Povestea cutremurătoare a unei femei care a reuşit să fugă din Mariupol: „Îţi trăiai zilele fără să ştii dacă vei mai fi în viaţă dimineaţa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Profimedia
Foto Profimedia

Nadia Denysenko şi copiii ei se numără printre persoanele care au reuşit să scape din Mariupol. Aceasta a povestit că suferinţa este departe de a se fi încheiat şi că frica pe care au simţit-o nu poate fii descrisă: „Îţi trăiai zilele fără să ştii dacă vei mai fi în viaţă dimineaţa”.

Femeia a povestit că ea şi copiii ei au stat într-un apartament fără geamuri, în frig, după ce obuz a explodat în apropiere. Zile întregi au avut puţină mâncare şi foarte puţină apă, astfel că primele lucruri pe care le-au cumpărat când au reuşit să părăsească oraşul au fost pâinea, cârnaţii şi apa.

„Am fost atât de fericiţi că avem apă îmbuteliată. Am terminat-o în câteva secunde", a spus Nadia, amintindu-şi momentul în care s-a simţit într-o oarecare siguranţă cu cei doi fii ai săi, de 14 şi cinci ani, şi fiica de 12 ani. „Când a început războiul, fiul meu cel mic a spus: <Mamă, mi-ar plăcea să iau nişte pâine>".

Povestea ei este una dintre sutele asemănătoare care arată curajul de care au dat dovadă ucrainenii în mijlocul unei tragedii. Ea a spus că nopţile le petreceau în adăposturi şi subsoluri şi că în jurul orei 5:00 se trezeau din cauza bombardamentelor.

„Am fost bombardaţi puternic. Nu le-a păsat de nimic... Fiul meu a tot întrebat: 'De ce sunt explozii?'". Îi răspundeam: <Nu-ţi face griji, fiule. Sunt doar artificii>", a afirmat Nadia. 

Într-una dintre încercările lor de a fugi, s-au dus într-un loc unde s-au adunat maşini, crezând că ar putea fi un punct de plecare. Acolo au fost însă atacaţi. Au reuşit să supravieţuiască doar după ce un bărbat i-a împins pe ea şi pe copii  într-o clădire avariată din apropiere. 

"Când am plecat, am asistat la ceva groaznic", a spus femeia. O maşină a fost lovită de un obuz. Şoferul, un militar care încerca să-şi scoată familia din oraş, a fost rănit la cap. Nadia, împreună cu alte persoane, l-au adus într-un subsol, unde o fată, care nu era medic, i-a cusut rana folosind ac şi aţă obişnuită.

"După ce am văzut toate acestea, ne-am întors acasă şi fiul meu mai mic m-a întrebat: <Mamă, de ce încearcă să ne omoare?> Ce aş fi putut să-i spun? <Nu ştiu>", a spus Nadia, scrie BBC citat de Digi24.

Aceasta a reuşit să scape pe 17 martie şi să iasă din oraş cu un convoi care a ajuns în Zaporojie. Pe parcursul drumului erau diverse puncte de control înfiinţate de soldaţii ruşi.

Nadia Denysenko a povestit că fiul ei cel mic ascunde mâncare în diferite părţi ale apartamentului unde locuiesc. Aceasta l-a întrebat de ce face acest lucru, iar el a răspuns: „Ca să pot mânca ceva şi mâine”.

Femeia speră ca într-o zi, când războiul se va încheia, iar oraşul va fi reconstruit, să se poate întoarce în Mariupol. „Nu înţeleg de ce s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat. De ce au făcut-o?", se întreabă ea, încă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite