Premierul sârb suspectat că ar avea legături cu un baron al drogurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Serbiei, Ivica Dacici, care este şi ministrul Afacerilor Interne, este implicat într-un nou scandal. El este suspectat că ar avea legături cu un baron al drogurilor din Balcani.


Presa sârbă scrie că în 2008 Ivica Dacici, ministru de interne la acea vreme, s-a întâlnit Rodoljub Radulovici, poreclit Mişa Banan, şeful unuia din cele mai mari carteluri ale drogurilor din Balcani, suspectat că are legături cu clanul Darko Sarici, căutat de autorităţile sârbe pentru trafic de droguri.

Premierul a recunoscut că s-a văzut de câteva ori cu interlopul, dar susţine că nu ştia de implicarea lui în activităţi criminale. Surse din poliţie au declarat pentru cotidianul „Blic“ susţin că Dacici ştia cine este Radulovici şi suţin că au şi dovezi audio şi video.

Partidul Democrat din Serbia a cerut demisia lui Dacici, iar potrivit presei de la Belgrad, cazul ar putea duce la alegeri anticipate. Analişti, citaţi de Reuters, nu exclud o eventuală demisie a Guvernului.

Pînă una alta, premierul sârb va începe mâine o vizita oficială la Washington, cu acest prilej urmând să aibă o serie de întrevederi cu oficialităţile americane. Potrivit agenţiei Tanjug, Dacici va avea, miercuri, convorbiri cu subsecretarul de stat al SUA, William Bernson, şi cu directorul Biroului Federal de Investigaţii, Robert Miller.

Pe parcursul celor două zile ale vizitei, prim-ministrul Serbiei va participa la micul dejun cu rugăciune şi va avea o serie de convorbiri cu unii congresmeni americani şi cu unii dintre cei treizeci de senatori şi congresmeni din ambele partide - Democrat şi Republican - care fac parte din clubul de sprijin în favoarea Serbiei.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite