Primele opt dovezi de modestie ale noului Papă, care au surprins „Curtea” de la Vatican

Primele opt dovezi de modestie ale noului Papă, care au surprins „Curtea” de la Vatican

Papa Francisc, pe vremea când era cardinal, sărutând picioarele unui pacient din adăpostul Hogar de Cristo din Buenos Aires, în martie 2008, după ce le şi spălase FOTO Reuters

Primele zile ale pontificatului Papei Francisc I au oferit lumii o perspectivă asupra a cum va fi Biserica Catolică, pentru prima dată în istorie, sub conducerea unui preot iezuit. Noul Papă, cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, a dat dovadă, încă de la început, de modestie şi pioşenie.

Ştiri pe aceeaşi temă

A refuzat vesmântul papal cu blana de hermină

La doar câteva minute de la anunţarea alegerilor din Capela Sixtină de la Roma, maestrul de ceremonii i-a oferit noului Papă vesmântul papal roşu cu blana de hermină pe care l-a purtat predecesorul lui Jorge Bergoglio, Papa Benedict al XVI-lea.

Răspunsul noului Suveran Pontif: „Nu mulţumesc, monsenior. Poartă-l tu. Carnavalul a luat sfârşit!”

Acesta a fost primul semn din multele apărute de miercuri încoace, de la alegerea cardinalului argentinian Jorge Bergoglio ca noul Papă al Bisericii Catolice, sub numele de Francisc I. „Era «Regelui-Papă» şi a «Curţii» de la Vatican s-au încheiat”, a comentat Massimo Franco, unul dintre editorialiştii politici recunocuţi ai Italiei care scrie pentru „Corriere Della Sera”.

„Era suficient să priveşti chipurile şocate a multor oameni de curte când şi-au dat seama de semnificaţia acestui prim gest al noului Papă”, comentează la rându-i David Willey, corespondent BBC News la Roma.

Modest, dar glumeţ

Totuşi, în sobrietatea lui Francisc I s-a întrezărit şi spiritul de glumă, după cum a povestit arhiepiscopul New York-ului, Timothy Dolan, care a participat la cina festivă de după alegerea Papei. „Am ciocnit în cinstea lui, iar când el a ciocnit în cinstea noastră, a spus: «Dumnezeu să vă ierte», ceea ce ne-a făcut pe toţi să râdem”, a declarat arhiepiscopul Dolan.

Apartamentul papal, inutil de mare

Un alt moment care a ridicat multe sprâncene de uimire a fost luarea în primire a apartamentului papal de către Francisc I. Oficialii Vaticanului au îngenuncheat în timp ce arhiepiscopul George Gaenswein, administrator al locuinţei papale şi secretar al fostului Papă Benedict, căuta întrerupătorul pentru a lumina apartamentul. Când „s-a făcut lumină”, Papa Francisc ar fi spus: „Camera asta este pentru 300 de persoane. Eu n-am nevoie de atâta spaţiu”.

Fără grabă în căutarea secundului

La a patra zi de la alegerea conducătorului Bisericii Catolice, noul Papă încă nu şi-a desemnat „numărul 2” de la Vatican, secretarul de stat. Cardinalii italieni şi monseniorii care au coordonat activitatea Vaticanului sub Papa Benedict al XVI-lea şi-ar dori să fie reconfirmaţi în funcţii, dar mulţi vor fi dezamăgiţi, potrivit BBC News. Papa Francisc I internţionează să-şi aleagă subalternii în propriul ritm, iar sursele de la Vatican susţin că acesta va face schimbări semnificative în săptămânile care vor urma.

Autosuficient în treburile lumeşti

Un alt factor care a răspândit surprindere în rândurile observatorilor de la Vatican este că noul Papă nu are niciun secretar sau persoană de ajutor care să-l însoţească, în pofida vârstei venerabile de 76 de ani şi a sănătăţii sale expuse riscurilor, dat fiind că trăieşte cu un singur plămân încă din adolescenţă. Toate acestea intră în contradicţie cu perioada fostului Pontificat, când arhiepiscopul George Gaenswein era umbra personală a lui Benedict.

Totodată, la doar câteva ore de la alegerea sa la şefia Vaticanului, cardinalul Jorge Mario Bergoglio a plecat să se roage la Bazilica Sfântul Petru. Înainte de rugăciune, el s-a dus la hotelul unde se instalase pe perioada conclavului pentru a-şi plăti factura şi a-şi lua bagajele. Nu a trimis pe altcineva să efectueze aceste mici „treburi lumeşti”, ci a ales să se ducă personal, folosind o maşină banală, nu limuzina pusă la dispoziţie de Vatican. După rugăciune, el s-a dus să-şi viziteze un prieten bolnav internat într-un spital din capitala Italiei.

Noul Papă s-a mai remarcat şi prin stilul alimentar frugal, respectând astfel numele pe care şi l-a ales ca Suveran Pontif, Francisc, după sfântul Francisc de Assisi. În calitate de cardinal în Argentina, el obişnuia să călătorească prin Buenos Aires folosind mijloacele de transport în comun şi-şi gătea singur mâncare în micul său apartament din oraş.

Încercând să-şi propăvăduiască stilul de viaţă econom, el şi-a încurajat colegii preoţi din Argentina să nu cheltuiască bani călătorind până la Roma pentru ceremona de întronare şi i-a îndemnat să ofere săracilor suma pe care ar fi plătit-o pe drum.

În aşteptarea de noi surprize

„Asadar, fiţi pregătiţi pentru noi surprize” din partea lui iezuitului Jorge Mario Bergoglio, care - deşi poartă acum numele de Papa Francisc - nu se dezice de modestia care l-a făcut remarcat în calitate de cardinal în lumea catolică argentiniană, comentează BBC News.

 

 

 


TOATE ŞTIRILE DESPRE ALEGEREA NOULUI PAPĂ, CARDINALUL ARGENTINIAN JORGE BERGOGLIO

De ce are noul Papă, cardinalul Jorge Bergoglio, un singur plămân

Cardinalul argentinian Jorge Bergoglio, ales noul Papă, este întruchiparea unei triple premiere la nivel mondial. Este primul Suveran Pontif care poartă numele de Francisc, este primul Papă originar din America Latină şi este primul lider al Bisericii Catolice care trăieşte cu un singur plămân. Dacă primele două „premiere” şi implicaţiile lor au fost clarificate publicului, modul în care Papa Francisc a rămas fără un plămân este încă dezbătut.

Papa Francisc, primul Papă care şi-a luat un nume nou din 913 încoace

Papa Francisc, fostul cardinal Jorge Mario Bergoglio, a surprins încă din momentul alegerii numelui, deoarece numele său de papă, Francisc, nu mai fusese folosit înainte.

VIDEO Papa Francisc era să cadă în timpul unei întâlniri cu cardinalii de la Vatican

Papa Francisc s-a împiedicat şi a fost pe punctul de a cădea, în timpul unei întâlniri cu cardinalii la Vatican. Pontiful şi-a redobândit rapid echilibrul şi s-a îndreptat spre Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor.

Cei doi Papi ai catolicismului: Papa „Negru” Nicolas Adolfo şi Papa „Alb” Francisc I 

Începând de miercuri, lumea are doi Papi: unul alb, în persoana lui Jorge Mario Bergoglio, fost cardinal de Buenos Aires, şi unul negru, în persoana spaniolului Nicolas Adolfo. Curios este că ambii sunt iezuiţi.

Un spaniol a prezis numele noului Papă încă dinainte ca Benedict al XVI-lea să demisioneze. Ce a postat iubita lui pe Twitter

De când Jorge Bergoglio a apărut în balconul Bazilicii Sfântului Petru şi s-a prezentat drept Papa Francisc, un cuplu din Spania nu a mai avut parte de linişte. Motivul? În ziua în care Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia, Yolanda De Meyo a postat pe Twitter un mesaj despre visul premonitoriu al iubitului ei.

Jorge Mario Bergoglio a devenit Papa Francisc şi 600 de domenii cu numele său au fost cumpărate de „bişniţari” online

La doar două zile după alegerea lui Jorge Mario Bergoglio în fruntea Vaticanului, ca Papa Francisc, Vaticanul a pierdut puncte cheie din proprietatea sa intelectuală de pe internet, mai exact domeniile care-l reprezintă pe Papa Francisc.

VIDEO Jurământul făcut de Papa Francisc iubitei sale din tinereţe: „Dacă nu mă însor cu tine, mă fac preot“

Noul Papă, Jorge Bergoglio, ar fi putut ajunge la altar, însă în calitate de mire şi nu de preot, dacă povestea lui de dragoste cu iubita lui din copilărie, Amalia, s-ar fi concluzionat.

Noul Papă, Jorge Bergoglio: de la salvatorul credinţei creştine la cel care poate influenţa geopolitica mondială

Bloggerii adevarul.ro au scris despre Papa Francisc I, fostul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales aseară, la Vatican. Viaţa modestă a noului Papă, implicaţiile geopolitice pe care le aduce alegerea sa, dar şi faptul că este primul Papă non-european şi iezuit sunt câteva dintre aspectele pe care le-au dezbătut specialiştii pe blogurile adevarul.ro.

De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă

Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice - cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican

Jorge Bergoglio, o figură controversată în ţara sa: „Istoria îl condamnă“

Jorge Bergoglio, primul Papă argentinian, este un conservator cunoscut pentru abilităţile sale de negociere, dar şi pentru faptul că este oricând dispus să se opună intereselor celor puternici. Cu toate acestea, noul Suveran Pontif a fost criticat de-a lungul timpului şi s-a spus despre el că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina.

Primul Papă care alege numele Francisc. Care este semnificaţia

Printre primele cuvinte rostite miercuri seară de la balconul Bazilicii Sfântului Petru, atunci când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost anunţat drept următorul Papă, Francisc I, s-a regăsit şi o referire la „săracul din Assisi”, sfântul catolic în onoarea căruia noul Suveran Pontif şi-a ales numele.

VIDEO Papa Francisc: primele gesturi ale lui Jorge Bergoglio care au uimit lumea

Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuvântarea mulţimii şi a ţinut să se roage pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea.

Prima ieşire publică a noului Papă. Ce a făcut Jorge Bergoglio în prima zi de pontificat

Aşa cum anunţase miercuri seară, noul Papă, Jorge Bergoglio, a vizitat dis-de-dimineaţă Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, pentru o rugăciune privată. Papa Francisc a refuzat orice dialog cu presă, încercând să se ferească de ochii lumii, aşa cum obişnuieşte de zeci de ani de zile.

Fumul negru din jurul noului Papă: Francisc a fost dat în judecată pentru implicarea în răpirea şi torturarea a doi preoţi iezuiţi

Jorge Mario Bergoglio, ales noul Papă la Vatican, a fost dat în judecată în 2005 de către un avocat activist pentru drepturile omului. Papa Francisc a fost acuzat că este responsabil pentru răpirea şi torturarea a doi preoţi iezuiţi de către agenţii dictaturii militare din Argentina, în anii 1970. 

Cine sunt iezuiţii, ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergoglio?

Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, este primul suveran pontif ales din rândul iezuiţilor, un ordin religios al Bisericii Catolice care şi-a dedicat existenţa propovăduirii catolicismului pe noile continente şi încurajării educaţiei şi justiţiei sociale în lume. Apropiaţii spun că Papa Francisc, aşa cum se va numi noul Papă Jorge Mario Bergoglio, este cunoscut pentru caracterul său umil şi iubirea faţă de categoriile sociale defavorizate.

Activitatea Suveranului Pontif  nu va fi afectată de faptul că şi-a pierdut un plămân

Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor.

INFOGRAFIE Marii perdanţi în lupta pentru Vatican

Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales miercuri seară noul Papă, nu se număra printre cardinalii consideraţi favoriţi în cursa pentru Sfântul Scaun. Nu se ştie încă numele celui de-al doilea clasat, însă noul Suveran Pontif a avut contracandidaţi puternici.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările