Preşedintele Duda a ţinut un discurs în faţa extremei drepte la marşul pentru sărbătorirea independenţei Poloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Se estimează că peste 200.000 de oameni au participat la un marş controversat prin centrul Varşoviei, duminică, de Ziua Independenţei în Polonia, scrie The Guardian.

Marşul Independenţei, organizat de grupuri naţionaliste şi de extremă-dreaptă şi ţinut anual pe 11 noiembrie, în capitala Poloniei, pentru a comemora aniversarea restabilirii independenţii ţării în 191, a luat amploare în ultimii zece ani, atrăgând activişti din toată Europa.

Marsul independentei Polonia FOTO AFP

Evenimentul de anul trecut, la care au participat  în jur de 60.000 de persoane, a primit critici la nivel internaţional din cauza prezenţei unor pancarte şi semne rasiste şi xenofobe şi a violenţei îndreptate către contramanifestanţi.

A existat o îngrijorare generală în Polonia că marşul va eclipsa comemorările oficiale ale centenarului renaşterii ţării ca un stat independent, la sfârşitul Primului Răzvoi Mondial. Pregătirile au fost aruncate în haos, miercuri, când primarul Varşoviei, Hanna Gronkiewicz-Waltz, a anunţat că va interzice marşul din cauza îngrijorărilor privind securitatea şi „naţionalismul agresiv.”

La câteva ore după anunţul primarului, Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a anunţat că statul polonez va organiza propriul marş în acelaşi timp şi pe acelaşi traseu cu marşul naţionalist. 

Însă era neclar ce se va întâmpla dacă o instanţă ar fi schimbat interdicţia primarului, ceea ce s-a şi întâmplat joi seară.

Acest lucru a dus la negocieri frenetice între autorităţile poloneze şi organizaţiile naţionaliste, rezultând într-o înţelegere în care participanţii la evenimentul organizat de stat ar fi defilat întâi, urmaţi îndeaproape de participanţii din marşul naţionalist, cele două secţiuni fiind despărţite de un cordon de poliţie militară.

Presedintele Duda la Marsul Independentei Polonia FOTO AFP

Aliniaţi în coloane paralele, soldaţii polonezi au stat umăr la umăr cu membri ai Unităţii naţional-radicale (ONR), succesoare a unei mişcări fasciste poloneze de dinainte de război şi cu reprezentanţi ai Forza Nuova, o mişcare italiană neo-fascisctă, în timp ce preşedintele Duda s-a adresat celor prezenţi la inaugurarea marşului:

„Vreau să mergem pe sub steagurile noastre alb-roşii împreună şi într-un aer de bucurie. Să-i onorăm pe cei care au luptat pentru Polonia şi să ne bucurăm că ea este liberă, suverană şi independentă,” a spus Duda, înainte de a conduce mulţimea în strigăte de „glorie şi laudă pentru eroi”.

O organizaţie de extremă-dreaptă care a participat la organizarea marşului a postat un video cu steagul Uniunii Europene în flăcări, în timp ce unele persoane strigau „jos cu Uniunea Europeană.”

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite