Preşedintele bulgar: Noi şi România suntem ţapii ispăşitori pentru problemele interne ale ţărilor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rosen Plevneliev, preşedintele Bulgariei
Rosen Plevneliev, preşedintele Bulgariei

Bulgaria şi România sunt folosite mereu, din nefericire, drept scuză convenabilă pentru problemele interne ale partenerilor europeni, a declarat preşedintele bulgar Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat revistei germane Focus.

Plevneliev susţine că trebuie analizate date concrete înainte de lansarea unor acuzaţii privind afluxul de romi din România sau din Bulgaria, relatează site-ul Novinite.com.  

 "Dintre cei 20.000 de romi români şi bulgari care s-ar fi mutat în Franţa, doar 600 sunt din Bulgaria şi doar 80 dintre ei stau în Franţa ilegal", a subliniat el.

Preşedintele bulgar recunoaşte că există o problemă cu romii, dar subliniază că aceasta trebuie definită foarte clar.

"Bulgaria nu are milioane de romi, numărul lor exact este de 300.000. Ei reprezintă mai puţin de 5 la sută din populaţie", subliniază el.

Comentând amânarea, din nou, a aderării Bulgariei la Schengen, el cere o recunoaştere a eforturilor ţării sale de a păzi graniţele externe ale UE.

El subliniază că Bulgaria a investit în total 100 de milioane de euro în acest domeniu şi că graniţa sa este sigură.

"Sunt doar 200 de intrări ilegale pe an pe la graniţa bulgaro-turcă", în timp ce în Italia şi Grecia numărul depăşeşte 20.000", adaugă el.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite