Preşedintele Consiliului Ştiinţific Francez: Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este dublu decât cel anunţat oficial

Preşedintele Consiliului Ştiinţific Francez: Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este dublu decât cel anunţat oficial

FOTO Arhivă

În timp ce Franţa a înregistrat un nou record zilnic de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu peste 50.000 confirmate duminică seara pentru ultimele 24 de ore, preşedintele Consiliului Ştiinţific Francez a avertizat că situaţia este „extrem de dificilă, chiar critică”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o intervenţie la postul RTL, medicul Jean-François Delfraissy a făcut estimări sumbre. În opinia lui, numărul cazurilor înregistrate oficial este de două ori mai mic decât cel real.

„La nivelul Consiliului Ştiinţific estimăm 100.000 de cazuri, de două ori mai mult decât cele diagnosticate”, a declarat el luni, a doua zi după ce Franţa a anunţat 50.000 de cazuri pozitive cu SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă boala COVID-19.

În plus, Delfraissy s-a declarat „surprins de brutalitatea (pandemiei) din ultimele 1-15 zile”.

„Al doilea val va fi probabil mai puternic decât primul”, a estimat Jean-François Delfraissy.

La capitolul soluţii, medicul francez a propus o „izolare din solidaritate” a celor cu vârste de peste 65 de ani, pentru a ţine şcolile deschise. A pledat de asemenea pentru conştientizare publică a gravităţii situaţiei şi responsabilitate.

Franţa are oficial până acum 1.138.507 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 34.761 fatale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările