaţii a patru ţări occidentale spun că nu este clar cât de des este mobilizată unitatea şi avertizează că este imposibil de ştiut când şi unde va lovi din nou.
 
Scopul Unităţii 29155, despre care nu se ştia anterior, evidenţiază amploarea acţiunilor preşedintelui rus, Vladimir Putin, împotriva Occidentului, liderul de la Kremlin combinând propaganda, atacurile cibernetice şi dezinformarea cu confruntarea militară. 
 
”Cred că am uitat cât de lipsiţi de scrupule pot fi ruşii ”, a spus Peter Zwack, un fost ofiţer de informaţii şi ataşat militar la Ambasada Statelor Unite din Moscova, care spune că nu ştia de existenţa unităţii. Unitatea se află în subordinea agenţiei de informaţii militare GRU.
 
Întrebat despre această Unitate, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a răspuns că întrebările trebuie puse Ministerului rus al Apărării, dar acesta nu a dorit să comenteze. 
 
Ascunsă în spatele zidurilor de beton ale centrului specializat de pregătire din estul Moscovei, unitatea se sub comanda agenţiei ruse de informaţii militare GRU. Deşi nu se ştiu multe despre GRU, agenţiile de informaţii occidentale au început să aibă o imagine mai clară a acestei structuri, în ultimii ani. În lunile de dinaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, oficiali americani spun că două unităţi ale GRU, cunoscute ca 26165 şi 74455, au spart serverele Comitetului Naţional Democrat şi e-mailurile lui Hilary Clinton, pentru ca apoi să publice comunicările interne.
 
Robert Mueller, procurorul special care s-a ocupat de implicarea Rusiei în alegerile din 2016, a inculpat peste zece ofiţeri ai acestor unităţi. Echipele de piratare au operat în principal de la Moscova. 
 
Agenţii Unităţii 29155 călătoresc spre şi dinspre ţările europene. Unii dintre ei sunt veterani decoraţi în cele mai sângeroase războaie, inclusiv în Afganistan, Cecenia şi Ucraina.
 
Operaţiunile lor sunt atât de secrete, potrivit serviciilor secrete occidentale , încât existenţa unităţii este cel mai probabil necunoscută chiar şi majorităţii agenţilor GRU. 
 
Echipa pare să fie o comunitate strâns unită. O fotografie din 2017 îl arată pe comandantul unităţii, Andrei V. Averianov, la nunta fiicei sale, într-un costum gri. Acesta pozează alături de colonelul Anatoli Cepiga, unul dintre cei doi ofiţeri inculpaţi în Marea Britanie pentru otrăvirea fostului spion rus, Serghei Skripal.


”Aceasta este o unitate a GRU care a fost activă de-a lungul anilor în Europa”, a declarat pentru NYT, sub anonimat,unul dintre oficialii europeni pe securitate. ”A fost o surpriză că ruşii s-au simţit liberi să deruleze o asemenea operaţiune într-o ţară etichetată drept prietenă. A fost un şoc”. 
 
În grade variate, fiecare dintre cele patru operaţiuni legate de unitate au atras atenţia publicului, chiar dacă a durat până când autorităţile au confirmat că ar avea legătură între ele. 
 
Agenţiile de informaţii din vest au identificat pentru prima oară unitatea după lovitura de stat eşuată din 2016 din Muntenegru.  Cu toate acestea, oficialii au început să înţeleagă agenda specifică a unităţii abia după otrăvirea lui Skripal, în martie 2018.
 
Deşi e o unitate de elită, se pare că bugetul nu este foarte mare, iar agenţii împart de multe ori cazări ieftine pentru a face economii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: