Preşedintele Camerei Comunelor se opune unui eventual discurs al lui Trump în legislativul britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Bercow Foto: EPA
John Bercow Foto: EPA

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat că s-ar „opune vehement“ dacă preşedintele american, Donald Trump, va dori să se adreseze camerelor Parlamentului britanic în timpul vizitei sale de stat din Regatul Unit, relatează BBC News.

Bercow a precizat că „opoziţia (parlamentarilor – n.r.) faţă de rasism şi discriminarea pe bază de sex“ a reprezentat o „consideraţie foarte importantă“. El a fost aplaudat de parlamentarii formaţiunii scoţiene SNP pentru aceste declaraţii.

În replică la un punct de pe ordinea de zi a Camerei Comunelor, Bercow a subliniat că rostirea unui discurs în Camere Lorzilor sau în Camera Comunelor este “o onoare câştigată” nu un “drept automat”.

El a atras atenţia că este unul dintre cei trei oficiali care au cheile Westminster Hall.

“Înainte de impunerea interdicţiei pentru migranţi, m-aş fi opus oricum puternic unui discurs al preşedintelui Trump la Westminster Hall”, a explicat el. “După impunerea interdicţiei pentru migranţi mă opun şi mai vehement”, a adăugat oficialul.

Trump a fost invitat pentru o vizită de stat în Marea Britanie după ce s-a întâlnit cu Theresa May la Washington, luna trecută. O petiţie pentru retragerea invitaţiei va fi dezbătută de parlamentari pe 20 februarie, după ce a strâns 1,8 milioane de semnături.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite