Potenţial conflict în Marea Neagră: bătălia fregatelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fregată din clasa Oliver Hazard Perry
Fregată din clasa Oliver Hazard Perry

Este o problemă regională în care elementele principale ale ecuaţiei sunt Rusia şi SUA, iar zona principală de interes o constituie Ucraina şi potenţialul său militar de pion în scenariul unei mai înalte logici conflictuale geopolitice.

Discuţia nu este deloc nouă, a apărut imediat după ce puterile occidentale au realizat cu stupoare că serviciile lor de informaţii militare nu prevăzuseră în niciun fel mişcările ruse care duseseră la preluarea Crimeii, asta în paralel cu o estimare greşită a capacităţilor militare reale de răspuns ale Ucrainei. Dar şi a loialităţii presupuse a armatei naţionale, totul presupunând cu trecerea în bloc a navelor şi întregului personal urcraineann de partea forţelor ruseşti. Fapt repetat în cazul apariţiei celor două regiuni separatiste care sfidează şi acum autoritatea Kievului. Şi, mai nou, pierderea controlului asupra strâmtorii Kerci şi a litoralului ucrainean al Mării de Azov.

Acest ultim eveniment a stârnit oarece alarmă deoarece confirmă faptul că Rusia se află în plin proces de aplicare consecventă în teren a unei strategii vizând obţinerea controlului strategic complet asupra regiunii Mării Negre, securizând ceea ce este acum bastionul Crimeea, avanpost dispunând de cele mai avansate echipamente militare de care dispune armata rusă şi asigurând deja o zonă eficientă de interdicţie a accesului.

Reacţiile occidentale sunt diverse în amplitudine, severitate şi eficienţă politico-militară, Pe de o parte, interesant ca precedent juridic, iată Rezoluţia Parlamentului European (aveţi aici versiunea în limba română) în care se indică faptul că podul peste Strâmtoarea Kerci ar fi fost construit în mod ilegal şi cere Consiliului să adopte măsuri de sancţionare a firmelor care au participat la realizarea proiectului, sugerând în acelaşi timp crearea unui post de Reprezentant Special pentru a urmări situaţia din Crimeea şi regiunea Donbas. În plus, Federica Mogherini, coordonatoarea de politică externă şi securitate a UE, a estimat că multe nave cu pavilion UE sunt astfel ameninţate în Marea Neagră, cerând instituţiilor UE să ia “măsuri precise apropriate” pentru a se trimite un semnal clar către Moscova. NATO a transmis că urmăreşte situaţia cu îngrijorare.

Problema este că între Ucraina şi Rusia există un enorm dezechilibru militar, iar reechilibrarea balanţei se poate face – cu asumarea respectivă de riscuri – doar printr-o operaţiune complexă de aducerea de echipamente complexe care să ajute regimul de la Kiev. De aici, bătălia previzibilă în 2019 pentru refacerea unui anumit tip de echilibru în zonă.

Imagine indisponibilă

Crucişător rus clasa SLAVA dotat cu rachete de croazieră SS-N-12 şi sisteme S-300F

Imagine indisponibilă

Fregata ucraineană Hatman Sahaidachnii (U13)

Ce au acum ucrainenii este o flotă minusculă în comparaţie cu capacităţile ruse la Marea Neagră, nava lor amiral fiind o fregată cu o vechime de 25 de ani din clasa Krivak III (aproape tot timpul în şantier pentru reparaţii), motiv pentru care se aşteaptă cu mare speranţă ajutorul american care să dea sens prezenţei centrului de operaţiuni maritime instalat de armata SUA în zona instalaţiilor navale ucriniene de la Oceak, conceput pentru a oferi susţinere maritimă flexibilă pentru toate tipurile posibile de operaţiuni navale.

În acest context a venit anunţul americanilor privind posibilitatea de transfer către armata ucraineană a unor fregate de tip Oliver Hazard Perry din categoria Littoral Combat Ships. Mult prea mari pentru a evolua în Marea de Azov, dar potrivite pentru a asigura o forţă interesantă în apropierea Strâmtorii Kerci şi un eventual factor de disuasiune pentru apărarea litoralului ucrainean la  Marea Neagră. 17 nave din clasa respectivă sunt disponibile pentru export şi pot fi transferate fără probleme în cadrul programului Excess Defence Article al Pentagonului prin intermediul căruia armament excedentar sua casat poate fi livrat ţărilor aliate.l Asta ar veni după un prim set de ajutoare, două nave din clasa Island care au fost livrate în septembrie de către marina de coastă a SUA (pe punte, dispun de mitraliere calibru 50 şi tunuri 25.  mm). Ar exista însă o problemă, deoarece fregatele respective ar trebui trecute printr-un proces de reparaţii şi refacere a infrastructurilor fiindcă, iniţial, fuseseră considerate depăşite şi bune doar pentru a fi ţinte de scufundat în exerciţiile navale, aşa cum s-a întâmplat deja în cu fosta fregată USS McClusky din clasa respectivă. Se pare însă că 7 fregate ar fi într-o condiţie mai bună şi acestea ar putea fi transferate marinei ucrainiene. Dar cu ce bani va fi asigurată modernizarea navelor? Căci costurile sunt foarte importante, aşa cum a demonstrat-o deja experienţa altor ţări care, în trecut, au achiziţionat asemenea fregate la mâna a doua şi apoi au lărgit hangarele, au înlocuit senzorii şi sistemele de luptă cu altele din generaţii mai noi, au instalat sisteme de rachete cu lansare verticală şi au refăcut instalaţia mecanică.

Interesantă problemă deoarece ne duce spre marea provocare, cea reprezentată de încercarea de a gădsi cea mai ieftină şi juridic valabilă soluţie pentru a evita prevederile Convenţiei de la Montreaux privind Strâmtorile, limitativă pentru circulaţia navelor de război a altor ţări altele decât cele riverane Mării Negre peste perioada de 21 de zile. Această rotaţie obligatorie face atât de difilă şi extraordinar de costisitoare ideea unei Flote NATO în Marea Neagră, reînnoibilă în proporţie de 90% la fiecare 21 de zile, avându-se în vedere calitatea şi capacitatea actuală a forţelor navale ale ţărilor riverane direct interesate România, Bulgaria şi Ucraina, ţări care, spre deosebire de Turcia, s-ar putea simţi direct ameninţate de creşterea constantă a puterii militare ruse. Tehnic, este posibil ca flota ucraineană să fie dată cu un asemenea cadou şi, posibil, pe termen mediu şi lung, sl să reprezinte şi un avantaj strategic. Dar e mult prea devreme pentru ase vorbi despre o schimbare a echilibrului în zonă, căci ruşii şi-au armat deja fregatele existente cu rachete de crpazieră de tip KALIBR. Mai mult chiar, preventiv, ruşii au trecut şi la etapa superioară, anunţând în urmă cu trei zile că au adus în Crimeea sisteme Pantsir-S şi S-400, dar şi că foprţele aeriene vor dispune de noile sisteme de rachete S-350 Vityaz care întăresc dispozitivul existent alături de cele trei noi fregate terminate la şantierele de la Kaliningrad, dotate cu rachete de croazieră KALIBR şi ONIKS. Şi există temeri că aceste mişcări ar vrea să fie un semnal de intimidare împotriva oricărei intenţii americane de a desfăşura în Ucraina escadroane de avioane de luptă.

Acestea sunt scenarii, dar este limpede că există mişcări masive de forţe în zonă şi se onservă o creştere a tensiunii, iar un moment decisiv l-ar putea constitui denunţarea de către una dintre păriţe semnatare a Acordului de la Minsk, ceea ce ar deschide posibilităţi majore de extensie a conflictului civil de acum.

Cine va lupta? Poate asta este cea mai grea întrebare dintre toate posibile, căci foarte greu de imaginat că cineva ar pute dori angajarea unor forţe regulate din armatele NATO, iar Serghei Lavrov a anunţat că nu ruşii vor lupta într-un conflict în Ucraina, ci forţele din republicile separatiste. Înarmate la greu cu tot ce este mai nou în tehnica militară rusească şi având în faţă un mix de armată regulată ucraineană, plus celebrele miliţii naţionaliste cu existenţă casi-autonomă, chiar dacă integrate formal în armata ţării , cu un element deosbit reprezentat de pregătirea intensivă asigurată în ultima perioadă de experţi americani şi britanici..

Dar acest scenariu nu va fi oare decât o supra-încălzire a războiului civil actual şi va influenţa foarte puţin (previzibil, în imediat, chiar deloc) situaţia din Marea Neagră? Nu-i aşa, căci ţinta, pentru marii protagonişti, o reprezintă porturile ucrainiene la Marea Neagră, Odesa în primul rând dar şi, mai departe, accesul la zona strategică esenţială a Gurilor Dunării.

S-ar putea ca, din toate aceste motive, implicaţiile bătăliei fregatelor la Marea Neagră să devină temă prioritară prioritară pentru NATO şi, politic, o problemă majoră în preocupările UE în acest an 2019 pus semnul tuturor incertitudinilor.      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite