Preşedintele Partidului Liberal Democrat german (FDP) îndeamnă Berlinul să accepte anexarea Crimeei „pentru moment”

Preşedintele Partidului Liberal Democrat german (FDP) îndeamnă Berlinul să accepte anexarea Crimeei „pentru moment”

Liderul Partidului Liberal Democrat german (Freie Demokratische Partei, FDP) a declarat într-un interviu că Berlinul ar putea să fie nevoit să accepte anexarea din 2014 a regiunii ucrainene Crimeea ca pe un „aranjament provizoriu permanent”, relatează radio Free Europe-Radio Liberty.

Ştiri pe aceeaşi temă

Christian Lindner a declarat sâmbătă pentru reţeaua de ziare Funke Mediengruppe că acest gest ar putea să fie necesar cu scopul de a-i permite preşedintelui rus Vladimir Putin să-şi schimbe politicile şi să-şi păstreze totodată imaginea.

”Conflictul cu privire la Peninsula ucraineană anexată de Rusia trebuie să fie «încapsulat», pentru ca să se facă progrese în alte domenii”, a declarat el.

”Trebuie să ieşim din înfundătura” actuală, a apreciat el. ”Pentru a sparge un tabu, mi-e teamă că trebuie să vedem Crimeea ca pe un aranjament provizoriu permanent, cel puţin pentru moment”, a adăugat Lindner.

Într-o declaraţie video publicată după publicarea interviului, Lindner a subliniat că recunoaşterea anexării Crimeei este în continuare inacceptabilă, potrivit ziarului ucrainean Kyiv Post.

Potrivit site-ului de ştiri Tagesschau, declaraţiile lui Lindner sunt în contradicţie cu platforma oficială în alegeri a FDP.

”Noi, liberal-democraţii, îndemnăm Guvernul rus să pună imediat capăt ocupării ilegale a Crimeei şi războiului în estul Ucrainei”, a subliniat platforma.

Declaraţiile lui Lindner au fost criticate dur de Gernot Erler, coordonatorul german al politicilor cu privire la Rusia, un membru al Partidului Social Democrat (SPD).

Erler a declarat pentru Mediengruppe că europenii au convenit să se concentreze asupra încetării violenţelor în estul Ucrainei, înainte să abordeze problema din Crimeea în cadrul unui proces politic, mai târziu.

”Ar fi util dacă domnul Lindner ar respecta acest acord”, a îndemnat el.

”O abordare europeană comună este imperativă, mai ales în lumina retrageriii preşedintelui (american Donald) Trump din abordarea consensuală anterioară a Occidentului”, a subliniat Erler.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei după ce Moscova a anexat Crimeea, în martie 2014, şi din cauza susţinerii militare şi financiare a separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Trump a anunţat că speră la o îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia, însă administraţia sa apreciază că nu se pune problema unei relaxări a sancţiunilor impuse Moscovei înaintea unei retrageri ruse din Crimeea.

Potrivit unor sondaje, FDP ar putea să reintre în Parlament în alegerile de la 24 septembrie, după ce nu a reuşit să treacă pragul de minimum 5% în scrutinul din 2013.

Formaţiunea este considerată un potenţial partener de coaliţie al Uniunii Creştin Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, care candidează pentru al patrulea mandat consecutiv şi nu mai doreşte o mare coaliţie cu SPD.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: