Poveştile Coanei Europa (III): Arome şi plăceri din vremuri de demult

A trecut şi Revelionul: Coana Europa şi-a văzut, de bine de rău, mai toţi copiii în jurul mesei. Au fost decenii în care aceştia au sângerat unii împotriva celorlalţi, au fost tabere, au fost crize. Dintre toţi copiii Coanei Europa, Rusia şi Turcia sunt, de departe cei mai duri, întrucât pretenţia lor a fost să fie în fruntea tuturor.

Rusia va organiza în această iarnă Jocurile Olimpice de la Soci, ocazie cu care adversarii fundamentalişti ai Kremlinului au încercat să arate cât de departe e Rusia de liniştea necesară unui astfel de eveniment.

Pe de altă parte, Turcia este un stat musulman, a cărui europenizare s-a făcut cu preţul pierderii calităţii de Imperiu, care îi aparţinuse vreme de secole.

O uniune soră mai mare a Coanei Europa, Statele Unite ale Americii, are acum o miză uriaşă: Iranul, care se află în imediata vecinătate a Rusiei, de care o leagă amintiri vechi. Dacă Grecia, fiica favorită a Coanei Europa, întrucât ea întruchipează moştenirea strămoşilor se luptă să iasă din criză, Norvegia sau Elveţia stau cuminţi.

În istoria sa, Europa a cunoscut trei cazuri de „state tampon”: Belgia, o uniune germano-franceză menită să fie neutră, între Franţa şi Germania, după poftele Marii Britanii, Elveţia, veşnic neutră în contextul frânării expansiunii franceze spre Italia şi România, a cărei unitate s-a luat în calcul în Europa, după 1856, când se dorea un stat tampon, format din Ţara Românească şi Moldova, care să frâneze accesul Rusiei la Strâmtori, conform testamentului lui Petru cel Mare. România, spre deosebire de celelalte două, avea acelaşi popor în cele două state, fapt ce a permis, graţie clasei politice de atunci să-şi facă propria unire.

România a fost în situaţia de a tinde spre Occident, dar elementele esenţiale ale modernităţii, precum  Regulamentele Organice (chiar dacă au fost date pentru a pregăti anexiunea Principatelor, în fapt înseamnă începutul organizării constituţionalismului românesc) unirea şi independenţa, fundamentale pentru secolul al XIX-lea s-au înfăptuit cu ”bunăvoinţa” profund interesată a Rusiei. Ba chiar în Primul Război Mondial, România a intrat în 1916, alături de Antanta, pentru că Regina Maria, pe jumătate rusoaică l-a influenţat pe regele Ferdinand şi acesta, la rândul lui, s-a impus în faţa contemporanilor susţinând că Rusia recunoscuse aspiraţia noastră legitimă la Transilvania. Faptul că Rusia ţaristă s-a retras din război, în contextul contrarevoluţiei bolşevice nu schimbă cu nimic preliminariile: Rusia era de acord ca noi să avem Transilvania. Dumnezeu a vrut să avem şi Basarabia şi, practic, la 1 decembrie 1918 să avem România Mare. În plus, însăşi Europa ceruse ca România să-şi reglementeze relaţia cu Uniunea Sovietică, noul stat răsărit pe ruinele ţarismului, în perioada interbelică. Singurul care a încercat să fie profet în ţara lui, Nicolae Titulescu, aproape că reuşise să definească Nistrul ca zonă de demarcaţie pentru armatele celor două state, dar ghinionul lui a fost să susţină până în pânzele albe sistemul versaillez în care nu mai credeau nici iniţiatorii lui.

În Turcia guvernul de orientare islamică moderată agită spectrul otomanismului, aşa cum Ungaria se joacă de-a ”coroana Sfântului Ştefan”. Rezultatul s-a văzut imediat: o scădere a valorii lirei turceşti, o ţară în pragul revoluţiei, care a fost legată de ”primăvara arabă”. Ce nu trebuie pierdut din vedere, e faptul că în viaţa sa, Coana Europa nu prea a putut să se opună afacerilor copiilor, mai ales că americanii au pus rachete intercontinentale în Turcia şi Grecia, pe vremea războiului rece, contra URSS, a cărei moştenitoare principală e Rusia.

Grecia, de curând a redevenit importantă datorită rezervelor de hidrocarburi descoperite în Mesoghio, după cum şi România are niscaiva aur pe la Roşia Montană şi gaze de şist la Pungeşti.

Americanii au reuşit să se mai apropie şi de România, unde vor să instaleze echipamentele de scut antirachetă, contra Iranului, care e tutelat, în realitate de Rusia. Practic, americanii redau României rolul de stat tampon dintre ”Est şi Vest”, chiar dacă România, teoretic e în ”Vest”.

Coana Europa nu poate concepe un revelion fără vodcă rusească, icre negre iraniene şi româneşti sau rahat turcesc.