Pompierul piroman

Nero ar fi fost fericit. Se pare că la Moscova trăieşte un demn urmaş al împăratului roman, Vladimir Putin. Asemeni lui Nero, a dat foc...Romei/Ucrainei, iar contemporanii săi, asemeni celor lui Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, încă se mai întreabă dacă incendierea a fost nebunie sau artă.

Scara valorilor şi a manualului de întrebuinţare trebuie adaptate, evident, secolului nostru. "El se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură". Acesta este Putin. Încă nu recunoaşte, iar americanii se feresc să spună că "împăratul este gol", din cauza intereslor financiare care se află în joc. Culmea, şi chiar ridicol de stupid, în detrimentul îngropării propriilor tehnologii în groapa de gunoi a istoriei: cum, radarele, sateliţii şi mijloacele de supraveghere americane nu au fost în stare să observe că o rachetă de asemenea calibru a fost lansată din estul Ucrainei? De către cine?

Să fim serioşi. Mascarada pe care o vedem de câteva zile la televizor, în ziare, pe reţelele sociale, este atât de jalnică încât depăşeşte inlcusiv tratativele duse în culisele Uniunii Europene pentru desemnarea şefilor UE. Acei şefi de care nu mai avem nevoie, de fapt, într-atât au fost de moi, de castraţi, în faţa soldatului Putin. Este indubitabil mai preferabil (oare preferabil are grade de comparaţie? în geopolitica actuală se pare că da...) să ceri preşedintelui Putin să calmeze rebelii din estul Ucrainei, pro-ruşii înarmaţi cu jucării tehnologice pe care au învăţat să le folosească probabil în somn, să eviţi astfel o criză diplomatică, un alt Război Rece, sau Cald, sau un Al Treilea Război Mondial, decât să spui, cu mult mai eficace: potoleşte-te! Ştim că eşti tu, dar de data aceasta ai mers prea departe.

Vladimir Putin a jucat la ruleta rusească a ipocriziei, şi a reuşit să prostească pe toată lumea: a spus în permanenţă că el nu este de vină, că el doar a apărat interesele cetăţenilor ruşi pe teritoriile altor state, că doreşte încetarea focului, discuţiile, pacea...tot arsenaul filosofic pe care l-ar fi derulat şi un Piotr Verhovenski în "Demonii". A prostit pe toată lumea, incendiul, ca în romanul lui Dostoievski, a izbucnit, şi a cauzat multe crime. Poate că adevărata cheie a lecturii eroiilor şi erorilor timpului nostru, a Rusiei lui Putin, constă în reinterpretarea romanului lui Dostoievski: demonii au integrat porcii/pro-ruşii, insurecţia extremiştilor şi naţionaliştilor e în mers, mulţi vor muri, dar la final porcii se aruncă în râpă şi toata calimera e demascată.

Am vulgarizat esenţa, iertare, dar am făcut-o pentru că cred, asemeni lui Cioran, că ruşii nu au fost capabili să ofere lumii mari filosofi. Ci doar o mare filosofie. Ceea ce nu e rău deloc pentru un popor care nu interesează, de fapt. Decât pe post de sperietoare de ciori. De bau bau. De...nu ştiu. Adevărul este că am o mare stimă pentru tot ceea ce înseamnă literatură şi muzică rusă, pe vremuri am fost chiar capabilă să încerc să învăţ limba rusă de dragul lui Tolstoi şi al lui Dostoievski, dar acum, foarte sincer, toată această ipocrizie mă revoltă.

Nu mai suntem în primii ani ai secolului 20 şi astăzi istoria nu ar trebui să se scrie după manuale de întrebuinţare care l-ar revolta pe Tony Judt. Dostoievski punea în balanţă Rusia şi Occidentul. Judt o numea "politică a impotenţei". Fapt este că, în afara câtorva minţi luminate (el, Timothy Garton Ash, Jose Ignacio Torreblanca...etc.) Estul Europei (a se înţelege Rusia) nu a preocupat pe nimeni în Occident. Mai mult, a fost sursă de glume fără perdea pe seama popoarelor din estul Europei (în afara Rusiei), acuzate constant de "paranoia". Rusia nu mai există, nu mai este o putere, este neputincioasă.

Gluma ar fi bună dacă nu ar fi reală. În primii ani de job la Presseurop (acum Voxeurop), eram sistematic acuzată, împreună cu colega cehă (şi toată presa din statele noastre), de a fi suferind de o formă de paranoia faţă de ruşi. Teama noastră atavică, sentimentele de neîncredere, totul era privit cu dispreţ. L-am acuzat pe vremuri, în schimb, pe acest coleg englez, că a fost ferit, în insula lui, de influenţa ruşilor. Bine, oricum se ştie că în Occident comunismul şi ruşii sunt mai degrabă termeni din sfera romantismului politic. Cu totul altfel decât în Orient.

În fine, pompierul rămâne piroman. Iar colegul cu pricina conduce acum serviciul Europa în cadrul unui mare săptămânal parizian. Aceasta doar că să arăt că Rusia reprezintă pentru Occident o mare neînţelegere.