Putin a dat Ucrainei un ultimatum de o lună pentru soluţionarea problemei gazelor naturale

Putin a dat Ucrainei un ultimatum de o lună pentru
soluţionarea problemei gazelor naturale

Putin a evocat deja această ameninţare săptămâna trecută

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat joi un termen de o lună Ucrainei pentru soluţionarea diferendului cu Moscova privind gazele naturale, ameninţând că, în caz contrar, Moscova va introduce un sistem de plată în avans a livrărilor, relatează AFP.

„Suntem dispuşi să mai pierdem bani. Vom mai avea răbdare încă o săptămână. Dar, dacă într-o lună, nu vor fi achitate facturile, atunci, conform contractului, vom trece la un sistem de plată în avans pentru livrarea gazelor", a declarat Putin, în cursul unei sesiuni televizate de întrebări.

Putin a evocat deja această ameninţare săptămâna trecută, fără să dea şi un termen.

Kievul a acumulat facturi neplătite în valoare de 2,2 miliarde de dolari şi refuză creşterea cu 80% a tarifului, o măsură decisă de către Moscova la începutul lui aprilie.

Trecerea la un sistem cu plata în avans înseamnă, de fapt, întreruperea furnizării gazelor naturale către Ucraina, implicând riscul perturbării livrărilor către UE, ca în timpul "războaielor gazelor naturale" din 2006 şi 2009.

Într-o scrisoare trimisă către 18 lideri europeni, publicată la 10 aprilie, Putin i-a somat deja pe europeni să asigure plata datoriei în valoare de miliarde de euro acumulate de Ucraina, altfel aprovizionarea lor fiind ameninţată.

UE importă un sfert din gazele sale naturale din Rusia, iar aproape jumătate din aceste livrări tranzitează Ucraina.

Preşedintele rus a solicitat consultări în vederea introducerii unor măsuri comune de stabilizare a economiei Ucrainei şi pentru asigurarea livrărilor şi tranzitului de gaze naturale ruseşti.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso a anunţat joi, într-o scrisoare adresată lui Putin, că UE acceptă să poarte asemenea discuţii.

„Elementul cel mai periculos constă în faptul că este vorba despre un tranzit pe teritoriul Ucrainei, cu care întâmpinăm dificultăţi în a ne pune de acord asupra problemelor energetice", a spus Putin, adăugând că speră să se ajungă cel puţin la o soluţie cu privire la asigurarea tranzitului.

În opinia sa, Europa nu poate să înceteze să mai importe gaze naturale ruseşti. "Nu este posibil", a apreciat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: