Spre deosebire de toate ţările de pe continentul nostru (la care aş adăuga Turcia, Rusia, ţările zona Caucazului, ţările din Maghreb), România are acum o diasporă organizată în bloc profund ostilizat şi care, din ce în ce mai des acum, organizează în diferite ţări din Europa şi din lume, manifestaţii privind situaţia din România pe care o caracterizează drept dramatică, întoarcere la dictatură şi îndepărtare din ce în ce mai rapidă de standardele lumii democratice şi civilizate. Sigur că şi ceilalţi au, înlăutrul diasporelor naţionale, segmente cu simpatii opuse dar, în cazul apariţiei unor probleme serioase pentru ţara natalăm ele se unesc şi acţionează ca atare în fvoarea intereselor naţionale ce depăşesc bătăliile politice..

În cazul României, ostilizarea extremă a diasporei - cu deosebire a segmentului de tineret - este un fenomen cu grav şi plin de consecinţe pe termen lung. Cu atât mai mult cu cât se împleteşte în acest moment cu exodul populaţiei tinere (îndeosebi cu pregătire superioară) care emigrează invocând lipsa de speranţă şi de perspectivă într-o ţară în care meritocraţia este, din nou şi la nivel de masă, înlocuită cu îndeplinirea oarbă a sarcinilor de partid şi loialitatea absolută faţă de Conducător. În aceste condiţii, este absolut evident că devine absurdă şi chiar ticăloasă orice afirmaţie de tip propagandistic cum că ei s-ar pregăti, cu entuziasm şi convingere patriotică, să răspundă vreunui apel de a se întoarce pe pământurile strămoşeşti.

Dimpotrivă, aş spune. Au devenit  într-atât de ostili guvernării PSD-ALDE, prestaţiei domnilor Dragnea şi Tăriceanu şi a colegilor lor de partid promovaţi intens "pe funcţii", încât sunt acum imuni la orice mesaj care, de regulă, este transmis pe canalele care leagă o ţară normală de propria sa diasporă.

Este cea mai gravă urmare a lipsei de ştiinţă de guvernare şi de necunoaştere a jocurilor externe pe care o face actuala putere, culminând acum cu reprimarea de o violenţă nejustificată şi generalizată îndreptată împotriva participanţilor la "mitingul diasporei" din 10 august.

Consecinţa directă: în acest moment, România nu se mai poate baza în niciun fel pe din ce în ce mai influenta şi bine organizata diasporă românească pentru a-şi promova anume puncte din agenda naţională. Nici măcar pe cele care sunt legate de dimensiunile politice sau culturale ale Anului Centenarului, şi aşa trimis, la noi în ţară, fie într-o zonă de festivism de tip "Cântarea României", fie într-o reală zonă de umbră şi dezinteres.

Ar trebui să ne pară tare rău că ai noştri nu ştiu absolut nimic din arta practicată cu atât folos şi de ţările din jurul nostru care au un lobby de ţară puternic, permanent şi, dacă nevoia o cere, extrem de activ sau chiar coroziv. În afara activiştilor de partid răsplătiţi cu funcţii în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, unele dintre cele mai frumoase sinecuri de pe lume, noi ce avem? Uitaţi-vă cum acţionează în marile capitale ale lumii liniile de presiune directă şi indirectă ale diverselor organizaţii de care dispune fiecare diasporă prezentă într-un număr relevant în locul respectiv. Uitaţi-vă apoi la numărul impresionant de tineri români prezenţi, spere exemplu, în toate instituţiile europene aflate la Bruxelles şi întrebaţi-vă câţi dintre ei, în acest context ostil lor creat în România, vor ieşi să facă lobby pentru ţara noastră.

Întrebarea nu este deloc retorică deoarece, după violenţele din 10 august, membri ai acestei diaspore româneşti s-au întors în instituţii în care lucrează şi au povestit cu lux de amănunte cum unii dintre ei au fost atacaţi cu gaze lacrimogene, alţii au mâncat bătaie, alţii au trebuit să fugă din zonă pentru a-şi scăpa piele. Poveşti care au făcut ocolul instituţiilor, crezute tocmai pentru că veneau de la o sursă directă şi de incontestabilă veridicitate. Poveşti care au fost spuse, deloc de puţine ori, în birouri de comisari europeni, au fost depuse ca mărturie pentru cei care elaborează analizele pentru România şi se regăsesc acum în toate estimările de trenduri politice.

Am pierdut, nu cred definitiv, sper că nu definitiv, cea mai importantă şi masivă sursă posibilă de construcţie de imagine externă, rămânem cu ce avem oficial, domnii Meleşcanu, Negrescu, doamnele Intotero şi Birchall. Cu eficienţa lor dovedită până acum. De diasporă nu numai că nu este nevoie, dar este socotită acum (şi descrisă ca atare) drept duşman de clasă, "dată cu veneticii".

Asta de parcă n-ar ajunge tragedia naţională de proporţii inimaginabile pe care o trăim acum prin depopulare ţării de partea cea mai bună a populaţiei, tinerii pe care, dacă cineva de la guvernare ar avea curajul să-i întreba, în proporţie covârşitoare, sunt gata să dea răspunsul standard: "Vreau să plec afară, aici n-am ce face!". Parcă guvernanţii noştri sunt decişi să le dea un picior în fund să plece mai repede, gest însoţit, mai nou, de bulanul peste ceafă, să le piară cheful să se mai întoarcă în dulcea şi suava noastră ţară. Ducă-se pe pustii, zice în asemenea cazuri nepreţuita noastră înţelepciune populară.

Ok, se duc. Mulţi, tineri, şcoliţi, gata de muncă şi doritori de afirmare profesională. Ar fi putu să fie, nu sunt, nu mai vor să fie, cei mai buni şi mai convingători avocaţi ai României. Pierdem nu numai o şansă istorică, dovedim că avem conducători fără orizont şi fără imaginaţie.

Şi nu ei vor plăti. De decontat, decontează România.