Proteste în Belarus. Lukaşenko, declarat „persona non grata” de trei ţări membre UE şi NATO

Proteste în Belarus. Lukaşenko, declarat „persona non grata” de trei ţări membre UE şi NATO

Aleksandr Lukaşenko FOTO TASS

Lituania, Letonia şi Estonia au înscris luni numele preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi altor 29 funcţionari ai regimului său pe o listă neagră, din cauza unei presupuse fraude electorale şi unei reprimări a manifestanţilor în favoarea democraţiei, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ţările baltice, membre UE şi NATO, şi-au anunţat sancţiunile în cadrul unui efort coordonat de susţinere a manifestaţiilor în Belarusul vecin, care intră în a patra săptămână de la alegerile prezidenţiale pe carele contestă, de la 9 august.

”Transmitem un mesaj potrivit căruia este necesar să facem mai mult decât să publicăm simple declaraţii. Trebuie să luăm şi măsuri concrete”, a declarat pentru AFP ministrul lituanian de Externe Linas Linkevicius.

În afară de Lukaşenko, pe aceste liste negre naţioale figurează 29 de funcţionari din cadrul Comisiei Electorale, ministerelor şi forţelor de ordine.

Potrivit lui Linkevicius, aceste liste pot fi lărgite în viitorul apropiat.

Omologul său eston Urmas Reinsalu a declarat, la rândul său, că ţările baltice ”demonstrează că noi atacăm încălcările drepturilor omului în Belarus cu cea mai mare seriozitate”.

Uniunea Europeană (UE) intenţionează, de asemenea, să impună interdicţii de intrare pe teritoriul său şi să blocheze active ale unui număt de aproximativ 20 de funcţionari belaruşi, însă această listă este necesar să fie aprobată de toate cele 27 de state membre UE.

Unii membri occidentali ai UE consideră că o sancţionare a lui Aleksandr Lukaşenko ar putea afecta eforturi vizând un dialog între autorităţi şi opoziţie şi că l-ar împinge pe preşedintele belarus în braţele Rusiei.

Ocupate odinioară de Uniunea Sovietică, ţările baltice se află în zona euro. Letonia şi Lituania au frontiere comune cu Belarusul. Lituania, care a preluat conducerea diplomaţiei europene în dosarul belarus, i-a acordat refugiu şefei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia.

Opozantă arestată în Belarus

O reprezentantă a Consiliului de Coordonare a Opoziţiei din Belarus, care vizează să organizeze o tranziţie la putere, a fost arestată luni, au anunţat susţinătorii ei.

”Arestarea (Liliei Vlasova) a fost precedeată de o percheziţie la locuinţa sa”, a declarat pentru AFP Pavel Latuşko, un membru, la fel ca eaceasta, al organului de conducere al Consiliului, vizat de o anchetă cu privire la o aducere ”atingere la adresa securităţii naţionale”.

Arestarea lui Vlasova a fost operată de către puternicul departament de anchetă financiară. Ea a fost convocată de poliţie cu privire la faptul că a participat la o manifestaţie ”neautorizată”.

Lilia Vlasova, în vârstă de 67 de ani, este o juristă de renume în ţară, specializată în mediere.

Nou-venită în politică, potrivit spuselor sale, Vlasova a intrat în mod public în mişcarea care contestă realegerea la 9 august a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, pe care o consideră frauduloasă şi care a provocat un val de proteste fără precedent în ţară.

Mai mulţi membri ai conducerii Consiliului au fost nevoiţi să se prezinte săptămâna trecută la convocări, pentru a fi interogaţi ca martori cu privire la activităţile organuluidin care fac parte.

Între ei se află laureata Nobelului pentru Literatură Svetlana Alexievici, Latuşko, un fost ambasador şi ministru al Culturii şi una dintre figurile campaniei opoziţiei în alegerileprezidenţiale, Maria Kolesnikova.

Alţi doi - Serghei Dilevski şi Olga Kovalkova - au fost condamnaţi la 25 august la zece zile de detenţie în legătură cu una dintre manifestaţiile neautorizate de duminica la care iau parte, de trei săptămâni, aproximativ 100.000 de oameni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările