Post-BREXIT: creşterea numărului de incidente rasiste în UK

Dincolo de scena unde se produc politicienii, există realitatea cu faptele sale, prezentată mult prea adesea în funcţie de conjuncturi, dorinţă de a menaja susceptibilităţile partenerilor strategici, obsesia de a respecta corectitudinea politică sau, pur şi simplu ignorată din lipsă de timp.

Sau din tentaţia atât de comună de a adopta poziţia struţului, uitând că, chiar dacă ai capul mic şi băgat adânc în nisip, fundul tot mare e şi tot afară a rămas... Iar realitatea aceasta este teribilă, dezvoltându-se rapid în umbra acestei indiferenţe a noastre, dar amplificându-se constant, poate prefigurare a unui timp ciudat şi trist care ar putea afecta nu numai Marea Britanie, ci Europa în ansamblul său. În finalul acestui articol, aveţi posibilitatea de a consulta un material foarte recent, intitulat „Racial Violence and the Brexit State”, dat publicităţii de Institute for Race Relations sub semnătura lui Jon Brunett, un studiu care asamblează toate datele existente asupra a ceea ce înseamnă atacuri rasiste în perioada post-Brexit.

În deschiderea studiului, A. Sivanandan spune autorul un adevăr care doare: „Orice altceva BREXIT ar însemna sau nu, cu certitudine înseamnă rasism... desigur că au existat semne ale unui rasism de stat în perioada primului Immigration Act din 1962, dar ele au fost contrabalansate de legislaţia anti-discriminare şi programele comunitare, şi pentru mult timp a fost deschis drumul către o adevărată societate multiculturală, cea mai avansată în Europa şi exemplară. Azi, diferenţa este că rasismul şi xenofobia au devenit elemente incluse în statul însuşi, făcând din «autohton»ideologia de stat şi din «să restabilim controlul» cultura sa politică”.

Acuzaţia este extrem de gravă deoarece se afirmă că nu ar mai fi vorba de acte izolate, ci de aplicarea în practică a unei ideologii şi a unei politici la nivelul statului. Şi ar fi profund greşit, spune autorul britanic, să credem că există o singură ţintă a acestor atacuri. Dimpotrivă: „chiar dacă cele mai multe «ţinte» ale atacurilor au fost imigranţii europeni şi musulmani, aceştia nu au constituit singurele categorii de populaţie luate drept ţintă. Au fost şi incidente implicând negri, evrei. Oamenii au fost atacaţi deoarece vorbeau o limbă străină sau din cauza unei întrebări legate de «dreptul» lor de a se afla acolo. Copiii au fost printre persoanele abuzate, câteodată în drum de la sau înspre şcoală”. Iar atacurile acestea (bătăi, insulte, incendieri de locuinţe sau magazine, vandalism, au fost – afirmă studiul – motivate de o ideologie precisă care s-a născut sau a fost masiv alimentată de mesajele care au premers referendumul şi de rezultatul său:

• „Unii au luat rezultatul referendumului drept o afirmaţie a faptului că nu numai «şi-au luat ţara înapoi» ci că era «din nou» a lor. În acest sens, exista sentimentul că, în fine, istoria era corectată de toate greşelile (imigraţia în primul rând)...  
• S-a privit la referendum ca la un semn că un set existent de «norme» juridice şi culturale ar putea fi puse în discuţie.  

• Violenţa rasistă care a fost legitimată a fost dublată de un rasism legat de principiul «dreptului de a te afla acolo». Abuzul rasist asupra unei persoane despre care s-a crezut în mod greşit că era cetăţean polonez căruia i s-a spus «vă tolerăm doar din cauza venitului pe care-l aduci în Marea Britanie» indică o formă de rasism care presupune că sunt admişi în Marea Britanie doar cei care posedă pregătire profesională/capital.  

• votul sau pledoaria vizibilă în favoarea rămânerii UK în Uniunea Europeană a fost considerată a fi o formă de trădare.  

• Sentimentul anti-imigraţionist şi cel anti-islamist în special s-au intersectat în contextul referendumului... iar două treimi dintre victimele atacurilor rasiste erau musulmani sau migranţi din Europa de Est.”  

Dintre toate, acest slogan - „Şobolani europeni, duceţi-vă acasă” - provoacă realmente fiori de groază. Seamănă cumplit de tare cu un altul, mai de demult, cel care anunţau o perioadă de prigoană fără precedent în istoria omenirii, cea bazată pe apartenenţa rasială. Înlocuiţi „EU rats” („şobolani europeni”) cu „Jew Rats” („şobolani evrei”) şi ne întoarcem direct în epoca în care tocmai acest tip de mesaje au fost preludiul „soluţiei finale”. Dacă vreţi cumva să vă amintiţi, iată o imagine din propaganda nazistă...

Analiză forţată? Sper din tot sufletul să fie aşa. Dar atunci va trebui să ignorăm cu totul, în mod deliberat, asemenea struţului în caz de primejdie, semnalele care se adună şi vorbesc despre o creştere semnificativă a sentimentului de intoleranţă la nivel european. Cele pe care capitalizează acum partidele naţionaliste.

Care au găsit un moment propice de a amesteca temerile legate de fluxul necontrolat de migraţie externă (în principal din ţările Orientului Apropiat, Maghrebului şi Africii negre) cu migraţia europeană internă în cadrul UE. Context în care apare spaima împotriva „străinului” asupra care se deversează toate relele imaginabile, vinovat pentru tot ceea ce nu merge bine şi, mai ales, fără să poată invoca „dreptul pământului”.

Periculoasă abordare deoarece generalizarea poate da naştere la fracturi sociale majore şi situaţii conflictuale. Una este să ceri controlul corect şi sever al fluxului de migranţi, în limitele prevederilor legale, acceptând cererile motivate de azil şi returnând pe toţi cei aflaţi în situaţie ilegală şi cu totul alta este să penalizezi grupuri întregi de populaţii doar pe baza naţionalităţii. Greşeala politicienilor europeni este de a fi întârziat nepermis de mult aplicarea criteriilor existente în legislaţia comunitară şi în cele naţionale, treziţi acum mult prea târziu de o realitate al cărei sens vor să-l inverseze cu orice preţ. Poate, într-un târziu, vor reuşi, atunci când vor reglementa, foarte strict, modalităţile prin care vor fi acceptaţi cei care continuă să ajungă în Europa.

Dar, între timp, la nivelul multora dintre ţările Europei occidentale, s-a produs deja cea mai dramatică dintre suprapuneri, cea dintre primejdia reală reprezentată de migraţia necontrolată şi prezenţa esticilor, asimilaţi ca parte a aceleiaşi probleme, adică dumping pe pieţele de muncă şi presiune intolerabilă asupra sistemelor de securitate socială.

Asta fără ca statele membre din Centrul şi Estul Europei să fi sesizat la timp importanţa şi consecinţele măsurilor care se anunţau şi care vor deveni legislaţie restrictivă pe pieţele muncii, în primul rând în Marea Britanie. Au uitat că există posibil de invocat şi aplicat la nevoie principiul reciprocităţii, cu respectarea absolută a reglementărilor europene. Asta se pregăteşte să facă acum UE în negocierile care se vor deschide privind modul în care se va face ieşirea Marii Britanii din sistemul comunitar. Este posibil să se găsească o soluţie amiabilă, cel puţin teoretic, numai că guvernul britanic a anunţat deja intenţia sa de a reduce la modul dramatic nivelul imigraţiei. Acceptarea acestui principiu de către UE ar presupune o cedare intolerabilă, deci foarte greu de crezut că, în cazul în care va urma un „Brexit dur” britanicii nu vor organiza rapid un sistem de măsuri super-protecţioniste, cu urmări evidente şi pentru românii din Marea Britanie.

Cât de rapid se poate extinde la nivelul ţărilor occidentale un asemenea mesaj? Depinde în primul rând de amploarea reală a crizei. Depinde de voinţa liderilor europeni de a apăra valorile comune ale tuturor celor 27 de State Membre, respectarea în mod egal a drepturilor, demnităţii şi securităţii tuturor cetăţenilor lor. Dar, în aceeaşi măsură, depinde şi de capacitatea liderilor naţionali, de ştiinţa diplomaţiei şi de acurateţea informaţiilor pe baza cărora se iau decizii. Problema, iată, tinde să devină acută şi va avea nevoie de un răspuns pe măsură. Să vedem cine-l va negocia.