Polonia vrea să facă parte din Consiliul de Securitate al ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunţat vineri că ţara sa doreşte să devină anul viitor membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU şi a dat asigurări că a primit sprijin din partea mai multor state pentru această candidatură.

„Candidatura Poloniei pentru Consiliul de Securitate al ONU este o chestiune extrem de importantă şi de prestigiu pentru noi“, a subliniat şeful statului polonez, la o conferinţă de presă, transmite EFE, potrivit Agerpres.

El a amintit că intenţia de a obţine un post de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU a fost anunţată de fostul guvern condus de liberali, acum aflaţi în opoziţie după ce conservatorii au câştigat alegerile anul trecut, iar acum „a sosit momentul pentru a se promova candidatura poloneză“.

Consiliul de Securitate al ONU este format din 15 membri, dintre care 5 permanenţi (Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China), care au drept de veto, şi 10 nepermanenţi, desemnaţi pentru doi ani pe baza unui principiu al reprezentării geografice echilibrate a regiunilor lumii.

Acest Consiliu poate impune sancţiuni economice sau să autorizeze folosirea forţei pentru a se pune în aplicare mandatele ONU.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite