Principala vulnerabilitate a NATO şi UE: cum poate profita Rusia
0
Comisia Europeană se străduieşte să creeze un mecanism logic, în faze succesive, pentru sancţionarea Rusiei prin măsuri cât mai dure prin efectele lor asupra economiei Federaţiei Ruse şi capacităţii sale de a continua agresiunea împotriva Ucrainei.
Principalul demers este embargoul energetic pe cele trei zone (cărbune, petrol şi gaze naturale), primul deja operaţional la nivelul Pachetului 5 de sancţiuni, iar următorul propus acum înspre aprobare, urmând ca cel mai important dintre ele, cel pe gaze naturale, să fie decis eventual în cel de-al 7-lea pachet de sancţiuni.
Problema esenţială, transformată din nou în uriaşă vulnerabilitate strategică, este că aceste propuneri ale Comisiei Europene trebuie să fie aprobate în unanimitate de către şefii de state şi guverne într-o reuniune a Consiliului printr-o hotărâre care, în principiu, să devină lege la nivelul UE după ce a fost publicată ca atare în Buletinul Oficial. Aici se află cheia tuturor scandalurilor: pentru a exista consens, delegaţiile Statelor Membre se angajează într-un extrem de complicat sistem de negocieri multiplex, fiecare având obligaţia de a respecta pachetul de indicaţii obligatorii trimise de acasă şi de a impune maximum de condiţionări aducătoare de avantaje. Asta în timp ce, respectând exigenţele foarte clare ale discursul politic corect, toată lumea vorbeşte despre frontul de deplină şi impenetrabilă solidaritate a frontului comun pe bază de convingeri comune.
Planurile nu se suprapun mereu, cu atât mai puţin în momentele de criză când se cam vede că unitatea de idealuri europene merge perfect când la orizont nu se profilează o criză de dimensiunile celei actuale. Şi ajungem astfel foarte uşor la momentul în care Ungaria, spre exemplu, anunţă că se va opune aplicării embargoului pe petrolul rusesc, pentru Cehia şi Slovacia e propun excepţii de la regulă (perioade de graţie). Este imaginea unei deciziei strategice peticite, asta în cazul în care un veto din partea Budapestei nu va anula absolut totul. Apoi, la fel de important, dacă se acceptă perioade de graţie pentru unele ţări şi altele vor trebui să accepte decizii privind aplicarea unor măsuri de restricţionare sau programe de criză, atunci vor exista probleme politice şi sociale uşor de anticipat. În fine, asta dă timp Rusiei să pună la punct şi să amplifice reţelele de conducte către China şi, extrem de probabil, către India. Gheorghi Zinoviev, şeful departamentului Asia din cadrul Ministerului rus de externe, citat de Interfax, anunţa că, până în 2024, volumul schimburilor bilaterale cu China urmează să ajungă la 200 de miliarde$, cu companii petroliere chineze care iau locul celor occidentale care au ales să părăsească Rusia în contextul sancţiunilor. Aveţi aici o analiză a celor de Reuters privind impactul acestor mişcări care, cu siguranţă, se vor resimţi pe multe pieţe, cu efecte dintre cele mai diverse.
Dar, pe fond, întrebarea rămâne, din nefericire, cât de vulnerabilă este Uniunea Europeană şi cât ar putea costa asemenea proceduri decizionale într-un moment de maximă tensiune şi de primejdie directă.
Nu face nimic, veţi spune, ne rămâne NATO. Aşa este sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie. Dar şi în cadrul NATO funcţionează acelaşi sistem de decizii luate exclusiv prin consens şi, în consecinţă, vulnerabilitatea este fix aceeaşi. În consecinţă, dacă acum mare miză care stă în faţa Alianţei este decizia de a primi (eventual în procedură accelerată), Suedia şi Finlanda, chiar dacă până acum totul părea o simplă formalitate, iată că nu este deloc aşa.
FOTO EPA EFE
„Eu, în calitatea mea de reprezentant al Croaţiei la Summitul NATO, mă voi opune prin veto (la invitarea Suediei şi Finlandei de a să alătura NATO, n.n.) dacă se va face la acest nivel” a spus Zoran Milanovici (foto), adăugând însă că, pentru a se evita o asemenea situaţie neplăcută, ar putea exista posibilitatea ca invitaţia respectivă să fie adresată guvernelor de la Helsinki şi Stockholm la uni nivel politic mai mic, eventual în cadrul unei reuniuni inter-guvernamentale. Sigur că motivele invocate ţin de politica internă din Croaţia, dar rezultatul este acesta şi semnalul nu este deloc încurajator.
Nimeni nu e foarte sigur cum va evolua discuţia asta despre unitatea celor două alianţe şi, mai ales, dacă într-adevăr, aşa cum s-a promis, nu există breşe pe care să pătrundă virusul pandemiei îndoielii de sistem. Logica de putere a sistemului, a oricărui sistem, este unitatea de decizie, iar votul acesta prin consens se dovedeşte bun pentru timpurile de pace, linişte şi prosperitate. Pentru timpul de acum, s-ar putea să fie nevoie de altceva.
Dacă nu?
Atunci, foarte uşor, dacă va reuşi dinamitarea sau decredibilizarea NATO şi UE, viitoarea partitură politică dominantă va fi acest amestec între naţionalism declarativ şi găunos deoarece va fi lipsită de forţa unor măsuri economice sustenabile, cu ţări mici şi din ce în ce mai dezunite şi pusă să plătească un preţ pe măsură pentru asigurarea supravieţuirii imediate.
Se încarcă comentariile...
