Prostime, iată votul tău!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă decenţa stăruitoare, romantismul înflăcărat sau alte infirmităţi sufleteşti vă obligă să credeţi în existenţa democraţiei, e bine să vă strîngeţi toţi trei-patru la un loc şi să căutaţi altă planetă. Acasă, în UE, aşa ceva nu mai există. Acolo unde lumina, odată, democraţia, se joacă, acum, o farsă cu implanturi creţe şi măşti solemne.

Dezastrul s-a produs în Marea Britanie: alegătorii au votat să scoată ţara din UE, iar clasa conducătoare, deşteaptă şi democrată, a votat să respingă votul.

Într-adevăr, revoluţia a avut loc. Reprezentanţii aleşi ai poporului s-au răsculat şi au deposedat de putere inamicul. De data asta, nu o stăpînire opresivă ci poporul. Elitele au lepădat jugul care le ţinea sub robia răspunderii democratice. Revoluţia e contra-revoluţie.

Siliconul s-a topit, măştile au căzut şi în faţa publicului a apărut un grup infracţional perfid organizat, cu principiile în vine, la lucru, într-un atelier de falsificat democraţia. Povestea acestei înşelătorii globale are un contur labirintic aproape imposibil de urmărit.

În aparenţă, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au început negocieri pentru a aplica decizia alegătorilor. Fals. La masă nu s-au aşezat doi jucători ci un jucător şi delegaţii lui pozînd în adversar. Deoparte, UE - de cealaltă parte, clasa conducătoare britanică, alcătuită pe trei sferturi din susţinători mascaţi sau făţişi ai UE. Pînă şi prim-ministrul, însărcinat cu punerea în aplicare a votului care a decis desprinderea de UE, e un fost susţinător declarat al UE. Altfel spus, negocierile au fost şi sînt duse de UE, în interiorul UE, pentru a ţine Marea Britanie agăţată de UE. Această înscenare schizoidă ţese, de doi ani, un roman procedural de perversitate iezuit-teleormăneană.

Astfel, guvernul britanic şi UE au ajuns la un acord de despărţire care prevede că părţile nu se despart. Acordul a fost trimis în Parlamentul brtianic unde a fost respins - nu o dată, ci de două ori - de alianţa celor ce sînt împotrivă şi a celor ce cred că înşelăciunea nu merge destul de departe. Apoi, parlamentarii au anulat prin vot varianta în care Marea Britanie poate pleca din UE, pur şi simplu, fără un acord. Apoi, Speaker-ul Parlamentului a refuzat să pună pe ordinea de zi o propunere care interzice organizarea unui al doilea referendum care ar anula rezultatele primului. Pe parcurs, prim-ministrul a votat împotriva propriei moţiuni, Miniştrii au votat împotriva prim-ministrului, crezînd că ajută guvernul, iar guvernul a rămas cu intenţia de a aduce a treia oară în Parlament un acord respins de două ori de Parlament. După încă un tur de inovaţii, parlamentarii au votat amînarea despărţirii de UE, cu nu se ştie cît, în aşteptarea unui acord mai bun care ar putea fi acelaşi acord prin care Marea Britanie iese din UE fără să se despartă de UE.

Povestea acestei înşelătorii globale are un contur labirintic aproape imposibil de urmărit.

În tot acest timp, UE, care a înlesnit unsuros haosul şi a livrat minuţios ceaţa, a mimat exasperarea negociatorului onest, întrebînd fără încetare: pentru Dumnezeu, de ce nu vă puneţi de acord?

Nimeni nu e obligat să îşi piardă minţile şi caracterul urmărind detaliile  acestei orgii înţesate de titani europeni. Dincolo de amănuntele scabroase, înţelesul dezmăţului e clar.

Prima concluzie spune că, în sistemul pe care UE continuă să îl numească democraţie, a respecta votul popular a devenit o cedare inadmisibilă în faţa gloatei. O utopie interzisă. 

Imediat după referendumul din 2016, votul proştilor britanici reuniţi a fost declarat, în presă, în lumea politică, artistică, universitară şi corporatistă, o eroare şi o oroare. În următorii doi ani, toţi merkelii, macronii, junkerii, timmermanşii, tuskii, verhovştazii şi prietenii lor britanici au luat problema în lucru. Votul popular a fost legănat, descîntat, ambalat, narcotizat, machiat şi rebotezat. La sfîrşit, autorii operaţiei au prezentat publicului o păpuşă desfigurată pe care au tatuat cuvintele: Prostime, iată votul tău! 

De aici, a doua concluzie: adversarul cel mai puternic al democraţiei occidentale nu e de găsit între suspecţii desemnaţi oficial. Adversarul e înăuntru şi face pe gardianul libertăţii. Pericolul mortal nu e nici populismul, nici rasismul, nici homofobia şi nici una din obsesiile instalate propagandistic în opinia publică. Pericolul e dispreţul total şi neîmpăcat al liderilor politici pentru cei ce i-au ales. Pentru omul de rând. Pentru drepturile, judecata şi deciziile lui.

Clasa dominantă occidentală detestă democraţia şi a pornit asaltul care va întrona ideologia castei infailibile. De obicei, un asemenea efort concertat se cheamă conspiraţie. Să nu ne lăsăm, însă, deranjaţi de detalii minore. Noi trebuie să credem, cu sîrg şi creier spălat, în singura conspiraţie posibilă: înfricoşata uneltite a netrebnicului Trump vîndut ruşilor. Aşa ne-au spus apărătorii democraţiei şi asta trebuie să credem.

Trăim un scenariu de asfixie garantată. Totul e pus la punct, cu o acurateţe care include pînă şi simbolistica suprimării. Democraţia occidentală moare acolo unde s-a născut: în Marea Britanie.

Spre nenorocul şi ruina viitoare a castei conducătoare, povestea nu se va termina cu această fraudă asudată. Inevitabil, insulta va fi urmată de replica umiliţilor. Vom avea ocazia deprimantă de a asista la agonia democraţiei - o lungă perioadă de turbulenţe, blesteme elitare şi răfuieli populare. Tot ce a fost, pînă acum, cu adevărat de dreapta sau populist va migra magnetic spre radicalism. Democraţia occidentală va fi procustată de două extreme incompatibile.

Democraţia occidentală moare acolo unde s-a născut: în Marea Britanie.

Discreditarea democraţiei sub pretext democratic e o specialitate  occidentală dar asta nu exclude competenţele româneşti. Mimetismul  UE a înlocuit, în politica românească, orice urmă de judecată şi susţine o demagogie renăscută în toate taberele politice şi civile. Toată lumea se ascunde în spatele euro-paravanului şi recită, de acolo, texte pe tema „sîntem europeni“ sau „nu vrem afară din Europa“. Singura deosebire e că unii îşi acoperă, astfel, delictele iar ceilalţi alinierea cool la ceva bogat în recompense morale şi salturi de carieră. Nici unii, nici ceilalţi nu au mintea la realitatea românească de care ar trebui să se ocupe politica românească.

Şi totuşi, un pic de respect! Ce s-a surpat în occident cu atîta chin scriptural se face, la noi, dintr-un condei vioi şi nesimţit. Aşa de pildă, logodna care leagă, spre binele nostru european, PNL de cărturarul tv Rareş Bogdan.

Faimoasa tîmpenie care era să îl ungă candidat pe Marian Munteanu nu a fost de ajuns. PNL a decis să dea cu capul listei de pereţi, la europarlamentare.

Desigur, Rareş Bogdan în costum cu batistă nu e Marian Munteanu în cămaşă verde. În schimb, e fostul căpitan al campaniei USL în 2012. Şi fostul parlamentar potenţial USL. Şi fostul candidat suprimat la şefia TVR, tot din partea USL. De unde şi spaţiul pentru voievodala declaraţie de război a viitorului reper etic european: „Mă voi lupta pentru ca România să nu fie acaparată complet de tentaculele PSD-ALDE-UDMR!“. Sau cu minunata zicere a lui Ludovic Orban: „Un adevărat campion al luptei împotriva minciunii!“

Dacă decenţa stăruitoare, romantismul înflăcărat sau alte infirmităţi sufleteşti vă împiedică să respectaţi personajele de mai sus, aveţi trei alternative. Socialiştii anti-proprietate din USR. Socialiştii grăjdăreşti din PSD. Sau planeta care vă aşteaptă.

Prostime, iată votul tău!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite