Procesul Charlie Hebdo: Cine răspunde la întrebările victimelor?

În Franţa începe procesul atentatelor islamiste care au lovit revista de satiră Charlie Hebdo şi un supermarket kosher. Familiile victimelor aşteaptă răspunsuri şi consolare.

În locuinţa Marysei Wolinski, soţul ei Georges este încă omniprezent. Pe pereţi şi pe rafturile bibliotecii sunt fotografii cu cei doi. Şi peste tot sunt încă bileţele lăsate de el.

"Noapte bună, iubita mea" şi "Te iubesc, Maryse, te iubesc doar pe tine" se poate citi pe ele. Au trecut cinci ani de când teroriştii islamişti l-au împuşcat cu sânge rece pe Georges în atentatul de la revista de satiră Charlie Hebdo. 

"Îmi lipseşte atât de mult"

"Viaţa mea a fost dată total peste cap", spune Maryse în dialog cu Deutsche Welle. "Îmi lipseşte atât de mult – el şi privirea lui, care m-a însoţit timp de 47 de ani.

Maryse Wolinski şi-a pierdut soţul în atentatul din ianuarie 2015

M-am îmbolnăvit de cancer după ce l-am pierdut. Am coşmaruri. În unele visez că sunt soţul meu şi îmi trăiesc ultimele clipe, cu Kalaşnikovul îndreptat spre mine."

17 persoane au fost ucise în ianuarie 2015 de teroriştii islamişti. Chérif şi Saïd Kouachi au deschis întâi focul în redacţia Charlie Hebdo, apoi au fugit. Complicele Amedy Coulibaly a luat în supermarketul Hypercacher 19 oameni ostatici.

Poliţia i-a ucis pe toţi cei trei atentatori. În faţa instanţei se află acum 14 presupuşi complici, care i-ar fi ajutat logistic pe terorişti, furnizându-le maşini şi arme. Acuzaţii riscă pedepse cu închisoarea între zece ani şi pe viaţă. Audierile vor dura până pe 10 noiembrie. Este unul din puţinele procese din istoria Franţei care va fi înregistrat video.

Ce a fost în capul criminalilor?

Maryse Wolinski este una din persoanele acuzatoare. Ea speră să primească măcar nişte răspunsuri la întrebările ei.

"Este important pentru mine să înţeleg, pe cât se poate, ce era în mintea atentatorului Chérif Kouachi", explică ea.

Maryse a păstrat toate bileţelele soţului ei

"Este ca şi cum soţul meu mi-ar transmite astfel informaţii suplimentare în ultimele sale momente."

Revista de satiră Charlie Hebdo a devenit atunci ţintă a teroriştilor islamişti după ce a publicat de mai multe ori caricaturi ale profetului Mahommed. Atacurile au fost şi o lovitură dată libertăţii presei şi milioane de oameni au ieşit ulterior în stradă la Paris pentru a-şi arăta solidaritatea cu Charlie Hebdo şi victimele atentatelor. Propoziţie "Je suis Charlie" (Eu sunt Charlie) a devenit un slogan global.

"Cultura satirei se pierde"

Libertatea presei este de atunci sub presiune în Franţa – şi pentru că politica populistă are tot mai mult succes, iar oamenii îşi pierd încrederea în mass-media tradiţionale. O confirmă şi un sondaj al institutului Kantar, realizat pentru ziarul La Croix. Potrivit acestuia, 41% dintre francezi nu ar mai fi interesaţi de oferta presei tradiţionale.

Charlie Hebdo publică în continuare, dar adresa este secretă şi redacţia beneficiază permanent de protecţia poliţiei. Revista primeşte în continuare regulat ameninţări cu moartea.

Gérard Biard, redactorul-şef al revistei

Redactorul-şef Gérard Biard se plânge în dialog cu DW că Internetul ar fi pus şi mai tare sub presiune libertatea presei.

"De îndată ce postezi un comentariu critic pe reţelele sociale, oamenii se simt lezaţi", a remarcat el. "Ne insultă şi ne ameninţă. Dar satira şi caricaturile nu ar trebui să deranjeze. Ar trebui să stimuleze gândirea liberă. Această cultură a satirei se pierde tot mai mult."

Din cei 30 de membri ai redacţiei Charlie Hebdo, cam jumătate sunt nou-veniţi. Unii jurnalişti şi desenatori au părăsit revista după atentate – de exemplu Zineb El Rhazoui. La momentul atentatului ea nu se afla în redacţie, la fel ca şi redactorul-şef Biard.

Zineb El Rhazoui lucrează în continuare ca jurnalistă şi spune despre ea că ar fi o "apologistă a laicităţii". Dar tabăra ei ar pierde tot mai mult teren în această luptă. Şi Rhazoui beneficiază permanent de protecţia poliţiei.

"Am crezut atunci că mai rău de atât nu se poate", îşi aminteşte ea. "Dar nu a fost aşa. După ianuarie 2015 au venit alte atentate groaznice - de la sala de concerte Bataclan din noiembrie 2015 sau atacul terorist de la 14 iulie 2016, ziua naţională a Franţei, de la Nisa. Tot timpul atentatorii strigă 'Allah Akhbar', iar islamiştii radicali îşi promovează fără ruşine viziunea extremistă despre lume."

Procesul unei ideologii?

Procesul acesta are o semnificaţie simbolică. "Sper că la judecată să fie adusă acum chiar această ideologie, care a devenit între timp mult prea bine ancorată. Islamiştii se folosesc de libertatea de exprimare pentru a-şi răspândi ideile care limitează libertatea oamenilor. Poate că acest proces ne va aduce nouă, familiilor victimelor şi supravieţuitorilor, măcar puţină alinare."

Avocata Marie Dosé recunoaşte şi ea importanţa procesului. Ea îl apără pe unul din acuzaţi, care ar fi furnizat arme atentatorilor şi care riscă acum 20 de ani de închisoare.

"Prin acest proces, victimele îşi vor putea exprima durerea, iar ţara noastră va avea ocazia să treacă peste această parte groaznică a istoriei ei", spune ea pentru DW. "Totuşi, nu trebuie să ne transformăm în inamici – sau credeţi că atentatorii au povestit cuiva despre planurile lor? Cei acuzaţi acum nu ştiau ce urmează să facă teroriştii. Ei sunt aproape terminaţi de gravitatea acuzaţiilor care li se aduc. Este ca şi cum ei ar fi fost atentatorii şi nu fraţii Kouachi sau Coulibaly."

Pentru Maryse Wolinski, procesul este un alt pas mic în vederea revenirii la normalitate. La fel ca cele trei cărţi despre atentatul de la Charlie Hebdo pe care le-a publicat deja. Ultima are titlul "În pericol de moarte" şi povesteşte despre ultimii cinci ani, despre suferinţa ei, despre efortul de a înţelege mai bine cum s-a putut ajunge la acel atentat.

Ea publică în continuare caricaturi anterior nepublicate ale soţului ei. Astfel, o parte din el rămâne – chiar dacă prezenţa lui îi va lipsi pentru totdeauna.

Lisa Louis - Deutsche Welle