Preşedintele Societe Generale: Italia poate provoca o criză bancară sistemică în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Naţională a Italiei
Banca Naţională a Italiei

Criza bancară din Italia ar putea să se extindă în restul Europei, a avertizat preşedintele Societe Generale, Lorenzo Bini Smaghi, care consideră că regulile care reglementează ajutoarele de stat pentru instituţiile financiare ar trebui regândite, relatează Bloomberg.

”Întreaga piaţă bancară este sub presiune. Am adoptat reguli pentru banii publici. Aceste reguli trebuie analizate pe o piaţă în care există potenţialul unei crize, pentru a decide dacă trebuie aplicate unele suspendări”, a afirmat Smaghi, fost membru în conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), înr-un interviu acordat miercuri la televiziunea Bloomberg.

Băncile italiene au în portofolii credite neperformante în valoare de circa 360 de miliarde de euro, iar guvernul de la Roma a discutat cu autorităţile de reglementare soluţii pentru susţinerea instituţiilor financiare, pe fondul scăderii accentuate a cotaţiilor acţiunilor acestora, după referendumul în care britanicii au optat pentru ieşirea din UE.

Guvernul italian va invoca o reglementare europeană care permite acordarea temporară de ajutoare stat, dacă testele de stres vor arăta un deficit de capital la Banca Monte dei Paschi di Siena, a treia mare bancă din ţară, a spus marţi o persoană apropiată situaţiei.

”Piaţa bancară europeană riscă o criză sistemică, dacă guvernele nu vor accepta ideea ca statul să susţină în ultimă instanţă o bancă, în cazul unei crize”, a spus Bini Smaghi.

El a arătat că atât Italia cât şi Germania au prea multe bănci neprofitabile, fiind necesară mai multă consolidare în sector.

Italia trebuie să facă mai mult pentru reducerea creditelor neperformante, iar premierul Matteo Renzi să ia măsuri nepopulare din punct de vedere politic, inclusiv reducerea costurilor şi a numărului de locuri de muncă, potrivit bancherului.

”Este nevoie de o soluţie europeană. Până acum am avut soluţii naţionale. Avem nevoie de un sprijin de ultimă instanţă”, a explicat Smaghi.

Referitor la Brexit, Smaghi se aşteaptă la negocieri foarte lungi şi şi-a exprimat îngrijorarea că propunerea britanică de reducere a taxelor pentru companii ar putea duce la o concurenţă riscantă în Europa, în domeniul fiscal.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite