Este o victorie simbolică într-o bătălie electorală în care s-au confruntat mai ales două stiluri de a face politică. Un stil pro-european, foarte apropiat de cel practicat de Angela Merkel, în sensul renunţării la poziţiile ideologice şi alegerea unor soluţii pragmatice, pe de o parte şi un stil moldovenist care îşi are rădăcinile într-o oarecare nostalgie faţă de Uniunea Svietică şi un entuziasm pentru Federaţia Rusă, pe de altă parte. Igor Dodon a fost un experiment eşuat, la fel cum a fost şi experimentul social, cultural şi lingvistic pe care l-a promovat. Alegerea sa în 2016 mai degrabă un vot împotriva partidelor pro-europene care au promis mult dar au livrat puţin şi care s-au înfundat în probleme complicate de corupţie instituţională. Cetăţenii Republicii Moldova au fost tentaţi să acorde încredere mai multor experimente de tip Dodon, Şor sau Usatâi, ancorate într-un spaţiu incert post-sovietic. Treptat, din ce în ce mai mulţi cetăţeni au realizat că de fapt toate aceste experimente nu pot livra nimic altceva în afară de iluzii. De aici până la indiferenţa electoratului nu a mai rămas decât un pas.

Promovând o agenda radical pro-rusă, Igor Dodon s-a auto-izolat şi a creat reacţii de adversitate radicale chiar din partea celor care ar fi fost dispuşi să susţină orice proiect politic, cu condiţia să fie anti-european. Astfel, Dodon s-a trezit cu o importantă zestre electorală după primul tur dar nu a reuşit să atragă voturi din partea foştilor tovarăşi de drum.

Spre deosebire de 2016, de această dată Maia Sandu a avut o strategie mult mai flexibilă referitor la posibili parteneri, reuşind în acelaşi timp să păstreze linia unor principii clare. Imediat după turul întâi, anunţul lui Renato Usatâi în sensul despărţirii radicale de Igor Dodon a produs efecte: electoratul său s-a abţinut să se prezinte la vot în turul al doilea sau a votat cu Maia Sandu pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de Igor Dodon. Un alt aspect pozitiv al campaniei electorale a doamnei Maia Sandu a fost formularea unui mesaj adresat mai multor categorii de electorat, inclusiv alegătorilor din regiuni tradiţional favorabile candidaţilor rusofoni.

Nu în cele din urmă, mobilizarea diasporei din ţările occidentale a fost exemplară, Maia Sandu a obţinut un număr record de voturi. Faţă de 2016, structura diasporei s-a modificat radical: este vorba în mare majoritate de tineri care activează în sectoare economice competitive, persoane care doresc schimbarea mai mult decât alte generaţii. Aceiaşi tineri dar de orientare rusofonă, situaţi în anumite cartiere din Chişinău, au respins limbajul politic desuet al lui Igor Dodon şi au votat pentru Maia Sandu. Astfel, singura categorie de vârstă care a votat majoritar pentru Maia Sandu sunt tinerii, indiferent de orientarea geopolitică. Acesta este aspectul cel mai pozitiv al alegerilor: o nouă generaţie, mai educată decât precedenta, s-a mobilizat la vot. Un fenomen cu totul nou în Republica Moldova. De aici poate începe reconstrucţia - toate celelalte categorii de vârstă sunt marcate de clivaje profunde.

Maia Sandu începe o preşedinţie extrem de dificilă. Republica Moldova este un regim parlamentar, iar preşedintele nu are foarte multe pârghii instituţionale la dispoziţie. Deocamdată, PSRM are majoritatea în Parlament, având un grup parlamentar de 37 de deputaţi, în timp ce PAS şi PDA nu dispun decât de 25 de deputaţi. Va putea fi răsturnată această majoritate formată în jurul PSRM? Aparent răspunsul ar fi negativ. Ȋn realitate însă, majorităţile parlamentare sunt extrem de fluctuante în Republica Moldova. Ȋn intervalul dintre cele două extreme (PSRM, respectiv PAS-PDA) se află 49 de parlamentari care au o identitate fluctuantă. De fapt, Republica Moldova nu are partide în adevăratul sens al cuvântului şi adeseori se face greşeala de a crede că partidele moldoveneşti acţionează ca şi partidele corespondente din spaţiul occidental. Partidele din Republica Moldova sunt exclusiv partide de lider care se pot alia sau duşmăni în funcţie de simpatiile sau antipatiile reciproce ale liderilor. Nu este exclus ca perspectiva deblocării fondurilor europene să fie un catalizator important pentru cei 49 deputaţi care pendulează între cele două capete ale spectrului politic. Nu este exclus ca o majoritate parlamentară foarte diversă să fie formată în mod natural în jurul PAS- PDA, după cum nu este exclus ca această majoritate aparent fragilă să poată susţine un guvern pro-european stabil pentru următorii ani. Ȋn definitiv, Igor Dodon a ajuns să îşi instaleze un guvern pornind de la o situaţie de opoziţie - actualul guvern Chicu. Un guvern despre care este greu de spus dacă dispune de o majoritate parlamentară fragilă sau este minoritar. Va urma o perioadă în care, pentru înlăturarea PSRM de la putere, noul preşedinte va putea beneficia de pe urma exact aceloraşi metode care au fost folosite pentru a fi înlăturată din poziţia de prim-ministru.