Ce avem, deocamdată, este un apel lansat, de la Berlin, de prelungire  a pachetului integral de sancţiuni europene în primul rînd, dar şi internaţionale, împotriva Rusiei pentru anexarea ilegală a Crimeii şi rolul său în susţinerea directă a celor două republici separatiste din estul Ucrainei în acţiunea lor armată împotriva guvernului de la Kiev.

Prezenţi la întâlnirea de azi de la Berlin, Angela Merkel, Therasa May, Mariano Rajoy, Matteo Renzi, Francois Hollande, alături de Barack Obama, au reafirmat, conform comunicatului dat de americani „importanţa cooperării în cadrul instituţiilor multilaterale, inclusiv NATO... şi au fost unanim de acord asupra faptului că sancţiunile împotriva Rusiei legate de situaţia din Ucraina trebuie să rămână în vigoare”.  

Chiar dacă aşteptat, acest apel stârneşte deja o serie de reacţii contradictorii la Bruxelles, anunţând totodată un viitor şir de luări de poziţii posibil chiar antagonice. din partea Statelor Membre... căci să nu uităm că în chestiunea prelungirii sancţiunilor urmează să se pronunţe şi liderii unor ţări din est favorabili lui Putin şi care, de foarte multe ori, au cerut deja fie pur şi simplu abandonarea sancţiunilor, fie demararea unor negocieri diplomatice care să permită ridicarea treptată a sancţiunilor.

Context în care a fost reamintit mesajul dat luna trecută de Vladimir Putin care spunea că: Scopul sancţiunilor împotriva Rusiei nu este de a rezolva problemele ci de a «limita» procesul de întărire al Rusiei ca actor cu drepturi depline pe scena internaţională. Acest scop nu a fost atins”.

Uşor de spus, greu de făcut, îmi spune la telefon, un responsabil de rang înalt de la Bruxelles:

„Obama pleacă, noi rămânem cu Trump şi încă nimeni nu ştie ce va însemna asta, aşa că ne putem trezi că noi prelungim sancţiunile şi americanii trec la un joc apropiat cu Moscova şi situaţia va deveni chiar foarte dificilă”.

Are dreptate?

Chestiunea este că, încă, nimeni nu ştie care va fi linia politică majoră a noului Preşedinte american, situaţie unică şi deosebit de delicată pentru ceea ce înseamnă întreg edificiul de securitate, colaborare economică şi politică creat după cel de-al Doilea Război Mondial. În consecinţă, problema sancţiunilor are, în acest moment şi în acest context, o valoare infinit mai mare decât până acum.

Practic, decizia pe care o vor lua în acest sens liderii europeni pe 15 decembrie va fi primul semnal major în ce priveşte modul în care se va orienta de acum înainte politica europeană: urmând tradiţia de până acum, adică de joc comun în spaţiul euro-atlantic sau, dimpotrivă, distanţându-se de linia politică anunţată de Donald Trump în timpul campaniei, apel la o prietenie profundă şi comprehensivă cu Rusia.

Este o decizie absolut crucială şi care poate avea consecinţe serioase pe termen lung. Şi nu doar asupra relaţiilor euro-atlantice, ci şi, iar asta ar trebui să ne intereseze în mod direct, se va reflecta, direct, asupra modului în care, de acum înainte, se vor reflecta fiecare dintre ţările europene în relaţia cu SUA şi Federaţia Rusă.

Este o decizie strategică ce ar putea marca două sensuri de evoluţie pentru Europa.

Fie va arăta că există un consens real european asupra politicii externe, de apărare şi securitate, fie, practic, va marca procesul de începere a disoluţiei şi regrupării în blocuri cu interese divergente. Chestiunea devine din ce în ce mai dificilă deoarece mulţi dintre liderii europeni se află în faţa unor examene electorale cu un final foarte greu sau chiar imposibil de prezis, confruntaţi cum se află acum cu ridicarea în forţă a mişcărilor extremiste şi naţionaliste, foarte multe în cele mai bune relaţii de cooperare cu Moscova. Se mai uită, apoi, la zona de incertitudine politică din zona estului care devine, an de an, mai puţin convinsă de valorile politice europene sau generând chiar lideri politici profund convinşi de valorile Rusiei, de la Cehia, Ungaria, la Bulgaria sau Grecia.

Poate lucrurile ar fi mai simple dată ar exista măcar cea mai mică indicaţie asupra intenţiilor americane de a continua sprijinul militar pentru întărirea flancului de est al UE/NATO.  Va există oare o schimbare majoră la nivelul angajamentelor militare ale SUA ca un eventual gest major de tensionare decis de Trump ca deschidere pentru noua politică în relaţia cu Kremlinul?

Deocamdată, nimic cert. Iar incertitudinea, la acest nivel al relaţiilor internaţionale, este mortală. În orice caz, poate duce la o inflamare rapidă a poziţiilor pro şi contra în interiorul UE, prind sau încetinind considerabil discuţiile privind măsurile legate de întărirea cooperării în spaţiul apărării, securităţii şi în definirea unei politici externe comune şi aplicate ca atare.

Dar dacă, ascultând acum vocea optimiştilor de la Bruxelles, Europa se va trezi în faţa unei ameninţări comune şi se va decide să-şi păstreze principiile formulate până acum? Nu este imposibil, numai că există extrem de multe necunoscute şi chiar nu ştiu dacă în acest moment Europa poate avea un răspuns comun şi dur. Îşi face curaj, aşa cum este acest semnal, dar să vedem cum se vor alege apele în final.

Poate ar fi important să vedem, dacă se poate, care este atitudinea principalilor lideri politici din România, ştiind că unii dintre ei vor fi cei care vor trebui să gestioneze drumul României aflată sub presiuni multiple care nu se vor încheia prea curând.

Oricare ar fi decizia ce se va lua în decembrie, va fi un semn al timpurilor care se desenează şi, pe fond, o dovadă asupra stării Europei pe timp de criză.