Polonia vrea să se retragă din tratatul european împotriva violenţelor domestice. De ce este nemulţumită actuala putere de la Varşovia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TOTO Facebook/ Violenta domestica
TOTO Facebook/ Violenta domestica

Polonia lansează săptămâna viitoare demersurile în vederea retragerii din tratatul european împotriva violenţelor la care sunt supuse femeile care, potrivit Guvernului de la Varşovia, încalcă drepturile părinţilor şi obligă şcolile să predea copiilor lecţii despre gen, a anunţat sâmbătă ministrul polonez al Justiţiei Zbigniew Ziobro, relatează Reuters.

Ministerul Justiţiei urmează să ceară luni Ministerului Muncii şi Familiei să declanşeze procesul retragerii din tratat, cunoscut sub numele de Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, a anunţat într-o conferinţă de presă Ziobro.

Partidul Ordine şi Justiţie (PiS, conservator) şi partenerii din coaliţia guvernaentală adoptă poziţia Bisericii Catolice şi promovează o agendă conservatoare.

Ostilitatea faţă de drepturile gay a fost una dintre principalele teme de campanie, în urma căreia Andrej Duda a fost reales preşedinte luna aceasta.

Mii de persoane - majoritatea femei - au protestat vineri la Varşovia şi în alte oraşe faţă de ieşirea din acest tratat.

”Scopul este  legalizarea violenţelor domestice”, a denunţat vineri, la Varşovia, Magdalena Lempart, una dintre organizatoarele marşului.

Manifestanţi purtau bannere cu mesajul ”PiS este iadul femeilor”.

PiS critică de mult timp Conveţia de la Istanbul, pe care Polonia a ratificat-o în timpul fostului Guvern, de centru, în 2015.

Actualul Guvern acuză de mult timp tratatul că nu respectă religia şi obligă şcolile să predea politici de societate liberal, însă nu a mers până la a se retrage din tratat.

Ministrul Justiţiei Zbigniew Ziobro este reprezentantul în Guvern al unui mic partid de extremă-dreapta din cadrul coaliţiei de guvernare.

Contactat de Reuters, pentru a afla dacă anunţul lui Ziobro cu privire la ieşirea Poloniei din tratat este o decizie a întregului Guvern, un purtător de cuvânt al Executivului nu fost disponibil.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), nivelul violenţei domestice a crescut anul acesta în Europa, în timpul izolării impuse în lupta împotriva pandemiei covid-19.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite