Ultimatumul Flotei ruse de la Marea Neagră a expirat. Nicio bază militară ucraineană atacată în Crimeea

Ultimatumul Flotei ruse de la Marea Neagră a expirat. Nicio bază militară ucraineană atacată în Crimeea

Soldaţi rusi, debarcaţi în Crimeea FOTO Reuters

Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora locală 05.00, altfel vor fi luate cu asalt, potrivit unor surse de la Ministerul ucrainean al Apărării citate de către agenţia Interfax-Ukraine. Totuşi, marţi dimineaţă, nu a avut loc nicio intervenţie cu uz de forţă, informează BBC News.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 07.00 În ciuda ultimatumului dat luni, marţi dimineaţă nu a fost raportată nicio confruntare armată la bazele militare ucrainene din Republica Autonomă Crimeea, informează BBC News.

UPDATE 03.10 Statele Unite ale Americii au „suspendat toate legăturile militare” dintre Washington şi Moscova în urma intervenţiei ruse în Crimeea, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby,  potrivit unui comunicat oficial.

"Cu toate că Departamentul Apărării este interesat de relaţia militară cu Federaţia Rusia, dezvoltată în ultimi ani pentru a spori transparenţa, pentru a ameliora încrederea reciprocă şi pentru a reduce riscurile unor erori de apreciere, noi, în lumina evenimentelor recente din Ucraina, am suspendat toate legăturile militare (...) Facem apel la Rusia să detensioneze criza din Ucraina şi să îşi întoarcă la baze forţele din Crimeea", a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

UPDATE 00.58  Ambasadorul ucrainean la ONU, Iuri Sergheev, a subliniat în faţa Consiliului de Securitate că forţele armate ucrainene „au dat dovadă de reţinere până acum”, dar el avertizat în privinţa riscului de "provocări", care ar putea fi utilizate de armata rusă pentru a ataca Ucraina. Intervenţia lui Sergheev a venit în contextul declaraţiilor realizate de Ciurkin în faţa aceluiaşi organism al ONU. De asemenea, ambasadorul ucrianean a solicitat Consiliului „să autorizeze o mediere internaţională”.

UPDATE 00.50 Ambasadoarea SUA la ONU, Samantha Power, precum şi omologii din Marea Britanie Franţa au fost cei care i-au răspunslui Ciurkin contrargumentând.

Reprezentanta Statelor Unite a punctat faptul că intervenţia rusă în Crimeea „nu este o misiune de protejare a drepturilor omului, ci o încălcare a legislaţiei internaţionale şi a suveranităţii Ucrainei (...) Este un act de agresiune şi trebuie să înceteze", a subliniat Power.

De asemenea, ambasadoarea americană  afirmat că: „Nu există nicio dovadă de comitere de violenţe împotriva comunităţilor ruse sau proruse" din Ucraina", a insistat ea. "Rusia reacţionează la o ameninţare imaginară”.

UPDATE 00.05 Preşedintele demis Viktor Ianukovici a cerut Rusiei să trimite soldaţi în Ucraina

Fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, s-a adresat preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu scopul de a obţine ajutor militar „pentru apărarea populaţiei ucrainene”, a afirmat luni ambasadorul rus la ONU, citat de AFP

Vitali Ciurkin a citit în faţa Consiliului de securitate „un mesaj” adresat de Ianukovici lui Putin în care fostul preşedinte ucrainean afirmă că „Ucraina este pe marginea războiului civil în urma evenimentelor de la Kiev”.

Fostul lider de la Kiev „a cerut utilizarea forţelor armate ale Federaţiei Ruse pentru a proteja populaţia Ucrainei”, a precizat reprezentantul rus.

Ambasadorul rus a subliniat faptul că actuala putere din Ucraina nu respectă drepturile fundamentale ale minorităţii proruse.

„Învingătorii (de la Kiev) vor să calce în picioare drepturile fundamentale” ale minorităţilor proruse şi „ne ameninţă compatrioţii şi flota la Marea Neagră”, a adăugat Ciurkin, susţinând că acţiunile „Rusiei sunt legitime”.

UPDATE 23.35 Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a declarat în momentul intrării la reuniune că „va explica în detaliu poziţia Federaţiei Ruse” în această criză.

Omologul său francez, Gérard Araud, şi-a exprimat speranţa că Ciurkin „va aduce veşti bune, adică retragerea forţelor armate ruse la bazele lor” din Crimeea.

UPDATE 18. 42 Rusia a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU

 O nouă reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU pe tema crizei din Ucraina, convocată la iniţiativa Rusiei, va avea loc luni seară la New York, anunţă preşedinţia luxemburgheză a organismului, citată de AFP. Reuniunea Consiliului de Securitate va începe la ora 15.30 (22.30, ora României).

Şedinţa de urgenţă a fost solicitată de ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite.
 
UPDATE 17.44 "Dacă până mâine (marţi) dimineaţa la ora (locală) 5.00 nu se predau, un asalt va fi lansat asupra unităţilor şi secţiunilor forţelor armate ucrainene din Crimeea", sunt citaţi afirmând oficiali de la minister.

Până în acest moment nu există alte confirmări din alte surse ale acestui ultimatum, precizează BBC.

Pentru a provoca şi mai mult noile autorităţi de la Kiev, avioane de vânătoare ruseşti au violat în două rânduri spaţiul aerian al Ucrainei, deasupra Mării Negre, în cursul nopţii de duminică spre luni, a anunţat Ministerul Apărării din Ucraina, potrivit agenţiei Interfax, citată de Reuters.

Mai mult, În Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului rus, a fost depus un proiect de lege care prevede anexarea Crimeii la Federaţia Rusă, scrie presa ucraineană.

Baza aeriană numărul 204, care deţine 49 de avioane ale Forţelor Aeriene ale Ucrainei, a trecut de partea autorităţilor din Crimeea. La baza aeriană sunt prezenţi 800 de militari, 45 de avioane militare de tipul MiG-29, patru avioane de instruire de tipul L-39. În stare funcţională sunt doar patru avioane de vânătoare şi un avion de instruire.

În Ucraina s-ar putea produce vărsări de sânge din cauza instabilităţii în creştere. Avertismentul a fost făcut de premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, pe pagina sa de facebook. Forţele armate ruse au preluat complet controlul operaţional asupra peninsulei Crimeea, şeful forţelor navale a trecut de partea ruşilor, iar militari ruşi continuă să debarce în Crimeea.

Poliţiştii din cadrul Serviciului frontierei de stat al Ucrainei au raportat luni dimineaţă o concentrare de vehicule blindate ruse la trecerea cu feribotul prin strâmtoarea Kerci, care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov, separând peninsula Crimeea, în vest, de peninsula Taman, în est, relatează Reuters.

Astfel, potrivit grănicerilor ucraineni, la trecerea cu feribotul pe ruta Crimeea-Caucaz, de partea rusă, a canalului Kerci, este în curs de desfăşurare o acumulare de blindate.

Un purtător de cuvânt al pazei de coastă ucrainene a declarat, de asemenea, că nave ruseşti (număr neprecizat) se deplasează atât spre intrarea, cât şi de la ieşirea din oraşul-port Sevastopol, unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, iar forţele ruse au blocat serviciile de telefonie mobilă în unele zone, conform agenţiei de presă ucrainene Unian, citată de Rompres.

Potrivit Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, citat de presa locală, ar fi vorba de nave din Marea Neagră, Marea Baltică şi Flota Rusiei din Marea Nordului, ceea ce încalcă în mod direct prevederile acordului bilateral ruso-ucrainean privind condiţiile de staţionare a Flotei ruse din Marea Neagră în Crimeea.

Oficiali de la frontiera ucraineană au declarat, totodată, că militarii ruşi exercită presiune morală şi fizică asupra grănicerilor din Crimeea. În plus, forţele speciale ruse ar încercă în mod activ racolarea de personal din rândurile militarilor ucraineni dislocaţi în Crimeea.

Scenariul ocupării Crimeei, pus la cale de Moscova în urmă cu mulţi ani

Procurorul general al Ucrainei, Oleg Mahniţki, susţine că Rusia şi-a pregătit scenariul pe care îl aplică în prezent în Crimeea cu mult timp înainte, precizând că, în ultimii ani, în Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au fost infiltraţi agenţi ruşi, informează Interfax-Ukraina.

„Constatăm că această operaţiune specială a fost pregătită cu mulţi ani înainte. În SBU au activat nu doar cetăţeni străini, ci şi din cadrul FSB (Serviciul de Securitate al Rusiei,  fostul KGB) şi din cadrul altor servicii speciale ruseşti. Acest scenariu a fost pregătit dinainte', a declarat Mahniţki, în emisiunea de dezbateri politice 'Shuster-Live' de pe 5Kanal, post al televiziunii ucrainene.

Pe de altă parte, portalul kerch.com.ua informează că, în noaptea de duminică spre luni, persoane înarmate au ocupat teritoriul pazei de coastă ucrainene din Kerci. Trei autobuze cu indivizi în uniformă de camuflaj, dar fără însemne, s-au apropiat de poarta detaşamentului pazei de coastă din Kerci şi au blocat căile de acces şi de ieşire. Unul din camioane avea plăcuţă de înmatriculare rusă. Trei persoane înarmate, cu măşti pe faţă, i-au ţinut pe jurnalişti la distanţă.

Militarii ucraineni au intrat în negocieri cu atacatorii înarmaţi, conform media ucrainene. După puţin timp, porţile au fost deschise şi persoanele venite în camioane au intrat pe teritoriul pazei de coastă din Kerci. Armele grănicerilor ucraineni se aflau în cursul nopţii trecute încă sub controlul lor.

După cum au relatat anterior canalele media de la Kiev, militari ruşi, folosindu-se de grenade lacrimogene, au preluat controlul aproape asupra tuturor clădirilor Unităţii 4515 a armatei ucrainene de pe aeroporul Bilbek, nu departe de Sevastopol. Un căpitan al Flotei Rusiei din Marea Neagră avertizase conducerea Unităţii 1656 ucrainene din Sevastopol că, dacă nu vor depune de bună voie armele, va fi declanşat un asalt.
 
Pe aceeaşi temă:

Câteva motive pentru care nu ar trebui să îi plângem pe ucraineni Există în ultimele zile o sensibilitate deosebită faţă de Ucraina. Rusia a invadat Crimeea, pe care acum o stăpâneşte. Aparent am fi în pragul unui război rece, iar Rusia nu doreşte să bată înapoi. Pentru România, o Ucraină democratică, cel puţin la nivelul ţării noastre, ar fi perfectă, dar e posibil oare acest lucru?
 
Putin a „pierdut contactul cu realitatea“, i-a transmis Angela Merkel lui Obama Preşedintele rus Vladimir Putin a „pierdut contactul cu realitatea“, i-a spus cancelarul german Angela Merkel şefului administraţiei americane Barack Obama duminică seara, după convorbirea telefonică pe care o purtase înainte cu liderul de la Kremlin privind situaţia din Crimeea, potrivit The New York Times, informează Agerpres.
 
De ce nu se mai teme Rusia de Occident Criza din Kiev s-a transformat în ultima săptămână într-un adevărat conflict care stă să izbucnească între Rusia şi Occident. Vestului aproape că nu îi vine să creadă că Vladimir Putin a invadat Ucraina cu circa 15.000 de soldaţi. Reacţia oficialilor europeni şi americani este, cel puţin pentru moment, una de uimire. Publicaţia „Politico” se întreabă de ce Rusia alege să-şi rişte legăturile cu Occidentul în valoare de trilioane de dolari.
 
Invazia rusă din Ucraina nu poate fi oprită În Crimeea s-ar afla deja peste 15.000 de soldaţi ruşi, iar Moscova continuă să trimită tancuri, vase şi avioane de luptă. Dacă situaţia peninsulei pare decisă, Vestul face eforturi pentru a descuraja scindarea părţii de est a ţării, tradiţional rusofilă.
 
La Ucraina nu se renunţă fără luptă Care este costul deciziei Kremlinului în Crimeea şi care este cursul de acţiune global de urmat, luând în calcul şi escaladarea conflictului?

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Agenția Reuters a dat publicității, luni (3 martie), mai multe imagini în care apar soldați ruși care păzesc unitatea militară ucraineană din satul Perevalnoie, din afara Simferopolului, capitala Regiunii Autonome Crimeea, ce aparține de Ucraina. Moscova a mobilizat zeci de mii de trupe în regiunea ucraineană susținând că astfel protejează drepturile cetățenilor ruși din zonă. Autoritățile de la Kiev, dar și liderii internaționali au condamnat decizia Kremlinului, catalogând-o drept o „declarație de război” și o „încălcare a suveranității Ucrainei”

Imagini din aceeasi galerie
  • Agenția Reuters a dat publicității, luni (3 martie), mai multe imagini în care apar soldați ruși care păzesc unitatea militară ucraineană din satul Perevalnoie, din afara Simferopolului, capitala Regiunii Autonome Crimeea, ce aparține de Ucraina. Moscova a mobilizat zeci de mii de trupe în regiunea ucraineană susținând că astfel protejează drepturile cetățenilor ruși din zonă. Autoritățile de la Kiev, dar și liderii internaționali au condamnat decizia Kremlinului, catalogând-o drept o „declarație de război” și o „încălcare a suveranității Ucrainei”
  • Agenția Reuters a dat publicității, luni (3 martie), mai multe imagini în care apar soldați ruși care păzesc unitatea militară ucraineană din satul Perevalnoie, din afara Simferopolului, capitala Regiunii Autonome Crimeea, ce aparține de Ucraina. 
  • Agenția Reuters a dat publicității, luni (3 martie), mai multe imagini în care apar soldați ruși care păzesc unitatea militară ucraineană din satul Perevalnoie, din afara Simferopolului, capitala Regiunii Autonome Crimeea, ce aparține de Ucraina

Distribuie imaginea
citeste totul despre: