Premierul Ungariei îşi lansează campania electorală cu promisiuni de măriri de salarii şi scutiri de impozite. Cei doi candidaţi ai opoziţiei care îi suflă în ceafă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul maghiar Viktor Orban
Premierul maghiar Viktor Orban

Guvernul de la Budapesta va acorda anul viitor familiilor o rambursare a impozitului pe venit de două miliarde de dolari şi de asemenea intenţionează să majoreze semnificativ salariul minim, a anunţat luni premierul Viktor Orban, în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile din 2022, transmite Reuters.

Pentru prima dată în ultimul deceniu, Orban se va confrunta cu o concurenţă strânsă la alegerile parlamentare. El a dat asigurări că redresarea semnificativă a economiei în urma pandemiei va permite Guvernului să adopte aceste măsuri.

De asemenea, săptămâna trecută Ungaria a decis să prelungească un moratoriu de rambursare a împrumuturilor bancare, introdus în contextul pandemiei de COVID-19, până la finele lunii iunie 2022.

Moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare a intrat în vigoare în luna martie 2020, iniţial pentru o perioadă de şase luni, dar ulterior a fost prelungit până la finele lunii octombrie 2021. Moratoriul este automat, exceptând cazul în care consumatorii solicită în mod expres să plătească ratele.

Premierul Ungariei se aşteaptă la o creştere a economiei de peste 5,5% anul acesta, deşi se confruntă cu un deficit de forţă de muncă.

"În total, autorităţile fiscale vor rambursa părinţilor 600 de miliarde de forinţi (două miliarde de dolari)", a anunţat Orban în Parlament, preluând modelul aliaţilor săi din Polonia. Înaintea campaniei electorale, partidului conservator aflat la putere Lege şi Justiţie (PiS) a introdus o schemă prin care familiile primeau lunar 500 zloţi pentru fiecare copil iar cei mai mulţi tineri sub 26 de ani erau exceptaţi de la plata impozitului pe venit.

Orban a reamintit că anul viitor tinerii sub 25 de ani vor fi exceptaţi de la plata impozitului pe venit iar pensionarii vor primi o plată suplimentară din cauza majorării inflaţiei.

De asemenea, premierul ungar a anunţat că discută cu angajatorii posibilitatea majorării salariului minim, de la 167.400 de forinţi la 200.000 de forinţi.

La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro). În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro) şi Slovenia (1.024 euro). 

Cei doi candidaţi ai opoziţiei îi suflă în ceafă lui Viktor Orban

Alegerile primare organizate de opoziţia din Ungaria au fost reluate, ieri, pentru stabilirea candidaţilor unici ce-i vor înfrunta pe cei ai FIDESZ, partidul premierului Viktor Orban. Partidele opoziţiei au ajuns la concluzia că în condiţiile legii electorale care favorizează partidele mari, doar împreună au şanse să învingă coaliţia partidelor de guvernământ: Fidesz şi Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP). 

Karácsony Gergely, primarul general al Budapestei

Personalitatea cea mai reprezentativă a acestei coaliţii cu şansele cele mai mari de a ajunge să fie contracandidatul lui Orbán Viktor este primarul general al Budapestei – Karácsony Gergely. Acesta este copreşedintele partidului Párbeszéd (Dialog), o formaţiune politică stânga-ecologistă. Este omul care a reuşit să integreze cel mai bine partidele de opoziţie. Este un foarte bun negociator, orientat spre compromisuri şi către consens. Potrivit majorităţii presei de opoziţie (cât a mai rămas din ea) Karácsony este ideal pentru a fi liderul opoziţiei, întrucât are un stil absolut contrar lui Orbán, care pozează în postura de lider puternic, dur şi agresiv. În schimb, Karácsony este un intelectual fin şi rafinat, sincer, deschis la dialog şi preferă forţa argumentelor în locul argumentului forţei. 

Jakab Péter, deputat din partea Jobbik

Un alt politician cu şanse reale de a fi candiadtul opoziţiei unite pentru funcţia de prim-ministru este Jakab Péter, deputat din partea Jobbik. Acesta s-a remarcat prin discursurile sale tăioase la adresa puterii, acuzând guvernul de corupţie şi făcând deseori paralele între luxul în care trăiesc clienţii politici ai lui Orbán (Mészáros Lőrinc, Rogán Antal, Szijjártó Péter etc.) şi sărăcia din satele din nord-estul Ungariei. Tot el a atras atenţia publicului cu unele performanţe speciale, de exemplu a proiectat pe zidurile parlamentului inscripţia: „Să plătească hoţii!”. În podcasturile sale s-a filmat mâncând parizer cu pastă de ardei sau papricaş de cartofi, spunând că majoritatea maghiarilor nu-şi pot permite altă mâncare, în vreme ce în cercurile puterii nici nu ştiu despre astfel de mâncăruri. Subiectul electoral preferat al lui Jakab este că după câştigarea puterii, o prioritate a sa va fi să ceară socotelă celor care au dijmuit banii publici. Jakab este popular mai ales în zonele rurale, dar electoratul din oraşele mai mari şi în special intelectualii îl consideră demagog şi populist, recunoscând totodată meritele sale comunicaţionale.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite