Primele date ale testării generale din Slovacia: 1% din teste sunt pozitive. Numărul cazurilor confirmate a crescut brusc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape jumătate din populaţia Slovaciei a fost testată pentru COVID-19 sâmbătă, în prima zi a testării la nivel naţional prin care Guvernul local vrea să întoarcă trendul de creştere a numărului de cazuri fără a impune o carantină naţională.

Campania de testare, prima într-o ţară de asemenea dimensiuni, este urmărită cu mare interes de alte naţiuni ce caută la rândul lor metode de a încetini răspândirea noului coronavirus şi de protejare a sistemelor sanitare, transmite Reuters.

Ministrul Apărării, Jaroslav Nad, a declarat că 2,58 milioane de slovaci au fost testaţi sâmbătă, iar 25.850 (1%) au ieşit pozitivi. Prin urmare, ei vor fi plasaţi în carantină.

Slovacia, o ţară cu 5,5 milioane de locuitori, şi-a propus să testeze toată populaţia, cu excepţia copiilor cu vârste sub 10 ani.

Peste 40.000 de medici, soldaţi, poliţişti, funcţionari şi voluntari au fost înregimentaţi la cele 5.000 de puncte de efectuare a testelor antigen.

Testarea este gratuită. Cei care nu participă trebuie fie să intre în carantină, fie să prezintă un test PCR.

Până la începutul testării generale, Slovacia avea peste 55.000 de cazuri de coronavirus, dintre care 212 fatale.

Guvernul slovac intenţionează să facă o a doua etapă de testare weekendul viitor, pentru a descoperi cazurile ratate în prima etaă sau pe cei care s-au infectat între timp.

„Avem mari şanse să arătăm Europei şi lumii că lucrurile se pot face diferit, fără a închide economia şi a lăsa milioane de oameni fără locuri de muncă. Aceasta va fi calea noastră către libertate”, a declarat premierul slovac Igor Matovic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite