Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, după victoria de proporţii înregistrată de formaţiunea sa politică naţionalistă şi extremistă, şi-a convocat primarii pentru a le da următoarea directivă: de azi înainte, în toate localităţile controlate de primarii Frontului Naţional, în şcolile de stat se va servi obligatoriu meniu cu carne de porc.

Lovitură enormă de imagine deoarece vine în continuarea unei alte bătălii foarte dure (în Franţa dar şi în alte ţări din UE) pentru interzicerea portului vălului musulman).

În cazul de faţă, chiar dacă nu exista obligaţia ca şcolile să furnizeze meniuri alternative pentru elevii musulmani, acest lucru devenise practică obişnuită în urma presiunilor exercitate de comitetele de părinţi musulmani. Decizia Frontului Naţional este argumentată de nevoia de a respecta şi întări caracterul laic al şcolii de stat, una dintre cele mai importante tradiţii franceze. Dar şi cu un substrat politic absolut evident: un prim gest pentru a marca dorinţa de revenire la o “Franţă a francezilor”, de data aceasta albi şi creştini, impunând aceste valori ca normă de existenţă pe teritoriul naţional...

Politic, cât de important este acest gest? Poate fi neaşteptat de important deoarece, în primul rând, se constituie ca un argument electoral de forţă înaintea declanşării europarlamentarelor în care una dintre temele majore de dezbatere în multe dintre ţările “vechii Europe” va fi tocmai ceea ce se acuză a fi eşecul enorm al politicii comunitare (privită ca sumă a celor naţionale) în domeniul imigraţiei.

Îngrijorare reală sau petarde fumigene? Este cu adevărat Europa ameninţată să devină EURARABIA sau avem de-a face doar cu discursul şovin, xenofob şi rasist al unor partide extremiste aflate în plin proces de afirmare pe scena europeană?

Un răspuns argumentat îl puteţi găsi în studiul The Future of the Global Muslim Population realizat de două fundaţii americane. Pew Research Center şi John Templeton Foundation pe care-l găsiţi aici. Se spune aici că populaţia musulmană din Europa va creşte de la nivelul de 44,1 milioane din 2010 (adică 6% din totalul cetăţenilor europeni) la 58,2 milioane în 2030 (adică 8% ). Progresia este stabilă, absolut similară cu cea înregistrată în perioada precedentelor două decenii: din 1990 până în 2010, numărul musulmanilor în Europa a crescut cu aproximativ 14,5 milioane. În următorii 20 de ani, numărul acesta va mai creşte cu aproximativ alte 14 milioane de persoane. În 2030, în Franţa vor fi 6,8 milioane de musulmani (faţă de 4,7 milioane în 2010), adică 10,3% faţă de 7,5%...La nivel statistic, aceasta va fi cea mai importantă proporţie de cetăţeni musulmani într-o ţară europeană, înaintea Belgiei (10,2%), comunitatea musulmană din Franţa urmând să fie mult mai importantă decât cea din Germania (4,1 milioane). 

În următorii 20 de ani, populaţia musulmană va creşte mult mai rapid decât toate celelalte şi va reprezenta un sfert din totalul locuitorilor planetei – în 2030, musulmanii vor reprezenta 26,4% din populaţia planetei estimată a se cifra , la momentul respectiv, la 8,3 miliarde de oameni.

Există multiple teorii despre fenomenul islamizării Occidentului şi care au adepţi. Mulţi şi importanţi în toate zonele sociale, exasperaţi de ceea ce pare a fi un laxism total al politicilor imigraţioniste, dublat de o cedare continuă a structurilor administrative în faţa acţiunii grupurilor de presiune reprezentând comunităţile musulmane care cer din ce în ce mai multe avantaje instituţionale în favoarea membrilor comunităţii respective. De aici evenimente interesante (şi care justifică gestul aparent doar neaşteptat al preşedintei Frontului Naţional), aşa cum ar fi decizia preşedintelui din acel moment al Consiliului Pontifical “Justiţie şi Adevăr”, cardinalul Peter Turkson, de a difuza pe 15 octombrie 2012, la Vatican, în faţa unei audienţe compusă din peste 300 de înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice, un material video intitulat Demografia musulmană.

Iată materialul respectiv realizat în 2009 de evangheliştii americani: 

Sigur că au urmat reacţiile previzibile, scuze şi încercări de minimalizare. Dar şi analize foarte interesante care susţineau că problema este una reală şi care trebuie luată în considerare înainte ca ea să devină un factor de explozie socială. Iată ce spunea Michele Tribalat, specialistă în demografie,pentru Atlantico:

Prăbuşirea nivelului demografic european este o realitate care marchează unele ţări mai mult decât altele...Atunci când o cultură tolerantă adăposteşte o cultură intransingentă, în general prima este cea care cedează. Într-un anume fel, prezenţa unei populaţii musulmane din ce în ce mai numeroase ne va obliga să decidem asupra a ceea ce nu vrem să cedăm ”.

Aici pare să fie problema: pe de o parte, integrarea anevoioasă sau chiar inexistentă a comunităţilor musulmane europene în culturile şi tradiţiile ţărilor de adopţie şi, pe de altă parte, blocarea reală a instituţiilor ţărilor respective de legislaţii bazate pe respectarea necondiţionată a drepturilor omului. De aici  o creştere reală a sentimentelor de animozitate între comunităţi, o ridicare a tensiunilor şi o ascensiune a fudementalismului, atât creştin cât şi musulman aşa cum o confirmă studiul Fudamentalism and out-group hostility. Comparing Muslims and Christians in Europe semnat de Ruud Koopmans şi publicat în numărul din decembrie 2013 al revistei trimestriale WZB-Mittlelungen.

Fundamentalismul nu este o formă inocentă a unei religiozităţi stricte. Constatăm o corelaţie puternică între fundamentalismul religios – atât la creştini cât şi la musulmani - şi ostilitatea faţă de celelalte grupuri...Spre exemplu, două treimi dintre musulmanii interogaţi afirmă că regulile religioase sunt mult mai importante pentru ei decât legile ţării în care trăiesc...proporţie mult mai importantă decît la creştini, unde doar 13% aşează normele religioase deasupra legislaţiei naţionale...

De aici, mişcările care se radicalizează şi devin din ce în ce mai intolerante, politizând situaţia şi chemând la un vot negativ la adresa sistemului de decizie european care a propus o politică de asimilare a comunităţilor de imigranţi percepută ca un eşec şi, totdată, ca o primejdie reală faţă de esenţa naţională şi structura demografică naţională. De cealaltă parte, extremismul musulman produce discursuri dure, revendicative şi care trmit direct în ideologia terorismului fundamentalist. Iată, spre exemplu, ce afirma la Bruxelles Abou Imran, fondatorul grupării Sharia4Belgium:

Condamnăm democraţia...şi arătăm asta...ne arătăm ura faţă de ei; ne arătăm ura faţă de democraţie şi chemăm oamenii să dezavueze această democraţie. Nu e nimic rău în asta...Nici nu ştiaţi cum să vă spălaţi şi să vă îmbrăcaţi până n-au venit musulmanii să vă înveţe. Avem o soluţie pentru orice şi pentru toată lumea. Asta e mentalitatea voastră: sau acceptaţi democraţia, sau acceptaţi valorile europene, valorile necredincioşilor, sau vă masacrăm. Un musulman face ce vrea, chiar dacă vă puneţi o cască pe cap. Nu condamn musulmanii aşa cum voi nu vă condamnaţi guvernul şi dacă voi vă aliaţi cu lipsa credinţei, eu mă aliez cu Islamul şi cu musulmanii...” 

Un şoc real al civilizaţiilor care , în subteran, se extinde şi produce deja efecte. Cum va fi instrumentalizat pe mai departe vom vedea, căci deja, iată, semnalele nu mai pot fi ignorate şi politicienii vor profita de asta pentru a culege voturi. Din păcate, preţul urmează să fie plătit de membrii tuturor comunităţilor pentru care visul supravieţurii într-o Europă multiculturală şi deschisă spre toate orizonturile spiritualităţii pare să se apropie de sfârşit.