Primarul Londrei vrea ca britanicii să-şi păstreze cetăţenia UE

Primarul Londrei vrea ca britanicii să-şi
păstreze cetăţenia UE

Sadiq Khan (dreapta) discutând cu Michel Barnier FOTO EPA-EFE

Primarul Londrei, laburistul Sadiq Khan, a pledat marţi, la Bruxelles, pentru păstrarea cetăţeniei europene şi a unor drepturi care derivă din ea tuturor britanicilor care îşi doresc acest lucru în pofida ieşirii ţării lor din Uniunea Europeană (UE).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mulţi londonezi au inima frântă de când am părăsit Uniunea Europeană. Noi avem încă sentimentul că facem parte din familia europeană, suntem europeni“, a declarat Khan, care s-a întâlnit în capitala Belgiei cu mai mulţi oficiali UE, între care negociatorul şef pentru Brexit, francezul Michel Barnier.

„Acum, când Regatul Unit şi UE încep noua lor fază de negociere, îmi doresc ca subiectul cetăţeniei prin asociere să fie plasat în centrul discuţiilor“, a explicat el.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Londrei, o astfel de cetăţenie ar presupune ca britanicii care o solicită să aibă posibilitatea „de a-şi păstra un număr important de drepturi de care au beneficiat până în prezent în calitate de cetăţeni europeni, îndeosebi cel de a circula şi munci liber în diferite state membre“ UE.

„Să fim sinceri: există multe de făcut aici pentru a convinge statele membre. Majoritatea cred că cetăţenia europeană este posibilă doar dacă decurge din cetăţenia naţională“, a reacţionat eurodeputatul Guy Verhofstadt (Renew) după întrevederea sa cu Sadiq Khan.

Totuşi, fostul premier belgian s-a declarat în favoarea acestei idei, dar în baza „reciprocităţii“. Ori acceastă condiţie pare imposibil de acceptat pentru Regatul Unit, care a părăsit UE tocmai din opoziţia majorităţii alegătorilor săi faţă de libera circulaţie a persoanelor, relatează rtbf.be.

În UK trăiesc circa 900.000 de români, majoritatea fiind activi pe piaţa locurilor de muncă din Londra. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: