Provocări majore de securitate în zona Mării Negre: acumulare fără precedent de arme convenţionale şi armament nuclear. Temeri, statistici, analize

FOTO Arhivă

Ne agităm degeaba? Subiect senzaţionalist şi departe de realitate? Absolut deloc. Vă reamintiţi de spusele generalului american Philip Breedlove, Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR), care îşi exprima neliniştea în ce priveşte desfăşurarea forţelor ruse de rachete „în stare să controleze întreaga zonă a Mării Negre“, indicând, totodată, faptul că „supraveghea“ îndeaproape posibilitatea instalării unor arme nucleare?

Aceasta în condiţiile în care, după anexarea Crmeei, Federaţia Rusă nu a ascuns nicio clipă intenţiile sale de a-şi spori considerabil prezenţa militară în zonă, anunţând instalarea unei staţii de alertă antirachetă precum şi o investiţie de 1,75 miliarde de dolari destinată flotei Mării Negre. Pe de altă parte, au fost deja amplasate în Crimeea 14 avioane de luptă de tipul SU-27 şi SU-30 . Sigur, până acum ne aflăm doar într-o logică (dealtfel previzibilă) a unei desfăşurări impresionante de forţe care să corespundă tensionării continue a relaţiilor NATO-Rusia. Totul prin crearea unui punct de control care să permită acoperirea unor arii întinse de posibil conflict înspre est, nord şi sud. În vecinătatea imediată a graniţelor respective ale NATO şi UE. Dar asta nu înseamnă că aici se şi opresc lucrurile, căci iată ce spunea de curând Igor Korotcenko, redactorul şef al publicaţiei „Apărarea naţională”, organ de presă în mod tradiţional foarte apropiat Kremlinului:

„Dacă NATO a creat o bază de apărare antirachetă în România sau dacă se permanentizează prezenţa navelor militare americane în Marea Neagră, este evident că vom reacţiona. Amplasarea armelor nucleare tactice în Crimeea reprezintă un răspuns posibil.” 

La rândul său, în decembrie anul trecut, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, afirma că nimeni nu poate interzice Rusiei să amplaseze arme nucleare în Crimeea, deoarece este un teritoriu rus şi nimeni nu are ce obiecţii legale să aducă. Pe 26 ianuarie, Direcţia a 12-a a Marelui Stat Major al armatei ruse, cea care răspunde de gestiunea armamentului nuclear, a deschis un birou în Crimeea, în zonă fiind trimise, alături de avioanele de luptă deja existente, bombardiere TU-22M3 şi rachete care pot fi dotate cu încărcături nucleare. În plus, ca mesajul să fie foarte clar, pe 4 martie, Rusia a efectuat un test cu rachetă purtătoare de încărcătură nucleară de la o bază din imediata apropiere a Crimeei.

Aceasta în contextul în care analiştii specializaţi din zona informaţiilor militare au semnalat un mesaj considerat veridic şi îngrijorător privind capacitatea reală de reacţie a flotei NATO aflate în Marea Neagră transmis de amiralul E.Blatine, fostul comandant al Flotei ruse a Mării Negre:

„Navele NATO desfăşurate în Marea Neagră nu compun un grup apt de luptă, în ciuda puterii lor aparente. O salvă a cruciătorului purtător de rachete MOSKVA şi două sau trei nave purtătoare de rachete ale flotei ruse ar fi suficiente pentru a le distruge în 20 de minute” 

Asta ar fi foarte evidentă parte de propagandă. Dar mai urmează o remarcă, aceasta chiar interesantă:

„Marea Neagră seamănă foarte tare cu o cursă de şoareci: este foarte uşor să intri, dar foarte dificil de părăsit în caz de confruntare. Duşmanul devine o ţintă uşoară pentru nave, aviaţie şi chiar pentru bateriile terestre de artilerie”, reamintind şi faptul că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, navele marinei germane nu au reuşit să pătrundă în Marea Neagră.

Dar azi? În ce priveşte dimensiunea navală propriu zisă a „ecuaţiei strategice a Mării Negre”, răspunsul depinde integral de Turcia şi de poziţionarea sa, dictată de propriile interese, în legătură cu părţile beligerante. Chestiune vitală pentru că, în termenii Convenţiei de la Montreux, „stăpâna trecătorilor” este Turcia, fiind limitate drastic atât unărul de nave militare, cât şi tonajul acestora. Acesta este motivul pentru care strategii ruşi sunt relativ liniştiţi în ce priveşte forţa unei armade aliate care să intervină eficient în termeni operativ, aceasta implicând nave deja pre-poziţionate în apărarea frontierei maritime a Alianţei. Căci, cel puţin până acum, numărul navelor de luptă NATO este limitat, maximum de prezenţă fiind atins în timpul exerciţiilor navale comune cu ţări NATO riverane la Marea Neagră, dar fără instituirea unei permanenţe absolut disuasive.

Atenţie la ce se spune în textul unei Rezoluţii a Parlamentului European (adoptată pe iunie 2015), text care are îşi are originea în Raportul propus, din iniţiativă proprie, de europarlamentarul român Ioan Mircea Paşcu, asupra „situaţiei militaro-strategice în bazinul Mării Negre ca urmare a anexării ilegale a Crimeei de către Rusia”, acolo unde se spune că PE:

„- este deosebit de procupat de dezvoltarea sistemelor militare defensive şi ofensive ale Rusiei în Marea Neagră precum şi de proiectul de dezvoltare şi expansiune al flotei ruse a Mării Negre, întărită acum prin achiziţionarea a 6 noi submarine diesel tip Rostov-pe-Don şi a şase noi fregate de tip «Amiral Grigorovici»

- notează cu nelinişte că Rusia îşi întăreşte continuu mijloacele sale militare în regiunile ocupate din Abhazia şi Tskhinvali/Osetia de Sud, în Georgia; notează faptul că aceste structuri militare de natură defensivă şi ofensivă cu o mare putere operaţională reprezintă o ameninţare gravă pentru întreaga regiune a Mării Negre

- se declară profund preocupat de întărirea considerabilă a dispozitivului de apărare al Rusiei în bazinul Mării Negre unde au fost aduse noi rachete de apărare navală (rachete anti-nave cu o rază de acţiune de 600 Km, capabile să lovească Bosforul) şi unde avioanele de luptă ruseşti controlează aproape trei sferturi din spaţiul aerian...observând în acest sens că Rusia a dezvoltat capacităţi strategice şi tactice; din punct de vedere strategic, există bombardiere cu rază lungă de acţiune susceptibile să transporte rachete de croazieră , plus avioane de recunoaştere care zboară în proximitatea ţărmului estic al Mării Negre pot să ajungă departe în zona Europei Centrale

- se declară profund preocupată de declaraţia Preşedintelui Putin în care acesta afirma că era gata să pună în stare de alarmare forţele nucleare ruse în ipoteza în care Occidentul ar fi intervenit pentru a se opune anexării Crimei...precum şi de noua doctrină militară rusă din decembrie 2014 care autorizează folosirea armei nucleare împotriva unui stat care nu deţine arme nucleare”

Submarinele la care face aluzie textul Rezoluţiei PE sunt Novorossiïsk, Rostov-pe-Don et Stary Oskol. E vorba despre nave care fac parte din generaţia a 3-a de nave din clasa Varchavianka (Kilo, conform denumirilor standardizate NATO). Novorossiïsk va fi primul în serie, submarin de 73 m.lungime, 10 lăţime şi capabil să atingă 350 m. în imersiune, moment în care viteza sa de deplasare poate atinge 20 de noduri. Are la bord rachete de croazieră Club-S, aşa cum explică cpt.Konstantin Sivkov, vicepreşedintele Academiei pentru probleme geo-politice:

„Aceste rachete pot avea o rază de acţiune de 300 Km. Dacă pe aceste submarine vor exista instalaţii complexe CALIBRU, raza de acţiune a rachetelor poate ajunge la 1200-1500 km. Conform declaraţiilor amiralului Viktor Tchirov, acest sistem este deja operaţional. Şi, prin acest indicator, armamentul rus este comparabil cu rachetele de croazieră americane Tomahawk...ele pot lovi ţinte pe teritoriile ţărilor situate dincolo de regiune Mării Negre, în regiunea Orientului Apropiat şi Orientului Mijlociu”.  (sursa Vocea Rusiei, ianuarie 2014).

Bateriile de rachete ISKANDER aduse în Crimeea nu fac decât să adauge o confirmare pentru toate temerile exprimate până acum:

Acesta este „echilibrul nuclear” existent acum între forţele nucleare de care dispun NATO şi Rusia, în contextul în care doua doctrină militară rusă autorizează folosirea armelor nucleare nu numai în cazul unui răspuns la un atac nuclear, ci şi la unul convenţional masiv.  Evident, totul exacerbat de succesiunea celor două crize, mai întâi cea din Crimeea, apoi cea din Ucraina. Aceasta din urmă, în opinia cercetătorului  Igor Delanoë, „A alimentat neîncrederea reciprocă... ceea ce deschide drumul unei creşteri a militarizării regiunii şi a unei activităţi mai mari a Occidentului în zona Mării Negre care este probabil să adâncească îndepărtarea Moscovei de instituţiile euroatlantice şi, potenţial, ar putea duce la amplasarea unor arme tactice în Crimeea. Criza ucraineană a generat preocupări de securitate extrem de serioase pe de o parte în ce priveşte viitorul relaţiilor dintre Rusia şi comunitatea euroatlantică, dar şi, pe de altă parte, asupra balanţei de securitate existente în regiunea Mării Negre. Una dintre consecinţele posibile ale acestei crize ar putea fi aceea că, din cauza creşterii tensiunilor între NATO şi Moscova ar putea impulsiona desfăşurarea unor sisteme cu capacitatea de a efectua lovituri precise, aşa cum sunt armele nucleare tactice (TNW). Mai mult, zona rămâne o sursă furnizoare şi de tranzit pentru piaţa neagră a componentelor pentru armele de distrugere în masă (WMD), dar şi o sursă de ameninţare cu terorism nuclear...criza ucraineană poate fi descrisă drept un episod dramatic al unei bătălii geopolitice între Rusia şi comunitatea euroatlanică de a promova şi a-şi apăra, fiecare, interesele în zona Mării Negre, încă definită de un gol strategic persistent şi de un joc cu sumă nulă”

Nu e deloc un joc cu sumă nulă. Căci iată cum anexarea Crimeii a schimbat nu numai raportul de forţe militar în zonă, ci a are deja consecinţe economice deosebit de importante, schimbând fundamental, în favoarea Rusiei, controlul asupra zonelor offshore:

În plus, dar despre asta în alt material, au apărut temeri noi, extrem de grave, în legătură cu extrem de posibilia destabilizare a condiţiilor de securitate în zona Mării Negre şi impulsionarea rutelor de trafic de toate felurile. Inclusiv militar. Inclusiv cu substanţe, materiale şi componente de instalaţii nucleare. De unde, exprimat în termeni de din ce în ce mai mare urgenţă, mesajele serviciilor de informaţii prind „terorismul nuclear”.

Să adăugăm la toate acestea faptul că, în noua sa doctrină militară, Rusia repune NATO în frunte principalelor ameninţări la adresa securităţii sale naţionale, dar şi mesajul direct al Rusiei privind ţinta prioritară pe care o constituie baza de la Deveselu. Avem acum imaginea unei situaţii de o complexitate şi de o intensitate care fac din „obiectivul strategic” care este zona Mării Negre poate cel mai important punct nodal în jurul căruia, în zona noastră de interes, se joacă pacea lumii întregi.