Problema Republicii Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ex-preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Liderul român i-a spus ieri că încrederea şi speranţa într-un viitor european nu au fost pierdute de cetăţenii celui de-Al Doilea Stat Românesc.
Ex-preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Liderul român i-a spus ieri că încrederea şi speranţa într-un viitor european nu au fost pierdute de cetăţenii celui de-Al Doilea Stat Românesc.

Ceea ce se întâmplă acum, la Chişinău, este o reglare de conturi politice, fără nicio legătură cu interesul naţional. Una pe timpul căreia cineva îşi freacă mâinile, de bucurie, la Kremlin, altcineva a căzut pe gânduri, la Kiev, iar la Tiraspol, tăcerea indică nesiguranţa rezultatului final. Cel real. Nu cel mediatizat aiuritor, pentru derutarea europenilor din stânga Prutului.

Dintr-o asemenea perspectivă mă întreb ce îi împiedică, pe actualii preşedinţi, ai celor două state româneşti, ca să treacă la o contraofensivă ce ar entuziasma conaţionalii ce visează, cu ochii deschişi, la renaşterea speranţei pe tărâm mioritic?

Actualul locatar al palatului Cotroceni este la final de mandat, dar cu bateriile încărcate, aşa cum a dovedit-o atât pe parcursul interviului acordat, în seara zilei de 14 februarie, unei televiziuni loiale, cât şi la întrevederea cu Papa de la Roma.

Preşedintele de peste Prut, Nicolae Timofti, a probat, imediat după gestul politic al premierului Vladimir Filat, de a denunţa acordul Alianţei pentru Integrare Europeană, că are sânge rece. El a reiterat public drumul celui de-Al Doilea Stat Românesc spre Uniunea Europeană şi a chemat pe liderii partidelor membre, ale alianţei menţionate, la consultări succesive.

Ce i-ar determina pe preşedinţii României şi Republicii Moldova să NU se întâlnească într-un loc simbolic, de data asta în dreapta Prutului – în stânga nefiind posibil, ultima oară, din raţiuni pasagere -, de pildă în Sala Unirii, de la Alba Iulia, pentru a semna un document adecvat, asumat la nivel prezidenţial, un acord cadru privind etapele reunificării paşnice a celor două state româneşti?

S-ar opune, în România, Uniunea Social-Liberală, unei asemenea iniţiative?

Nu cred. Cu atât mai mult cu cât preşedintele ţării ar avea inteligenţa să discute, anterior, textul acordului cadru cu actualul premier, acesta din urmă având un rol important în materializarea sa.

Nu ar fi încântat preşedintele Senatului?

Greu de crezut. Cu atât mai mult cu cât în acordul respectiv i s-ar conferi oportunitatea şi puterea de a negocia, cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, aspectele concrete ale tranziţiei spre  reunificarea accelerată a celor două entităţi statale europene.

Uniunea Europeană ar da semne de dezavuare a unui asemenea proiect?

În condiţiile ciorovăielii politice interminabile de la Chişinău, din raţiuni primordial economice şi de stabilizare geopolitică, la hotarul estic al UE, la Bruxelles s-ar exprima, pe căi diplomatice adecvate, un sprijin corespunzător iniţiativei celor doi preşedinţi de naţionalitate română.

S-ar opune premierul Vladimir Filat unui asemenea demers?

Iniţial ar tăcea. Până la proxima discuţie, între patru ochi, cu preşedintele României. Care, după consultări cu premierul de la Bucureşti, i-ar face o propunere ce nu ar putea-o refuza.

S-ar declara total împotrivă Marian Lupu?

Ca politician crescut pentru o evoluţie ascendentă în lumea demnitarilor de stat, ar înţelege că rolul său nu va dispărea, după reunificare, urmând, aidoma premierului Filat, să primească o ofertă politică adecvată, în ierarhia noului stat, reunificat, la Bucureşti.

Ar scoate în stradă rusofonii, Vladimir Voronin?

Nu. Atâta timp cât i se va garanta imunitatea. Pe viaţă.

Ar declara conducerea de la Tiraspol ruperea Transnistriei de Republica Moldova şi integrarea în Federaţia Rusă?

O asemenea reacţie, des invocată, este una mai degrabă bună pentru poveştile de adormit copiii din grădiniţele transnistrene. Putin fiind conştient că o asemenea gafă nu va rămâne netaxată de administraţia americană.

Nu va binecuvânta Casa Albă o asemenea iniţiativă?

Din punct de vedere geopolitic, Departamentul de Stat l-ar sfătui pe şeful statului american să sprijine un asemenea demers, care ar oficializa mutarea paşnică a  graniţei comunităţii euro-atlantice pe Nistru.

Din perspectivă militară, Pentagonul ar reaminti preşedintelui Barack Obama că Armata Naţională a Republicii Moldova este echipată cu ţinute comparabile cu cele de peste Ocean, că are ofiţeri instruiţi în Statele Unite şi îşi derulează activitatea ţinând cont de priorităţile unui parteneriat clar stipulat. 

La fel ca şi Forţele Armate ale României. 

În plus, s-ar crea condiţiile ca la Moscova să se accepte retragerea trupelor ruse şi înlocuirea lor cu poliţişti europeni, statutul viitor al Transnistriei fiind unul tipic unei regiuni europene, cu instituţiile aferente.

La Kiev ar fi salutată o asemenea limpezire a situaţiei, pentru că ar dispare sentimentul de insecuritate actual.

Cel creat de realitatea că Rusia are un cap de pod, cu forţa sa expediţionară dislocată pe teritoriul transnistrean, ce poate fi oricând utilizat împotriva Ucrainei.

Conceput în spiritul win-win, prin care, principial, România şi Republica Moldova au în egală măsură de câştigat, inclusiv responsabilii politici pragmatici, din Chişinău şi Tiraspol, acordul posibil, între cei doi preşedinţi, ar putea fi unul care să înceapă într-o zi simbolică – precum 9 mai, Ziua Independenţei României - şi să fie marcat de evenimente publice succesive. 

Precum crearea unei prime unităţi mixte simbolice, la Iaşi, cu soldaţi români din stânga şi din dreapta Prutului, poate chiar la 31 august, de Ziua Limbii Române, sărbătorită până acum doar la Chişinău.

Iar la 1 decembrie, anul acesta, noua constituţie a României ar putea  consfinţi graniţele statului reunificat şi drepturile tuturor cetăţenilor acestuia.

Ce ar câştiga rusofonii, găgăuzii şi alţi nostalgici după cnutul Kremlinului?

Un statut la care mai au mult de tânjit cei care trăiesc în Federaţia Rusă - condiţia de cetăţean european 100%.

Acordul sugerat este un prilej la reflecţie.

Din 1001 motive poate părea irealizabil.

Toate fiind rodul gândirii unor semeni ce nu au nimic în comun cu sintagma bărbaţi de stat.

Dar preşedinţii de la Bucureşti şi Chişinău au un motiv mai puternic.

Fac din problema Republicii Moldova – aparent aceasta fiind acum confruntarea dintre politicienii Filat şi Plahotniuc începutul restartării reconcilierii şi reunificării naţionale.

Un proiect naţional - pe care au forţa să şi-l asume, chiar în termeni şi cu repere diferite de cel schiţat mai sus.

Dar a cărui realizare le-ar pecetlui existenţa, în interesul şi spre mai binele naţiunii române. In integrum.

NOTA BENE:

Nu vă grăbiţi să consideraţi aceste rânduri drept irealiste, idealiste etc.

Luaţi în calcul forţa descătuşată a unui popor repus în drepturile sale istorice.

Pe cale paşnică. Şi democrată.

Altfel, nu este nicio diferenţă, între perioada actuală şi aceea existentă înainte de 1989, când la iniţiative temerare, de sus venea eternul răspuns:”Nu este momentul.”

Ba este.

Pentru cei ce legal sunt preşedinţii celor două state româneşti.

Vor avea parte de oprobiul public doar dacă se vor codi să acţioneze pentru reîntregirea naţională.

Niciunul nu îşi doreşte asta. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite