Preşedinţi versus monarhi: Democraţiile au nevoie de simboluri extraordinare, altfel se vor cufunda în mediocritate

Preşedinţi versus monarhi: Democraţiile au nevoie de simboluri extraordinare, altfel se vor cufunda în mediocritate

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Francois Hollande, preşedintele Franţei

Un lider politic ar trebui să fie şi un lider al gândirii şi al culturii pentru ţara lui, dar şi pe scena mondială. O asemenea conducere ar trebui să fie o cerinţă majoră pentru toţi şefii de stat, un mod important prin care să-şi câştige traiul, este de părere Robert Skidelsky, profesor emerit de economie politică la o universitate britanică.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Bineînţeles că un şef de stat, fie că este vorba de un preşedinte sau de un monarh, are multe îndatoriri importante inclusiv rolul de garant al constituţiei şi cel de simbol al unităţii naţiunii, explică profesorul britanic emerit Robert Skidlesky, de la Universitatea Warwik, într-un editorial publicat în „Project Sindicate“. Skidlesky este şi membru al Academiei Britanice, specialist în istorie şi economie şi membru al Camerei Lorzilor în Parlamentul Marii Britanii.
 
Mai mult, spune Skidlesky, într-un sistem electoral ca cel al Italiei, unde niciun partid politic nu câştigă majoritatea locurilor din Parlament, preşedintele joacă, deseori, un rol-cheie în numirea premierului. Preşedintele italian poate impune deputaţilor să-şi regândească deciziile. În Marea Britanie, monarhul a delegat această autoritate Casei Comunelor.
 
Însă, există un scop important pentru ca şefii de stat să se comporte în concordanţă cu versetul 4 din capitolul 44 al Ecclesiastului: „Cârmaci ai poporului prin sfaturile lor, prin priceperea de a învăţa poporul, prin înţeleptele rostiri din ceea ce învăţaseră“. În zilele noastre acest lucru este foarte important, mai ales când discursul public din democraţii este simplist, iar cel academic este din ce în ce mai specializat.
 
Deşi există gânditori şi învăţaţi care sunt potriviţi să fie „cârmaci ai poporului“, este nevoie totuşi de un mediu favorabil pentru a-i coborî din turnurile lor de fildeş. Pentru acest scop, un lider de stat deschis la minte, cult şi orientat pe idei poate juca un rol crucial.
 
Ideal, şeful statului ar trebui să fie un preşedinte ales, şi nu un monarh venit la conducere pe linie succesorală. Într-adevăr, orice lucru demn pe care îl poate face un monarh, un preşedinte ales îl poate face mai bine, poate şi pentru că cineva ales de popor e mai puţin supus riscului de a fi doborât de scandalurile care îi vizează moştenitorii sau de a fi degradat de ipocrizia inevitabilă şi servilismul unei curţi regale, este de părere Skidlesky.
 
Mai important, un preşedinte ales are o legitimitate mai mare decât un monarh ce a moştenit tronul şi a cărei pretenţie la autoritate depinde exclusiv de tradiţie şi ceremonie. Cu un rege sau o regină incapabili să spună nimic din ce ar putea constitui o controversă, monarhia este complet dezbrăcată de puterea de acţiune.
 
Pentru a fi siguri, monarhii – şi în special partenerii, moştenitorii şi rudele lor – îşi creează nişe de activitate: de la protecţia vieţii sălbatice, la sport sau acţiuni caritabile. Monarhii şi curţile lor pot, într-o oarecare măsură, să acţioneze ca lideri în artă, muzică şi modă, la fel cum o făceau în secolul XVIII, reprezentând obiceiurile şi gusturile populaţiei atât de bine pe cât puteau.
 
Un preşedinte ales are un mandat mai puternic pentru a deveni controversat, mai ales în zone de gândire şi cultură care există sub domeniul cotidian al politicii, dar care reprezintă calitatea publicului în care politica îşi joacă rolul. Ar fi de neconceput pentru un monarh să atace oligarhia financiară, de exemplu.
 
Însă, cel mai important motiv pentru care un preşedinte este mai bine echipat decât un monarh pentru a cataliza o conversaţie despre valorile şi priorităţile societăţii este că el, sau ea, este mai înclinat să fie o persoană cu abilităţi superioare. Într-adevăr, acesta este motivul pentru care un sistem meritocratic va produce rezultate mai bune decât unul ereditar.
 
Monarhii din ziua de azi sunt educaţi să fie obişnuiţi, costumele lor diminuându-le rolul în viaţa naţiunii. Însă ţările democratice au nevoie de simboluri ale extraordinarului, altfel se vor cufunda într-o mediocritate permanentă, conchide profesorul emerit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările