Premierul Viktor Orban a început vânătoare de opozanţi în Ungaria, în baza legii „fake news“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ungaria, Viktor Orbán şi Fidesz au început să aplice puterile depline pe care parlamentul le-a acordat autoritarului premier, conform unei legi care pedepseşte difuzarea de ceea ce e numit vag fake news.

Potrivit legii, persoanele care publică ceea ce e considerat fals pot fi pedepsite cu închisoarea. Astfel, János Csóka-Szűcs, un membru al partidului de opoziţie Momentum, a fost luat ieri de acasă de poliţie pentru o postare de pe Facebook în legătură cu paturile din spitale rechiziţionate din ordinul guvernului.

János Csóka-Szűcs a spus, vorbind cu site-ul 444.hu, că ultima oară când a fost luat aşa de poliţie a fost în 1987, când participase la o manifestaţie de protest neautorizată de regimul comunist.

Statul de drept în Ungaria este discutat astăzi în Parlamentul European, în absenţa lui Victor Orbán, care a refuzat invitaţia eurodeputaţilor de a veni să se explice în faţa legislativului european, din care a făcut şi el odinioară parte. Cotidianul Magyar Nemzet, apropiat puterii, scrie că Orbán a trimis o scrisoare în care explică cum el e prea ocupat de lupta împotriva epidemiei, care îi “consumă energia şi forţele” .

Ministerul ungar de Externe i-a convocat luni pe ambasadorii Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei şi Suediei, în contextul răspândirii de "ştiri false de către mainstream-ul liberal internaţional", a anunţat duminică seara târziu în social media şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto, transmite MTI.

Szijjarto a menţionat că omologii săi din cele cinci ţări şi-au manifestat într-o scrisoare către secretarul general al Consiliului Europei sprijinul faţă de preocupările exprimate de acesta în ce priveşte legislaţia adoptată în Ungaria cu privire la coronavirus.

Unii dintre ei au făcut afirmaţii individuale "reproducând minciunile deja plictisitoare cum ar fi că (guvernul ungar) construieşte o dictatură sau vizează puteri nelimitate", a spus şeful diplomaţiei ungare.

"Maghiarii sunt o naţiune de peste 1000 de ani şi nu acceptă aerele de superioritate patetice şi ipocrite", fiind "capabili să decidă ce vor şi ce nu", iar miniştrii de externe din cele cinci ţări "ar face mai bine să-şi vadă de treabă", a adăugat Szijjarto. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite