Marea Britanie: premierul Boris Johnson şi ministrul Sănătăţii, testaţi pozitiv cu noul coronavirus

Marea Britanie: premierul Boris Johnson şi ministrul Sănătăţii, testaţi pozitiv cu noul
coronavirus

Boris Johnson FOTO Arhivă

Premierul britanic Boris Johnson şi ministrul Sănătăţii Matt Hancock au anunţat vineri că au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, SARS-CoV-2.

Ştiri pe aceeaşi temă

Boris Johnson a fost testat după ce a prezentat simptome uşoare de coronavirus, iar acestea s-au adeverit, informează biroul său.

Premierul britanic s-a autoizolat şi continuă să conducă lupta împotriva pandemiei covid-19, precizează sursa citată.

Această veste vine la două zile după cea cu privire la prinţul Charles (71 de ani), care la rândul său a fost descoperit drept purtător al coronavirusului SARS-CoV-2.

A fost testată şi soţia prinţului, Camilla, ducesă de Cornwall, dar rezultatul a ieşit negativ. 

Pe Twitter, Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, le transmite oamenilor să stea acasă şi să salveze vieţi astfel.

La scurt timp după anunţul lui Johnson, ministrul Sănătăţii Matt Hancock a declarat la rândul său că a fost depistat pozitiv cu SARS-CoV-2. El spune că prezintă „simptome lejere”.

Marea Britanie a înregistrat până acum 11.658 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 578 fatale. 

Pe fondul înaintării pandemiei de coronavirus, Parlamentul britanic şi-a închis uşile miercuri pentru o perioadă de o lună.
 
Johnson a instituit luni o serie de măsuri de izolare pentru o perioadă de cel puţin trei săptămâni. 
 
Britanicii sunt obligaţi să rămână acasă, cu excepţia deplasărilor pentru cumpărături de produse esenţiale, exerciţii fizice, urgenţe medicale şi serviciu.
 
Clădirile publice neesenţiale, de la săli de sport până la lăcaşuri de cult, au fost, de asemenea, închise, în timp ce evenimentele sociale precum nunţi şi botezuri - dar nu şi înmormântări - sunt anulate.
 
Premierul britanic a mizat iniţial pe imunizarea colectivă, dar a renunţat la această politică din cauza propagării rapide a coronavirusului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: