Ponta-Barroso, întâlnire la Bruxelles: Domnia legii şi justiţia independentă. Lista celor 11 cerinţe ale Comisiei Europene, verificată punct cu punct

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta se întâlneşte luni la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene (CE) la două luni după ce şeful Guvernului USL primea cele mai dure semnale din partea liderilor UE referitoare la încrederea în statul de drept şi în respectarea independenţei justiţiei.

Întâlnirea dintre cei doi este programată în cursul după amiezii de luni, după ce vineri preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso şi vicepreşedintele Viviane Reding au avut discuţii cu şeful statului, Traian Băsescu. Şeful Executivului UE a făcut un apel la toate forţele politice din România.

Discuţiile se vor referi în special la stadiul respectării angajamentelor Bucureştiului legate de statul de drept, echilibrul puterilor în stat şi respectarea independenţei justiţiei supusă unor atacuri politice fără precent.

Potrivit ultimelor declaraţii ale oficialilor CE, angajamentele premierului faţă de cele 11 îngrijorări transmise acestuia pe 12 iulie de către preşedintele CE Jose Barroso sunt, în parte, respectate. Mai există însă şi puncte la care Guvernul de la Bucureşti nu a găsit rezolvare.  

"Guvernului României i se cere de către Executivul UE să se angajeze, în special la nivelul autorităţilor publice, că respectă independenţa justiţiei şi că va evita CRITICILE la adresa deciziilor sistemului judiciar", se arăta Lista CE din 12 iulie. Comisarul pentru justiţie, Viviane Reding a arătat, în cadrul dezbaterii referitoare la situaţia politică din România de săptămîna trecută, că presiunile politice au continuat şi după referendumul pentru demiterea preşedintelui.

De asemenea, din declaraţiile lui Traian Băsescu rezultă că premierul Ponta va avea discuţii legate de acest subiect. Preşedintele României a spus că, în opinia sa, lista celor 11 puncte, este "în mare parte" îndeplinită. "Eu nu am vrut să discut cele 11 puncte, pentru că nu eu am primit lista. Nu mi-a fost oficial adusă la cunoştinţă. Luni, când va veni premierul, sunt convins că se va lua punct cu punct. După părerea mea, mare parte din listă, este îndeplinită. Dar este o părere. Eu nu am discutat lista şi nici nu mi-a cerut nimeni să discutăm lista primită", a declarat Băsescu.

El a mai adăugat că decizia Parlamentului de a nu ridica imunitatea a doi miniştri pentru ca procurorii să facă cercetări este o precupare a Bruxelles-ului. "Nu a fost un subiect pe care cineva să fi bătut monedă, cu cei doi foşti miniştri cărora nu li s-a ridicat imunitatea, ci, pur şi simplu, a fost amintită. Dar eu înţeleg limbajul diplomatic şi nu trebuie să te faci că nu ai auzit", a precizat Băsescu.

Managementul fondurilor europene şi alte detalii legate de temele economice, noile reguli ale UE, bugetul 2014-2020 vor fi şi ele pe agenda discuţiilor.

Pe 12 iulie premierul Victor Ponta pleca din cabinetul preşedintelui Comisiei Europene cu o listă de îngrijorări la care şeful Executivului de la Bucureşti îşi ia angajamentul să răspundă în scris de urgenţă. Vezi primele detalii ale listei lui Barroso

Pe 13 iulie, un sumar al listei angajamentelor Bucureştiului faţă de Bruxelles arată cât de grave erau îngrijorările Comisiei Europene legate de domnia legii în România. Vezi cele 11 cerinţe ale Comisiei Europene

Pe 8 august, vicepreşedintele Comisiei Europene Viviane Reding îi reaminteşte şefului Executivului de la Bucureşti că are o listă de 11 angajamente, asumate, la care nu a răspuns în totalitate. Vezi avertismentul comisarului pentru justitie Viviane Reding

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite