Popularii europeni cer excluderea din PPE a partidului premierului Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ungariei, Viktor Orban, acuzat de încălcarea regulilor statului de drept
Premierul Ungariei, Viktor Orban, acuzat de încălcarea regulilor statului de drept

Liderii a 13 partide membre Partidul Popular European, cea mai mare fracţiune din Parlamentul European, au semnat joi o scrisoare în care cer oficial excluderea partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban. Partid suspendat de un an în cadrul Partidului Popular European.

 „Cerem excluderea Fidesz din PPE” se arată în cerere pentru că „există riscul ca premierul Viktor Orban să profite de noile sale prerogative pentru a îngrădi şi mai mult libertatea societăţii civile”.

Potrivit statului Partidului Popular European, preşedinţia PPE sau „şapte partide membre sau asociate” din ţări diferite pot cere excluderea unui partid. Următoarea reuniune PPE este programată în iunie dar membri ai partidului au declarat portalului Politico.eu că cererea de joi ar putea accelera lucrurile.

Şeful popularilor europeni, Donald Tusk, consideră ”inacceptabile” măsurile adoptate în Ungaria împotriva epidemiei noului coronavirus, relatează Euronews.

Dreapta europeană s-ar putea despărţi de partidul premierului ungar Viktor Orban.

Preşedintele PPE cere primei forţe politice din Europa să analizeze o excludere a Fidesz.

Măsurile de urgenţă adoptate în Ungaria sunt ”moral inacceptabile”, a denunţat Donald Tusk într-o scrisoare.

Aceste noi dispoziţii permit Guvernului ungar să conducă prin decret şi să ocolească aprobarea Parlamentului.

De asemenea, situaţia de urgenţă nu este limitată în timp.

O dispoziţie prevede o pedeapsă de cinci ani de închsioare cu privire la difuzarea de informaţii false despre pandemie.

Preşedintele PPE subliniază că prioritatea este să se răspundă urgenţei sanitare, dar că problema apartenenţa formaţiunii lui Viktor Orban este necesar să facă obiectul unei decizii în curând.

Dreapta europeană este împărţită, de multe luni, asupra atitudinii sale faţă de premierul ungar, care îşi multiplică loviturile la adresa valorilor europene.

În prezent, Fidesz-ul lui Orban este doar suspendat din PPE.

Însă criza noului cornavirus ar putea pecetlui soarta formaţiunii aflate la putere în Ungaria.

Paisprezece ţări membre ale Uniunii Europene au avertizat joi împotriva încălcării statului de drept în blocul comunitar pe motivul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, într-un moment în care premierul ungar Viktor Orban şi-a acordat puteri aproape nelimitate în cadrul stării de urgenţă, relatează AFP.

„În această situaţie fără precedent, este legitim ca statele membre să adopte măsuri extraordinare pentru a-şi proteja cetăţenii şi a depăşi criza”, transmit Germania, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Suedia, Letonia, Belgia, Luxemburg şi Olanda, într-o declaraţie comună.

„Suntem totuşi profund preocupaţi de riscul încălcării principiilor statului de drept, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale pe care îl implică adoptarea unor măsuri de urgenţă”, adaugă aceste ţări.

Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luni acordul parlamentului pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă de o durată nedeterminată, invocând lupta împotriva noului coronavirus.

„Măsurile de urgenţă trebuie să fie limitate la strictul necesar, să fie proporţionale şi provizorii prin natura lor” şi „să facă obiectul unei reexaminări regulate”, continuă cele 14 state semnatare ale declaraţiei.

„Ele nu trebuie să restrângă libertatea de expresie sau libertatea presei”, mai notează ţările menţionate, fără a cita totuşi explicit Ungaria, care a introdus de asemenea o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de „ştiri false” despre virus sau despre măsurile guvernului. Asta în contextul în care puţinele organe media independente din ţară se confruntă deseori cu astfel de acuzaţii.

Declaraţia este deschisă şi celorlalte state membre (12, fără a număra şi Ungaria) care vor să o semneze. Dintre acestea, Polonia este de asemenea criticată cu regularitate la nivelul UE pentru atingerile aduse statului de drept.

Tot joi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia din Ungaria, după adoptarea de măsuri speciale pentru a face faţă crizei coronavirusului.

Marţi, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE, mai multe ONG-uri şi asociaţii ale jurnaliştilor din Slovenia au acuzat noul guvern al premierului conservatorul Janez Jansa că profită de măsurile de combatere a coronavirusului pentru a submina democraţia şi libertatea presei, urmând exemplul premierului ungar Viktor Orban.

    

Măsurile speciale pentru combaterea Covid-19 nu trebuie să pericliteze democraţia 

Mai multe ţări membre ale Uniunii Europene au avertizat joi împotriva încălcării statului de drept în blocul comunitar pe motivul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, într-un moment în care premierul ungar Viktor Orban şi-a acordat puteri aproape nelimitate în cadrul stării de urgenţă. Declaraţia nu se referă însă direct la situaţia din Ungaria.

Fără a contesta dreptul guvernelor de a lua măsuri excepţionale în lupta cu pandemia de coronavirus, cele 14 state UE cer ca "măsurile de urgenţă t să fie limitate la strictul necesar, să fie proporţionale şi provizorii prin natura lor" şi „să facă obiectul unei reexaminări regulate".

Iniţiat, grupul de ţări semnatare era format din vechile state membre, în frunte cu Germania, Franţa, Italia şi Spania. Plus Letonia. Între timp, toate cele trei ţări baltice se numără printre semnatari, a anunţat ministerul de externe olandez. 

Iar joi seară, Budapesta a declarat că Ungaria sprijină şi ea declaraţia pentru că este îngrijorată de posibilitatea ca sub acoperirea stării de urgenţă, să fie încălcate „principiile de bază ale statului de drept, democraţiei şi libertăţile fundamentale”. 

 Viktor Orban respinge criticile Bruxellesului, care trăieşte ''într-o bulă''

Premierul ungar Viktor Orban a respins vineri criticile Uniunii Europene la adresa legii privind răspunsul la pandemia de COVID-19 adoptate luni de parlamentul de la Budapesta, apreciind că la Bruxelles se trăieşte într-o "bulă", relatează dpa şi MTI.

"Cu ce se preocupă acum Bruxellesul? Cu noi", a declarat Orban în interviul săptămânal pe postul public de radio. "Ar trebui să se preocupe de salvarea de vieţi omeneşti, asta este urgenţa. Nu-i înţeleg pe cei din bula de la Bruxelles", a mărturisit Orban.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite